CSJ. Decizia nr. 3482/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 3482
Dosar nr. 2151/2002
Şedinţa publică din 19 septembrie 2003
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1212 din 31 octombrie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, a fost admisă acţiunea formulată de A.M.D., A.M.C. şi A.J.L. în contradictoriu cu Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului de Stat şi intervenientul Ministerul Finanţelor, precum şi cererea de arătare a titularului dreptului formulată de pârâtă, fiind obligat R.A. APAPS şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Bucureşticompus din apartamentul nr.1 situat la parter şi garajul aferent.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că imobilul revendicat a aparţinut autorilor reclamanţilor N. şi E.A., care l-au dobândit prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 19670/1939 la Tribunalul Ilfov, Secţia notariat şi că preluarea lui de către stat s-a făcut abuziv, fără titlu, întrucât Decretul nr. 92/1950 contravenea prevederilor Constituţiei în vigoare din 1948 şi dispoziţiilor art. 481 C. civ., potrivit căruia nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa fără o justă şi prealabilă despăgubire; au fost avute în vedere şi prevederile art. 6 din Legea nr. 213/1998.
Apelurile declarate de Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat S.A. şi Ministerul Finanţelor Publice împotriva acestei hotărâri, au fost respinse ca nefondate prin Decizia nr. 58 din 14 februarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
S-a reţinut în esenţă că Decretul nr. 92/1950 contravenea Constituţiei din 1948, care prin art. 8 garanta proprietatea particulară, prevăzând conform art. 10 ca unică modalitate de preluare a imobilelor de către stat exproprierea pentru cauză de utilitate publică, pe baza unei legi şi cu o dreaptă despăgubire stabilită în justiţie.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat R.A. şi Ministerul Finanţelor Publice ca reprezentant al statului român, solicitând modificarea deciziei atacate şi respingerea acţiunii în revendicare ca neîntemeiată.
Se susţine că imobilul a trecut în proprietatea statului în baza unui titlu valabil, Decretul nr. 92/1950, care este în concordanţă cu ordinea constituţională existentă la acea dată, că instanţele nu au fost preocupate în a stabili dacă reclamanţii erau exceptaţi de la naţionalizare, pentru că numai în acest caz se poate aprecia dacă bunul a fost preluat abuziv de către stat. Prin comparare de titluri, se consideră că titlul statului este mai bine caracterizat, faţă de titlul reclamanţilor, astfel că acţiunea în revendicare a fost greşit admisă.
Recursurile nu sunt întemeiate, urmând a fi respinse în raport de cele ce urmează:
Potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/998 fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale şi bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România era parte şi a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat. Instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a textului redat, ca şi instanţa de fond de altfel reţinând că preluarea imobilului în litigiu în temeiul Decretului nr. 92/1950 este nelegală, pentru considerentele redate în motivarea deciziei.
În plus, se constată că şi aplicarea dispoziţiilor de expropriere a fost nelegală, întrucât autorii reclamanţilor se încadrau deplin în prevederile art. II din actul normativ în discuţie, care exceptau de la naţionalizare anumite categorii de persoane. Între acestea se încadrează cu evidenţă şi tatăl reclamanţilor, de profesie inginer, salariat la IPROMET.
Este de remarcat că o astfel de constatare s-a efectuat în cadrul altui litigiu iniţiat la 27 februarie 1995, în finalul căruia s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 5012 din 21 aprilie 1997 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, definitivă şi irevocabilă, prin care a fost admisă acţiunea în revendicare, dispunându-se obligarea Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi S.C. H.N. S.A. de a lăsa reclamantului A.N.A. – tatăl reclamanţilor din cauza de faţă în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Bucureşti, compus din teren în suprafaţă de 485 mp şi construcţia cu subsol, parter şi etaj 1. În timpul soluţionării acestui litigiu, apartamentul nr. 1 de la parter al imobilului revendicat a fost trecut în administrarea RAPPS, conform HG nr. 39 din 30 ianuarie 1996.
De aceea acţiunea a fost formulată împotriva acestei societăţi, care având bunul în litigiu numai în administrare, a cerut introducerea în cauză a Ministerului Finanţelor, ca titular al dreptului de proprietate.
Aşa cum a reţinut corect instanţa de apel, imobilul a fost preluat nelegal, abuziv de stat, astfel că în mod legal şi temeinic a fost admisă acţiunea în revendicare.
Aşa fiind recursurile de faţă în sprijinul cărora au fost invocate prev. art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de Ministerul Finanţelor Publiceşi de R.A.AdministraţiaPatrimoniuluiProtocoluluideSta.
împotriva deciziei nr. 58 din 14 februarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţiaa IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3481/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 348/2002. Civil → |
|---|
