CSJ. Decizia nr. 4389/2002. Civil. Anulare titlu proprietate. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 4389
Dosar nr. 5598/2002
Şedinţa publică din 31 octombrie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 17 decembrie 2002 s-a înregistrat pe rolul Curţii Supreme de Justiţie recursul în anulare, declarat în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ. de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei civile nr. 3522/17 decembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi a deciziei nr. 146/22 ianuarie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ.
S-a susţinut că cele două hotărâri judecătoreşti au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
În esenţă, se reproşează instanţelor de a fi încălcat dispoziţiile art. 287 din C. proc. civ. din vechea reglementare, privându-i pe pârâţi de a le fi cercetată cauza în dublul grad de jurisdicţie, o atare concluzie bazându-se în opinia autorului recursului în anulare, pe aplicarea greşită a art. 87 pct. 6 C. proc. civ. Astfel, se susţine că instanţa nu a solicitat părţilor dovada certă a vârstei pârâtei F.M.R., pentru a constata dacă procedura de comunicare a considerentelor sentinţei de fond a fost legal îndeplinită.
Analizând recursul în anulare, precum şi dosarele ataşate, Curtea constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 25 ianuarie 2000 pe rolul Judecătoriei Buftea, reclamantul P.P. a chemat în judecată pe pârâţii F.D., F.C., Primăria Voluntari – Comisia pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 şi Comisia judeţeană Ilfov pentru aplicarea Legii fondului funciar, solicitând constatarea nulităţii absolute a titlului de constituire a dreptului de proprietate nr. 29954/4 iunie 1996 şi nulitatea parţială a titlului de constituire a dreptului nr. 29953/4 iunie 1996, emise pârâţilor persoane fizice, care privesc suprafeţe de teren ce se suprapun peste cele proprietatea reclamantului, pentru care i s-a reconstituit dreptul de proprietate, încomuna Voluntari.
Prin petiţia depusă la 21 martie 2000, pârâtul F.D. a comunicat instanţei decesul fratelui său, pârâtul F.C., de pe urma căruia au rămas soţia supravieţuitoare L. şi două fiice, A.M.I., de 1 an şi R., de 13 ani, domiciliate la mamele lor, respectiv F.L. şi F.M.F. Pârâţii au formulat cerere reconvenţională.
Pe baza probelor cu înscrisuri administrate, Judecătoria Buftea a pronunţat sentinţa civilă nr. 2950 din 2 iunie 2000, prin care a admis acţiunea principală, a constatat nulitatea titlului de proprietate prin care pârâtului F.D. i-a fost constituit dreptul de proprietate pentru 1000 m2 teren, s-a constatat nul parţial (pentru 200 m2) titlul de proprietate emis pe numele defunctului F.C. şi s-a respins cererea reconvenţională.
În motivarea sentinţei s-a reţinut, în esenţă, că la data la care reclamantul făcuse cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafaţa de cca 7000 m2 ce a aparţinut autorilor săi I.A. şi V. tot terenul era liber, dar comisia i-a eliberat titlu de proprietate doar pentru 5000 m2 în anul 1995, pentru ca în anul 1996 să considere terenul liber şi să elibereze cele două titluri atacate pârâţilor iniţiali, beneficiari ai Legii nr. 42/1992.
Prin sentinţa civilă nr. 2966/1999 a Judecătoriei Buftea, pronunţată în contradictoriu cu Comisia locală Voluntari şi Comisia judeţeană Ilfov pentru aplicarea Legii fondului funciar, definitivă prin neapelare, s-a modificat titlul de proprietate al reclamantului, în sensul că s-au mai adăugat 1800 m2.
Ca atare, instanţa de fond a constatat că titlurile pârâţilor au fost emise cu încălcarea dreptului de proprietate al reclamantului. Pe cale de consecinţă, cererea reconvenţională a fost respinsă.
Dispozitivul sentinţei a fost comunicat la 22 iunie 2000 părţilor litigante, interesând în speţă pârâţii F.D., F.L., F.A.M., F.M.R. şi mamei acesteia F.M.F.
Pârâţii au declarat în termen apel nemotivat la data de 4 iulie 2000.
La data de 15 septembrie 2000 dosarul de fond a fost înaintat Tribunalului Bucureşti de către Judecătoria Buftea.
S-a fixat termen de judecată la data de 6 noiembrie 2000.
La 30 octombrie intimatul-reclamant a solicitat în scris respingerea apelului ca nemotivat în termen, conform art. 2811 C. proc. civ.
La primul termen de judecată, pârâtul-apelant F.D. a invederat instanţei că a trimis motivele de apel la Judecătoria Buftea.
La 4 decembrie 2000 la dosar s-au depus motive de apel (nesemnate).
La cererea instanţei, Oficiul poştal din Buftea a răspuns că nu s-a înregistrat nici o recomandată cu numărul indicat, destinată Judecătoriei Buftea.
Prin Decizia civilă nr. 146/22 ianuarie 2001, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, a respins ca nemotivat în termen apelul.
Împotriva acestei decizii în termen legal au declarat recurs pârâţii F.D., F.L., A.M.I. şi M.R., prin mama sa F.M.F. Prin recursul semnat numai de F.D. au fost formulate trei motive de recurs, încadrate în pct. 9 din art. 304 C. proc. civ.
S-a susţinut că prin copia recipisei depuse la dosar s-a făcut dovada depunerii în termen a motivelor de apel, că şi tardiv fiind, apelul trebuia judecat, faţă de caracterul său devolutiv, că F.M.F. are şi calitatea de pârâtă, iar nu doar aceea de reprezentantă legală a fiicei sale minore R.
La solicitarea instanţei, Compania Naţională Poşta Română a comunicat că recipisa prezentată de pârâtul D.F. este falsă, nici o recomandată nefiind prezentată la data pretinsă la oficiul poştal nr. 4.
Prin Decizia civilă nr. 3522/17 decembrie 2001, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins ca nefondat recursul. S-a reţinut mai întâi că din probele administrate (înscrisul emanând de laCompania Naţională Poşta Română) rezultă că nu au fost încălcate dispoziţiile art. 104 C. proc. civ. de către Tribunalul Bucureşti. Ca atare, potrivit legii în vigoare la data soluţionării apelului, corect s-a respins ca nemotivat în termen, ţinând cont şi de inexistenţa unei cereri de repunere în termenul de motivare a apelului (posibilitate prevăzută de art. 103 C. proc. civ.) şi de neformularea unei cereri de îndreptare a dispozitivului sentinţei apelate, dacă ea conţinea erori cu privire la calitatea părţilor (art. 281 C. proc. civ... Ca atare, constatând că nu s-au produs încălcări ale legii, recursul a fost respins.
Ultimele două hotărâri judecătoreşti au fost atacate prin prezentul recurs în anulare, pentru motivele deja expuse anterior.
Intimatul reclamant P.P.a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului în anulare, depunând înscrisuri.
Recursul în anulare nu este întemeiat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Potrivit art. 330 pct. 2 C. proc. civ. (text abrogat în prezent, ca fiind contrar exigenţelor statului de drept, caracterizat, printre altele, prin separaţia puterilor în stat), procurorul general (...) din oficiu sau la cererea Ministerului Justiţiei, putea ataca la Curtea Supremă de Justiţie hotărârile judecătoreşti irevocabile (...) când (...) s-a produs o încălcare esenţială a legii, ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond ori această hotărâre este vădit netemeinică.
În speţă, astfel cum rezultă din expunerea recursului în anulare (pagina 3, lit. b), pct. 3), Procurorul general a fost sesizat prin memoriul adresat de F.L. în nume propriu şi ca reprezentată legală a minorei F.A.M.I., F.M.R., reprezentantă de F.M.F. şi F.D., împotriva deciziei nr. 3522 din 17 decembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, „cu motivarea că, apelul a fost motivat în termen".
Prin recursul în anulare promovat nu se însuseşte această motivare a petiţionarilor, ci sunt formulate critici, atât împotriva deciziei irevocabile a Curţii de apel, cât şi împotriva deciziei pronunţate în apel a Tribunalului Bucureşti.
S-a susţinut că au fost încălcate dispoziţiile art. 105 alin. (2) din C. fam., potrivit cu care după împlinirea vârstei de 14 ani, minorul va sta personal în proces, fiind doar asistat de reprezentantul legal, cu referire la situaţia minorei F.M.R., căreia nu i-a fost comunicată motivarea sentinţei de fond, pentru a o putea ataca, motivat, în termen, comunicarea fiind făcută doar mamei sale. Se reproşează instanţelor că nu au solicitat părţilor dovada certă a vârstei pârâtei F.M.R.
Din înscrisul depus de intimatul-reclamant rezultă că pârâta este născută la 20 septembrie 1986, ca atare împlinea 14 ani la 20 septembrie 2000. Din dovada aflată la fila 92 dosar fond rezultă că mamei acestei pârâte (reprezentanta sa legală) i-a fost comunicată la 23 august 2000 motivarea sentinţei.
Ca atare, văzând că la acea dată minora R. era lipsită de capacitatea de exerciţiu au fost respectate şi dispoziţiile art. 87 pct. 6 C. proc. civ., Curtea constată că prin hotărârile atacate nu s-a produs nici o încălcare a legii sub aspectul invocat de procurorul general.
S-a mai susţinut că au fost încălcate dispoziţiile art. 287 C. proc. civ.din vechea reglementare, potrivit cu care motivarea în fapt şi în drept a apelului se putea face până la prima zi de înfăţişare, definită de art. 134 C. proc. civ.
Din analiza ansamblului dosarelor, Curtea constată că nici acest motiv nu poate atrage desfiinţarea hotărârii judecătoreşti irevocabile şi înfrângerea autorităţii lucrului judecat.
Astfel cum rezultă din expunerea anterioară a desfăşurării procesului, prin întâmpinare depusă în termen în faţa Tribunalului Bucureşti, intimatul-reclamant a invocat, înainte de primul termen de judecată, nemotivarea apelului. Singurul pârât-apelant (al cărui titlu de constituire a dreptului de proprietate fusese în întregime anulat), faţă de această excepţie, a susţinut existenţa unei neregularităţi a poştei, iar instanţa i-a acordat termen pentru a face dovada depunerii în termen a motivelor de apel şi pentru lipsă de apărare.
La 4 decembrie 2000 (care a fost, într-adevăr, prima zi de înfăţişare în sensul art. 134 C. proc. civ..) apelantul-pârât F.D. s-a prezentat personal şi neasistat, a depus copia xerox a unei recipise şi motive de apel formulate în numele tuturor pârâtelor, dar nesemnate de nimeni.
Tribunalul Bucureşti a respins ca nemotivat apelul.
Redactorul recursului în anulare susţine că instanţa trebuia să judece pe fond apelul, el fiind introdus în termen. Acest motiv ar putea fi întemeiat, dacă s-ar constata într-adevăr, o încălcare esenţială a legii, ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
În speţă, însă declaraţia de apel a fost semnată doar de pârâtul F.D., fără a avea procură din partea celorlalţipârâţi; tot acesta s-a prezentat în faţa Tribunalului Bucureşti şi a depus un înscris (dovedit ulterior ca fals) şi o motivare a apelului, pe care nimeni nu a semnat-o.
În aceste condiţii, instanţa avea temei să nu ia în considerare o cerere nulă potrivit art. 287 alin. (1) pct. 5 şi alin. (2) C. proc. civ.
Această hotărâre a fost însă supusă cenzurii Curţii de Apel Bucureşti, care, dând dovadă de rol activ, a stăruit prin toate mijloacele legale să lămurească adevărul din cauză. Şi a motivat exhaustiv, respingerea recursului: înscrisul pe care pârâtul îl invoca era fals, nici unul dintre pârâţi nu a solicitat repunerea în termenul de motivare a recursului.
Pe fond, din probele aflate la dosarul judecătoriei rezultă că în mod temeinic acţiunea reclamantului (succesor în drepturi al foştilor proprietari ai terenului, căruia i s-a reconstituit, la cererea formulată în baza Legii nr. 18/1991 dreptul de proprietate, parţial pe cale necontencioasă şi apoi întregit în urma unei judecăţi irevocabile) a fost admisă, în detrimentul pârâţilor care nu au avut teren în zonă, ci li s-a constituit un titlu gratuit în temeiul unei legi speciale.
Prin soluţia pronunţată, pârâtelor (succesoare în drepturi ale defunctului F.C.) li s-a anulat titlul astfel dobândit doar parţial, pentru 200 m2, care se suprapuneau peste terenul reclamantului.
Nu este de neglijat nici împrejurarea că în mod constant, pârâta Comisia judeţeană Ilfov pentru aplicarea Legii fondului funciar, emitenta celor două titluri de proprietate, a pus concluzii în sensul admiterii acţiunii reclamantului.
Faţă de toate aceste considerente, văzând că nu s-a produs, prin pronunţarea celor două hotărâri, o încălcare esenţială a legii care să fi determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond (în sensul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., conform art. 312 C. proc. civ., recursul în anulare se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr. 146 din 22 ianuarie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă şi contencios administrativ, precum şi deciziei nr. 3522 din 17 decembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4390/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 4387/2002. Civil → |
|---|
