CSJ. Decizia nr. 3775/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.3775
Dosar nr. 363/2002
Şedinţa publică din 1 octombrie2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la 17 noiembrie 1999, reclamanta I.E.I. a chemat în judecată Consiliul (Primăria) Municipiului Bucureşti şi S.C. F. S.A., pentru ca prin sentinţa ce instanţa va pronunţa să anuleze Decizia 632 din 12 mai 1977 emisă de fostul Comitet Executiv al Consiliului Popular al Municipiului Bucureşti şi să oblige pârâtele să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Bucureşti.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că este proprietara imobilului conform ordonanţei de adjudecare nr. 56/3 mai 1994 a fostului Tribunal Ilfov transcris în registrul de transcripţiuni sub nr. 6219 din aceeaşi dată şi că prin Decizia 632/12 mai 1977, Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Municipiului Bucureşti, acesta a fost preluat şi trecut în administrarea fostei Întreprinderi de Construcţii, Reparaţii şi Administraţie Locativă, în posesia căreia este şi în prezent.
Imobilul a fost preluat în temeiul art. 56 din Legea nr. 4/1973, fără a se plăti despăgubiri, încălcându-se astfel C. civ., Constituţia României şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (art. 17).
În drept au fost invocate prevederile art. 480 şi urm. C. civ., art. 135 din Constituţie.
Cererii de chemare în judecată pârâta S.C. F. S.A. i-a opus întâmpinare solicitând respingerea acţiunii arătând că reclamanta a primit despăgubiri iar imobilul a trecut în proprietatea Statului în mod legal, conform art. 1 alin. (2) din HG nr. 11/1997.
Prin sentinţa civilă 196 din 1 martie 2001, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV – a civilă, a admis acţiunea, a obligat pârâtele să lase reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul şi a anulat Decizia 632/12 mai 1977 emisă de fostul Consiliu Popular al Municipiului Bucureşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut în considerentele sentinţei civile că Decizia de preluare în baza Legiinr. 4/1973 nu poate constitui titlu de proprietate valabil al Statului, deoarece potrivit art. 6 din Legea nr. 213/1998, fac parte din domeniul privat al Statului numai bunurile care au intrat în proprietatea acestuia cu respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România a aderat şi a legilor în vigoare la data preluării şi a procedat la compararea titlurilor.
Astfel a apreciat că Statul deţine imobilul în litigiu în baza unui titlu nevalabil, iar pârâta S.C. F. S.A. a dobândit imobilul de la un neproprietar, aşa încât a dat preferinţă titlului reclamantei I.E.I..
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâta S.C. F. S.A. şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Prima apelantă a promovat critici ce vizează împrejurarea că instanţa de fond nu a avut în vedere că este proprietara imobilului şi în mod greşit, într-o interpretare eronată a apreciat că acesta a trecut în proprietatea statului fără titlu valabil, în baza Legii nr. 4/1973, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a dezvoltat critici referitoare la lipsa calităţii procesuale pasive a acestuia. Astfel s-a susţinut că nu Consiliul General al Municipiului Bucureşti are personalitate juridică, ci Municipiul Bucureşti, reprezentat legal de Primarul şi că imobilul ce formează obiectul acţiunii în revendicare a trecut cu titlu în proprietatea Statului, în temeiul art. 56 din Legea nr. 4/1973, conform Deciziei nr. 632/2 mai 1977 a fostului Consiliu Executiv al Consiliului Popular al Municipiului Bucureşti, că în mod greşit instanţa a constatat nulitatea acestei decizii, iar preluarea imobilului s-a realizat cu plată. Deşi Legea nr. 4/1973 a fost abrogată prin Decretul-Lege nr. 1/1989, la momentul aplicării aceasta era în vigoare.
Prin Decizia 473 A pronunţată la 5 noiembrie 2001, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III – a civilă a respins ca nefondate apelurile, motivându-şi soluţia de respingere pe următoarele considerente:
S-a arătat că în ceea ce priveşte Legea nr. 4/1973, care a stat la baza emiterii deciziei de preluare a imobilului, potrivit dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 213/1998 fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale şi bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România este parte.
Pornind de la acest text de lege, instanţa de control judiciar ordinar a stabilit că Legea nr. 4/1973 a fost dată cu încălcarea art. 481 C. civ., după care „nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică şi primind o dreaptă şi prealabilă despăgubire" şi a concluzionat că instanţele judecătoreşti sunt îndrituite şi pot stabili dacă preluarea de către stat s-a realizat cu sau fără titlu. În lumina acestor argumente, instanţa de apel a apreciat că prin Decizia nr. 632/1977, imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului nelegal, întrucât Legea nr. 4/1973 nu constituie un titlu valid.
Referitor la apelul Consiliului General al Municipiului Bucureşti, instanţa, în exercitarea controlului judiciar ordinar a arătat că acesta este nefondat pentru că potrivit art. 2, art. 4, art. 5 şi art. 20 lit. g) din Legea nr. 69/1991 în vigoare la data soluţionării litigiului, comunele, oraşele (municipiile) şi judeţele sunt autorităţi deliberative ale administraţiei publice locale, prin care se realizează autonomia locală având şi atribuţii de administrare a domeniului public şi privat al comunei sau oraşului (municipiului).
Mai mult, art. 6 din Legea 213/1998 prevede şi bunurile care fac parte din domeniul public sau privat al autorităţilor administrativ-teritoriale ce pot fi revendicate de foştii proprietari sau de succesorii acestora, iar art. 12 alin. (5) stipulează că „litigiile referitoare la dreptul de proprietate asu pra bunurilor, unităţile administrative sunt reprezentate de Consiliile Judeţene, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, sau de consiliile locale care dau mandat scris în fiecare caz preşedintelui consiliului judeţean sau primarului.
Împotriva acestei decizii au exercitat calea de atac a recursului Consiliul General al Municipiului Bucureşti, reprezentat de Primarul General şi S.C. F. S.A.
Recursul declarat de pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti, prin Primarul General este încadrat în art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. şi cuprinde critici în sensul că acesta nu are calitate procesuală pasivă în cauză, iar cel promovat de pârâta S.C. F. S.A. circumscris aceluiaşi text procedural vizează greşita aplicare a legii de către instanţele judecătoreşti, care depăşindu-şi atribuţiile au emis judecăţi ce stabilescnevalabilitatea titlului statului, constituit în baza Legii nr. 4/1973.
Astfel în cuprinsul motivelor de recurs expuse, pârâta S.C. F. S.A. a dezvoltat critici în sensul arătat, precizând că imobilul este proprietatea acesteia, dobândită în cadrul procesului de privatizare în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 430/1995/2 august 1995 încheiat între Fondul Proprietăţii de Stat şi Asociaţia F. S.A.
S-a mai arătat că imobilul în litigiu a fost construit în anul 1872, din procesul-verbal de predare-primire încheiat la data preluării acesta se afla într-o stare avansată de degradare, necesitând reparaţii pentru menţinerea în stare de folosinţă, iar în anii 1989 – 1990 s-au întocmit formele necesare demolării.
Ulterior imobilul a fost parţial demolat, s-au executat noi construcţii, reparaţii, lucrări de instalaţii sanitare, electrice şi urmare acestora imobilul este în totalitate altul decât cel preluat iniţial prin Decizia 632/1977, acela fiind casat.
Intimata-reclamantă I.E.I. a opus motivelor de recurs întâmpinare şi„concluzii scrise completatoare", prin care a solicitat respingerea recursurilorca nefondate,conform art. 312 alin.(1)teza a II – a din C. proc.civ. şi menţinerea ca legală ori temeinicia sentinţei civile 196 din 1 martie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV – a civilă arătând că trecerea imobilului în proprietatea statului s-a făcut fără plata contravalorii imobilului, instanţele au stabilit că statul nu deţine imobilul cu titlu valabil, iar în conformitate cu principiul disponibilităţii reclamantul îşi întemeiază cererea de chemare în judecată pe dispoziţiile legale, fără cenzura instanţei de judecată.
Recursurile declarate de pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti, reprezentat legal de Primarul General şi S.C. F. S.A. sunt fondate pentru motivele ce vor fi expuse:
Pentru calificarea corectă a acţiunii cu care reclamanta a investit instanţa se impun precizări referitoare la obiectul cererii de chemare în judecată: anularea deciziei nr. 632/12 mai 1977 prin care imobilul a trecut în proprietatea statului ca efect al aplicării prevederilor art. 56 din Legeanr. 4/1973 şi al doilea petit: obligarea pârâţilor Consiliul şi Primăria Municipiului Bucureşti să lase reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul mai sus individualizat.
Pentru rezolvarea acestor capete de cerere s-a urmărit de către reclamantă crearea fundamentului acţiunii în revendicare pentru soluţionarea căreia aceasta avea obligaţia de a-şi legitima calitatea procesuală şi pretenţiile asupra bunului imobil dovedind calitatea de titulară a dreptului de proprietate şi deţinerea nelegală a acestuia de către pârâţi.
Potrivit art. 56 din Legea nr. 4/1973, în cazul neîndeplinirii obligaţiei de înstrăinare a uneia dintre cele două proprietăţi, în termenul de 1 an de la dobândire, una din cele două locuinţe era trecută (preluată) în proprietatea statului, prin Decizia ComitetuluiExecutiv al Consiliului Popular Judeţean (în speţă Consiliul Municipiului Bucureşti) cu plata unei despăgubiri.
Împotriva actului administrativ ilegal de trecere în proprietatea statului cel vătămat într-un drept al său putea solicita tribunalului în condiţiile Legii nr. 1/1967 anulareaactului.
Reglementarea procedurii speciale de verificare a legalităţii actului administrativ de scoatere de sub incidenţa art. 56 din Legea nr. 4/1973 a imobilului, exclude competenţainstanţelor judecătoreşti de a cenzura potrivit procedurii de drept comun (acesta este cadrul în care a înţeles reclamantul să-şi definească raportul juridic şi care obligă instanţa să aplice regulile de judecată în materia acţiunilor reale imobiliare) şi cu depăşirea termenului prevăzut de art. 3 din Legea nr. 1/1967 modul de aplicare a textului sancţionator şi de a dispune restituirea imobilului către fostul proprietar, sau succesorii acestuia.
Problema în discuţie a fost rezolvată prin Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţie de locuinţe, trecute în proprietatea statului.
Sub acest aspect este greşită analiza făcută de instanţe cu privire la nevalabilitatea titlului statului, în temeiul art. 56 din Legea nr. 4/1973, aşa încât sunt pertinente criticile invocate de recurenţi în sensul stabilirii nelegalităţii titluluistatului.
Cu privire la recursul Consiliului General al Municipiului Bucureşti, reprezentat de Primarul General, chiar dacă s-a statuat în practica judiciară că în litigiile prin care se dispută dreptul de proprietate, Municipiul Bucureşti (Consiliul General al Municipiului Bucureşti) are calitate procesuală pasivă, cum cercetarea valabilităţii titlului statului excede atribuţiilor instanţei printr-o acţiune de drept comun, (în cazul concret dedusjudecăţii), iar posesia bunului nu aparţine Consiliului General al Municipiului Bucureşti, întrucât S.C. F. S.A. a cumpărat în baza contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 430/2 august 1995, acţiuni cu valoare nominală, recursul este fondat şi va fi admis.
Având în vedere că acţiunea în revendicare este acţiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar, instanţa apreciază că Consiliul General al Municipiului Bucureşti a pierdut posesia bunului, iar acţiunea în revendicare trebuie îndreptată împotriva posesorului bunului.
Pentru raţiunile ce au fost evidenţiate în ceea ce priveşte interpretarea de instanţe a raportului juridic descris în cauză, recursurile vor fi admise, cu consecinţa casării hotărârilor şi trimiterii cauzei spre rejudecare Tribunalului Bucureşti, ca instanţă de fond.
Instanţele de judecată nu au lămurit pe deplin situaţia de fapt, nu au făcut nici un fel de referiri la regimul juridic al bunului raportat la contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 430/din 2 august 1995, încheiat între Fondul Proprietăţii de Stat şi Asociaţia F. programul acţiunii salariaţilor, nu au cercetat şi înscrisurile depuse de pârâta S.C. F. S.A., aşa încât se impune casarea cu trimitere spre rejudecarea litigiului.
Instanţa de trimitere, în lumina prevederilor art. 315 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. va cerceta situaţia juridică a imobilului, va verifica eventualele schimbări succesive de regimuri juridice analizând înscrisurile depuse de pârâta S.C. F. S.A., va stabili – cu respectarea principiului disponibilităţii ce guvernează procesul civil – legitimarea procesuală pasivă în cauză şi va aprecia dacă este util a pune în discuţia părţilor, în conformitate cu art. 129 şi art.130 din C. proc.civ., suplimentareamaterialului probator.
În acest sens este de reţinut că părţile au solicitat o expertiză de specialitate construcţii (probă încuviinţată prin încheierea din 6 aprilie 2000 – fila 28 dosar nr.5888/1999 al Tribunalului Bucureşti, secţia a IV – a civilă) care însă nu a fost administrată în cauză.
Având în vedere susţinerile pârâtei S.C. F. S.A. în sensul că imobilul a fost în mare parte demolat, că s-auexecutat multiple lucrări de reparaţii, construcţii şi că în prezent acesta are altă configuraţie, instanţa de trimitere va ordona efectuarea unei expertize tehnice de specialitate construcţii în vederea: identificării imobilului, stabilirea regimului juridic actual al acestuia, determinarea valorii construcţiei actuale şi orice alte probe a căror utilitate, pertinenţă şi concludenţă pot ajuta la lămurirea situaţiei de fapt a imobilului.
Se vor avea în vedere, la soluţionarea cauzei şi înscrierile de la filele 53-54 dosar fond precum şi menţiunea din Decizia de preluare 632/12 mai 1977 emisă de fostul Comitet Executiv al Consiliului Popular al Municipiului Bucureşti în sensul că trecerea în proprietatea Statului s-a făcut cu plată, iar adresa 3164/17 ianuarie 2001 emisă de S.C. F. S.A. confirmă primirea de către reclamantă a despăgubirilor, în cuantumul precizat în adresa respectivă.
Faţă de cele arătate, conform art. 312 alin. (1) şi (3) şi art. 313 din C. proc. civ., Curtea va admite recursurile, va casa Decizia 473 A din 5 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III – a civilă şi sentinţa 196/1 martie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV- a civilă şi trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Bucureşti, ca instanţă de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti, prin Primar şi S.C. F. S.A. împotriva deciziei 473 A din 5 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti,secţia a III – a civilă şi sentinţeicivile196 din 1 martie 2001a TribunaluluiBucureşti,secţia a IV-a civilă.
Casează aceste hotărâri şi trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Bucureşti, ca instanţă de fond.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi1 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3776/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 377/2002. Civil → |
|---|
