CSJ. Decizia nr. 438/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.438Dosar nr.3042/2002
Şedinţa publică din 5 februarie 200.
La data de 24 ianuarie 2003s-a luat în examinare recursulîn anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei civile nr.1078/R din 29 iunie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 24 ianuarie 2003 iar pronunţarea s-a amânat la 5 februarie 2003.
CURTEA ,
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
F.C.a chemat în judecată peR.B.şi R.C., solicitând, în principal, evacuarea lor din imobilul situat în Bucureşti, Bdul Aviatorilor nr.68, et.1, ap.5, sectorul 1 şi,în subsidiar, mutarea pârâţilor din acest imobil în apartamentul nr.40 din Bucureşti, str.Covasna nr.15, bl.A.3, sc.1, et.9, sectorul 4, prin schimb obligatoriu.
Pârâţii au solicitat prin cerere reconvenţională obligarea reclamantei de a încheia un nou contract deînchiriere pentru apartamentul în litigiu.
Prin sentinţa civilă nr.16.857 din 3 octombrie 2000 a Judecătoriei Sectorului 1, Bucureşti a fost respinsă acţiunea principală, fiind admisă cererea reconvenţională în sensul solicitat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanta, proprietară a apartamentului în litigiu, conform sentinţei civile nr.1825 din 23.02.1995 a Judecătoriei sectorului 1, nu i-a notificat pe pârâţi în vederea încheierii unui nou contract de închiriere şi, în legătură cu cel de al doilea capăt de cerere, nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prev. de art.23 din OUG nr.40/1999 pentru schimbul obligatoriu de locuinţă. În legătură cu cererea reconvenţională s-a reţinut că vechiul contract deînchiriere s-a prelungit de drept, în conformitate cu prevederile art.32 alin.1 şi 2 din acelaşi act normativ.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta. Învestit astfel, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin încheierea din 23.04.2001 adisjuns apelul declarat de reclamantă împotriva soluţiei dată în cererea reconvenţională, de recursul declarat împotriva soluţionării cererii principale.
Acesta din urmă a fost admis prin Decizia nr.1078/29.07.2001, prin care a fost modificată sentinţa şi, pe fond, a fost admisă cererea dispunându-se mutarea pârâţilor în apartamentul oferit.
Împotriva acestei ultime hotărâri Procurorulgeneral al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă deJustiţie a declarat recurs în anulare, considerând că a fost pronunţată cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce adeterminat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
Criticile făcute deciziei menţionate vizează două aspecte de ordin procedural. În primul rând, se susţine că,în mod greşit tribunalul a dispus disjungerea cererii principale de cea reconvenţională, încălcând astfel principiul soluţionăriiunitare a procesului civil şi, apoi că, prinjudecarea recursului, ca prima cale de atac, părţile au fost lipsite de ungrad de jurisdicţie,anume apelul.
În final, se solicită casarea deciziei şi respingerea recursului declarat de reclamantăîmpotriva sentinţei.
Recursul în anulare fiind întemeiat, va fi admis în sensul celor ce urmează :
Din actele dosarului rezultă că acţiunea principală cuprinde două capete de cerere – unul vizează evacuarea pârâţilor din apartament pentru lipsă de titlu şi cel de al doilea, accesoriu, subsidiar, se referă la schimbul obligatoriu de locuinţă.
Această a doua cerere se aflăîn raport de dependenţă de cererea principală, soluţionarea ei depinzând de modul de rezolvare a cererii de evacuare.
Potrivit art.17 din C.proc.civ., cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală. Aceasta înseamnă că pentru cererile accesorii şi incidentale operează prorogarea legală de competenţă, în sensul că pentru soluţionarea cererii accesorii este competent judecătorul cererii principale.
Aceeaşi prorogare legală de competenţă operează şi cu privire la cererea reconvenţională, care, de regulă,se judecă odată cu cererea principală, astfel cum se prevede expres în art.120 C.proc.civ.
Alin.2 al aceluiaşi text prevede că, în situaţia în care numai cererea principalăeste în stare de a fi judecată, instanţa o poate judeca deosebit.
Din redactarea textului rezultă că disjungerea, judecarea deosebită, separată este o situaţie de excepţie, ce poate fi luată motivat, astfelîncât să nu se aducă atingere operei de administrare a justiţiei prindispoziţii ce ar putea duce la adoptarea unor soluţii contradictorii.
Se constată că soluţia de disjungere a soluţionării cererii reconvenţionale de cea principală este greşită, întrucât între cele două cereri există o strînsă legătură, interdependentă chiar, pentru că, în situaţia încheierii sau prelungirii contractului de închiriere, astfel cum se solicită prin cererea reconvenţională, primul capăt de cerere al acţiunii principale, de evacuare pentru lipsă de titlu, nu poate fi admis.
Soluţia „irevocabilă" adoptată de tribunal este greşită şi în raport deîncălcarea prevederilor art.282 C.proc.civ..
Potrivit acestui text, hotărârile date în primă instanţă de judecătorie sunt supuse apelului la tribunal, consacrându-se astfel principiul dubluluigrad de jurisdicţie. Excepţiile de la această regulă sunt de strictă interpretare şi nu pot rezulta decât dintr-o dispoziţie expresă a legii.
Aşa fiind, cum cererea principală a avut ca obiect evacuarea pârâţilor pentru lipsă de titlu, rezultă că hotărârea adoptată era susceptibilă de apel, în raport cu textul procedural redat, şi nu de recurs, cum în mod eronat a hotărât tribunalul.
Este adevărat că, potrivit art.25 dinOUG nr.40/1999, hotărârea pronunţată de judecătorie înlitigiile dintre proprietari şi chiriaşi legate de schimbul obligatoriu de locuinţă poate fi atacată cu recurs, însă, aşa cum s-a arătat, o astfel de cerere a fost formulată în subsidiar, are caracter accesoriu şi, ca atare, este supusă căilor de atac corespunzătoare cererii principale.
Prin urmare, hotărârea instanţei de fond este susceptibilă de apel şi nu de recurs cum a hotărât în mod eronat tribunalul.
De aceea, recursul în anulare de faţă va fi admis în sensulcasării deciziei atacate, cu trimiterea cauzei la tribunal pentru rejudecare în sensul celor ce preced.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
Casează Decizia civilă nr.1078 din 29 iunie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4380/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 437/2002. Civil → |
|---|
