ICCJ. Decizia nr. 4778/2002. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTEDE CASAŢIEŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.4778
Dosar nr.5602/2002
Şedinţa publică din18 noiembrie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta A.L. a chemat în judecată pe pârâţii: R.T. şi S.C. R. Braşov, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 21908 din 31 martie 1997 încheiat între pârâţi cu privire la imobilul situat în Braşov, şi evacuarea pârâtei R.T. din imobilul în litigiu pentru lipsă de titlu.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că este proprietara tabulară a imobilului în litigiu iar Statul Român în mod nelegal, prin fraudă la lege, a înstrăinat apartamentul nr. 6 pârâtei R.T.
Prin sentinţa civilă nr. 1685 din 6 februarie 2001, Judecătoria Braşov a respins acţiunea formulată de reclamantă privind evacuarea pârâtei din imobilul în litigiu; a admis cererea cu privire la constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 21908/31 martie 1997; a respins ca neîntemeiată cererea reconvenţională şi cererea de chemare în garanţie pentru evicţiune formulată de pârâta R.T.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în esenţă că actul de vânzare-cumpărare nr. 21908/31 martie 1997 a fost încheiat cu încălcarea dispoziţiilor legale fiind lovit de nulitate absolută. În ce priveşte cererea de evacuare s-a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 6 din OG nr. 40/1999.
Tribunalul Braşov, prin Decizia civilă nr. 1518 din 12 septembrie 2001, a admis apelurile formulate de R.T. şi S.C. R. SRL, a schimbat în parte hotărârea atacată în sensul că, a respins cererea reclamantei privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părţi, a admis în parte cererea reconvenţională a pârâtei R.T. şi a constatat calitatea sa de proprietară cu privire la imobilul în litigiu; a respins apelul reclamantei A.L.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că actul translativ de proprietate a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale, pârâta fiind cumpărător de bună-credinţă al imobilului în litigiu.
Prin Decizia civilă nr. 1679 din 18 decembrie 2001, Curtea de Apel Braşov a admis în parte recursul formulat de reclamantă, a modificat Decizia tribunalului în sensul că, a respins apelul pârâtei S.C. R. SRL Braşov; a admis în parte apelul pârâtei R.T. şi a schimbat în parte sentinţa civilă nr. 1518/12 septembrie 2001 a Judecătoriei Braşov, dispunând obligarea reclamantei să încheie contract de închiriere cu pârâta R., menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
În conformitate cu prevederile art. 27 din Legea nr. 92/1992 şi art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a formulat recurs în anulare împotriva deciziei civile nr. 1679/18 decembrie 2001 a Curţii de Apel Braşov, criticând-o în sensul că actul de vânzare-cumpărare nr. 21908 din 31 martie 1997 a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare, iar la data perfectării actului respectiv pârâta R.T. a fost cumpărător de bună-credinţă cu privire la imobilul în litigiu.
Recursul în anulare nu este fondat.
Obiectul litigiului dintre reclamanta A.L., pe de o parte, şi pârâta R.T, pe de altă parte, îl constituie, constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare nr. 21908 încheiat la data de 31 martie 1997 între S.C. R. SRL Braşov şi pârâtă.
Reclamanta a făcut dovada calităţii de proprietar, cu privire la apartamentul nr. 6 – în litigiu, C.F. nr. 2477/2000 – , dosar nr. 3193/2000 al Judecătoriei Braşov.
Încheierea unei vânzări în care vânzătorul şi cumpărătorul sunt de rea-credinţă, ştiind sau trebuind să ştie că bunul aparţine altuia, face ca aceasta să fie nulă absolut pentru cauză ilicită sau imorală, în condiţiile art. 966 C.civ. Într-o asemenea situaţie, orice persoană interesată, inclusiv adevăratul proprietar, poate invoca nulitatea absolută a vânzării şi restabilirea situaţiei anterioare.
În speţă, vânzătorul – statul – este indiscutabil, de rea-credinţă, el fiind acela care, a preluat apartamentul nr. 6 situat în Braşov, – proprietatea reclamantei, - fără titlu, respectiv fără temei legitim, iar apoi, tot fără temei juridic l-aînstrăinat pârâtei – art. 9 din Legea nr. 112/1995.
Nulitatea absolută pentru cauză ilicită sau imorală nu poate fi cerută decât dacă scopul – motivat – ilicit sau imoral este comun ambelor părţi contractante.
Cu alte cuvinte, nulitatea absolută poate surveni numai dacă finalitatea ilicită sau imorală este comună ambelor părţi, adică, nu numai cunoscută, ci şi urmărită de fiecare dintre acestea.
În cazul examinat, deşi statul şi pârâta R.T. au cunoscut prevederile art. 9 şiart. 14 din Legea nr. 112/1995, în sensul că reclamanta A.L. a depus cerere la 17 iulie 1996 pentru restituirea în natură a apartamentului mai sus menţionat, totuşi au încălcat prevederile legale menţinute, prin încheierea contractului de vânzare nr. 21908/31 martie 1997.
În contextul celor învederate este de evidenţiat şi art. 3 alin. (6) din HG nr. 11/29 ianuarie 1997 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995, potrivit căruia, în cazul în care pe rolul instanţelor judecătoreşti se află cereri referitoare la imobilele prevăzute la art. 5, procedurile administrative reglementate de Legea nr. 112/1995, de restituire în natură, de acordare de despăgubiri sau de vânzare către chiriaşi, se suspendă până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cererilor respective.
În speţă, în timp ce pe rolul instanţelor din Municipiul Braşov, se aflau spre soluţionare cauzele ce priveau pe reclamantă, pe pârâta R.T, S.C. R. SRL Braşov şi Comisia Judeţeană Braşov pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, având ca obiect – apartamentul nr. 6 în litigiu, - pârâta şi S.C. R. SRL Braşov, au întocmit contractul de vânzare-cumpărare nr. 21908/31 martie 1997,lucru ce evidenţiază încă odată reaua-credinţă a ambelor părţi, în momentul întocmirii contractului de vânzare-cumpărare.
Prinurmare,contractuldevânzare-cumpărarenr.21908/31 martie 1997, afost încheiat cu încălcarea vădită a prevederilor art. 9 şi art. 14 din Legea nr. 112/1995, iar la data perfectării actului menţionat, părţile acestuia au fost de rea-credinţă.
Aşadar faţă de cele reţinute, Curtea constată că recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, împotriva deciziei nr. 1679/18 decembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, este nefondat şi se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr. 1679 din 18 decembrie 2001 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi18 noiembrie2003.
← ICCJ. Decizia nr. 478/2002. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4775/2002. Civil → |
---|