CSJ. Decizia nr. 4009/2002. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 4009
Dosar nr. 5668/2002
Şedinţa publică din 14 octombrie2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la 25 noiembrie 1998 reclamantul B.E.R. a chemat în judecată Consiliul General al Municipiului Bucureşti, pentru ca prin sentinţa ce instanţa va pronunţa să oblige pârâtul să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Bucureşti, compus din teren în suprafaţă de 725 m2şi construcţiile edificate pe acest teren: corpul A cu demisol, parter şi etaj; corpul B cu 2 magazii şi garaj şi să dispună anularea deciziei nr. 1404 din 19 septembrie 1977 emisă de fostul Consiliu Popular al Municipiului Bucureşti.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că este proprietarul imobilului mai sus individualizat, în calitate de moştenitor al defuncţilor B.A. şi B.R.P. şi că imobilul, a trecut în proprietatea statului, ca efect al aplicării Decretului nr. 223/1974 prin Decizia nr. 1404/1977, cu încălcarea dreptului de proprietate.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 480 din C. civ.
După două cicluri procesuale, în care cauza a fost trimisă spre rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 608 pronunţată la 30 aprilie 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis în parte acţiunea, a constatat nulitatea deciziei nr. 1404/1977 a fostului Consiliu Popular al Municipiului Bucureşti şi adispusobligarea pârâtului să lase reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul, cu excepţia apartamentului nr. 1 şi astfel cum acesta din urmăeste individualizat în contractul de vânzare-cumpărare nr. 3000/26875 din 21 ianuarie 1997.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că imobilul revendicat aparţinea în proprietate autorului R.P.B. decedat la 10 mai 1992, succedându-i la moştenire reclamantul şi mama acestuia, B.A. (decedată la 16 august 1995) şi că reclamantul s-a legitimat procesual, făcând dovada titlului de proprietate asupra imobilului şi că acesta a fost preluat în mod abuziv de către stat, în baza Decretului nr. 223/197, conform deciziei nr. 1404/1977.
Cum Decizia menţionată nu reprezintă un titlu valabil în înţelesul art. 6 din Legea nr. 213/1998, s-a constatat nulitatea acestuia.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În acest sens apelanta a arătat că statul are un titlu valid, fiind respectate dispoziţiile legale de preluare a imobilului în temeiul Decretului nr. 223/1974.
Prin Decizia nr. 379 din 16 octombrie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul cu motivarea că Tribunalul Bucureşti a reţinut corect situaţia de fapt şi că actul normativ de preluare în proprietatea statului a imobilului, respectiv Decretul nr. 223/1974 contravine flagrant dispoziţiilor constituţionale de la acea vreme precum şi convenţiilor internaţionale la care România a aderat.
Şi această decizie a făcut obiectulcriticilor, prin exercitarea de către aceeaşi parte, Consiliul General al Municipiului Bucureşti,reprezentat legalde Primarul General a căii extraordinare de atac a recursului, prin prisma motivelor cirumscrise art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. în sensul unei greşite aplicări a legii.
Recursul este nefondatşi urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Instanţele judecătoreşti au un drept de jurisdicţie generală care le conferă competenţa de a judeca toate conflictele, litigiile deduse judecăţii şi, evident, orice acţiune având ca obiect reclamarea, încălcării în orice mod a dreptului de proprietate.
Această jurisdicţie operează în puterea legii, are caracter obligatoriu şi îşi găseşte reglementarea în dispoziţiile art. 21 din Constituţie şi art. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească.
În acest cadru, acţiunea în revendicare este caracterizată ca o acţiune reală, în care proprietarul neposesor se îndreaptă împotriva posesorului neproprietar şi pe această cale reclamă readucerea bunului în patrimoniul proprietarului de drept, atingându-şi scopul în situaţiile în care dreptul de proprietate a fost uzurpat.
Astfel, titularii dreptului de proprietate pot solicita în justiţie restabilirea echităţii, în sensul recunoaşterii dreptului lor de proprietate asuprabunurilor imobile şi restituirii acestora.
În cauza dedusă judecăţii, potrivit dreptului comun, în cadrul petitoriului şi temeiului de drept sub care reclamantul şi-a calificat, conform principiului disponibilităţii – acţiunea este de precizat că, în mod corect instanţa de fond a apreciat că reclamantul şi-a dovedit legitimarea procesuală ca titular al dreptului deproprietate transmis prin succesiune de la autorul iniţial R.R.B. cu privire la imobilul individualizat ca fiind situat în Bucureşti, compus din teren în suprafaţă de 723,35 m2şi construcţia compusă din demisol, parter, etajul 1 în corpul A, garaj şi magazie în corpul B.
Pentru imobilul mai sus individualizat, raportul juridic a fost corect analizat de instanţa de fond, care a admis în parte acţiunea reclamantului, a constatat nulitatea deciziei de trecere în proprietatea statului şi a obligat pârâtul să lase reclamantului în deplină proprietate şi poesie imobilul situat în Bucureşti, compus din teren în suprafaţă de 725,35 mp. şi construcţia compusă din demisol parter, etaj 1 în corpul A şi 2 magazii în corpul B, cu excepţia apart. nr. 1 aşa cum este individualizat în contractul de vânzare-cumpărare nr. 3000/26875 din 21 ianuarie 1997 cu motivarea expresă în considerentele sentinţei civile nr.608/30 aprilie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Obiectul acţiunii în revendicare îl constituie imobilul astfel cum a fost evidenţiat şi individualizat.
În mod corect, instanţa de fond a apreciat că imobilul în individualizarea mai sus expusă este apt de a reintra în patrimoniul reclamantului.
Exclus de la revendicare este însă apartamentul nr.1 situat la parterul imobilului din Bucureşti, asupra căruia sunt proprietari în temeiul Legii nr. 112/1995, F.M.A.V. şi F.M.L.conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 3000/26875 din 21 ianuarie 1997.
Pentru considerentele mai sus expuse, recursul declarat de Municipiul Bucureşti, reprezentat legal de Primarul General prin prisma motivelor încadrate în art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. este nefondat şi urmează a fi respins, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, reprezentat legal de Primarul General împotriva deciziei nr. 379 din 16 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4008/2002. Civil. REVENDICARE. Recurs | CSJ. Decizia nr. 4011/2002. Civil. REVENDICARE. Recurs → |
|---|
