ICCJ. Decizia nr. 4783/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 4783
Dosar nr. 2118/2002
Şedinţa publică din 18 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sesizarea (nr. 88.887 din 15 august 2001) înregistrată sub nr. 9 la data de 20 august 2001 pe rolul Curţii de Apel Timişoara, Comisia de cercetare a averilor, Inspectoratul general al poliţiei de frontieră Bucureşti, a solicitat declanşarea procedurii de control a averii locotenent-colonelului A.S.D. încadrat la I.J.P.F. Arad – S.P.F. Pilu.
Din procesul-verbal întocmit de Comisia internă a U.M. 0722 Arad la data de 31 iulie 2001 în baza Ordinului M.I. nr. 93/2001 rezultă că sesizarea priveşte modalitatea de dobândire a unei case cu etaj, în Aradachiziţionată împreună cu fratele său, formată din două apartamente tip Duplex, câte unul pentru fiecare familie, fiecare apartament fiind compus din sufragerie, bucătărie şi baie de serviciu la parter şi trei dormitoare şi o baie la etaj, la demisol având garaj şi pivniţă, totul în suprafaţă construită de 203 mp.
S-a mai precizat că cercetatul mai deţine şi o curte în suprafaţă de 255 mp cumpărată la data de 29 noiembrie 1996.
Prin adresa nr. 252156 din 12 august 2001, I.J.P.F. Arad solicită I.G.P.F. Bucureşti sesizarea Comisiei de pe lângă Curtea de apel, în vederea declanşării procedurii de verificare, apreciind că există o disproporţie vădită între bunurile şi valorile deţinute de către cercetat şi sursele legale de venituri.
Comisia de cercetare a averilor, constituită în baza Legii nr. 115/1996, de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, prin Ordonanţa nr. 10 din 2 noiembrie 2001 a clasat cauza privind sesizarea formulată de către Inspectoratul General al poliţiei de frontieră având ca obiect cercetarea averii lui A.S.D.
Pentru a ajunge la această soluţie Comisia de cercetare a reţinut că apartamentul situat într-un duplex din Arada fost achiziţionat în anul 1996 cu preţul de 5.000.000 lei, din veniturile realizate de către cercetat şi soţia, ajutaţi fiind de către părinţii cercetatului şi socrii săi, ajutoare dovedite cu acte notariale.
Comisia reţine deasemenea că şi curtea imobilului în suprafaţă de 255 mp a fost achiziţionată în anul 1996 din aceleaşi venituri licite.
Împotriva acestei ordonanţe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara invocând motive de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
Se susţine în esenţă că nu au fost respectate prevederile art. 12 din Legea nr. 115/1996 în sensul că nu a fost audiată în cauză soţia cercetatului încălcându-se şi prevederile art. 10 din aceeaşi lege, care prevede că dacă persoana cercetată este căsătorită, controlul se extinde şi asupra averii soţului, respectiv soţiei.
Se mai susţine că în cauză nu a fost efectuată o expertiză pentru evaluarea corectă a imobilului contrar prevederilor art. 12 alin. (3) din Legea nr. 115/1996.
Deasemenea nu s-a stabilit ce anume lucrări de finisaje s-au făcut la imobil, deşi cercetatul a arătat că a efectuat asemenea lucrări şi nici nu s-a stabilit valoarea acestora.
Se mai susţine că la dosar nu se află actul de cumpărare a terenului în suprafaţă de 255 mp, actele de naştere ale copiilor cercetatului, - acte necesare pentru o corectă apreciere a posibilităţilor cercetaţilor şi a stabilirii exacte a balanţei venituri-cheltuieli.
În general, se mai susţine de către recurent, Comisia de cercetare a fost lipsită de rol activ efectuând o cercetare superficială.
Recursul este fondat.
Este necesar, însă, în primul rând a reţine că recursul a fost declarat în termen - astfel, ordonanţa pronunţată de Comisia de cercetare a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara la data de 26 martie 2002,iar recursul a fost înregistrat la data de 5 aprilie 2002, deci în termenul de 10 zile prevăzut de art. 19 din Legeanr. 115/1996.
În ceea ce priveşte criticile formulate în recurs cu privire la nelegalitatea sentinţei, ele sunt fondate.
Astfel, deşi la primul termen de judecată Comisia, în conformitate cu prevederile art. 10 din Legea nr. 115/1996, a dispus extinderea cercetării şi asupra averii soţiei cercetatului, A.M., aceasta nu a fost ascultată conform dispoziţiilor art. 12 alin.(2) din aceiaşi lege.
Declaraţia pe care aceasta a dat-o la cabinetul avocatului cercetatului, nu poate suplini această obligaţie legală, mai ales că ea nu se referă decât la un singur aspect: primirea sumei de 7.000.000 lei.
Dar trecând peste acest mod de a suplini audierea soţiei cercetatului, este de reţinut faptul că prin Ordonanţă Comisia de Cercetare nu se pronunţă în nici un fel în legătură cu acestea, deşi dispusese extinderea controlului.
Comisia de cercetare nu a dispus nici efectuarea unei expertize pentru evaluarea exactă a imobilului, deşi cercetatul declarase că a mai efectuat unele lucrări de finisare, iar dispoziţiile art. 12 alin. (3) din Legea 115/1996 prevedea această posibilitate pentru elucidarea cauzei.
De altfel întreaga cercetare a fost făcută cu nerespectarea dispoziţiilor Legii nr. 115/1996, în acest sens este de reţinut că în conformitate cu prevederile art. 11 din această lege „cererea de cercetare va indica în mod obligatoriu, dovezile pe care se întemeiază şi sursele de unde acestea pot fi solicitate sau va fi însoţită de acte doveditoare".
Formularea imperativă a dispoziţiilor acestui text ar fi trebuit să determine Comisia de cercetare să solicite celui care a făcut sesizarea să se conformeze, pentru că numai în aceste condiţii se putea declanşa controlul prevăzut de art. 7 din lege.
De reţinut, deasemenea, că în Ordonanţa Comisiei de control nu este prevăzută perioada care se cercetează, deşi la termenul din 7 septembrie 2001 cercetatul arătase că perioada este între anii 1990-2001, probabil având în vedere dispoziţiile art. 38 din lege.
Comisia de cercetare nu delimitează în timp această perioadă, deşi în motivare se foloseşte expresia „în perioada supusă cercetării".
Comisia nu determină în concret aici veniturile realizate de către cercetat şi soţia sa, dar motivează clasarea sesizării arătând că aceştia aveau „venituri substanţiale".
De altfel, Comisia de cercetare mai trage o concluzie fără să individualizeze bunurile la care se referă şi anume „ca toate bunurile dobândite de cercetat în perioada supusă cercetării au un corespondent real şi legal în toate veniturile pe care le-a prezentat şi justificat".
Iar concluzia finală arătată în Ordonanţă este aceea că „din centralizarea veniturilor obţinute de cercetat şi familia sa, în mod licit, în perioada supusă cercetării, raportat la valoarea cheltuielilor efectuate în această perioadă, nu există disproporţie vădită".
Referitor la această concluzie, ea poate fi eventual reală dar nu au fost stabilite nici totalul cheltuielilor nici totalul veniturilor.
Adăugând la aceste constatări şi faptul că la dosarul cauzei nu se află actul de cumpărare a terenului în suprafaţă de 255 mp, că nu s-a elucidat faptul din câte persoane este compusă familia cercetatului şi nici în ce mod a fost finalizată urmărirea penală despre care se face vorbire în adresele existente la filele 32 şi 33 dosar Comisie, urmează a reţine că nu a fost efectuată cercetarea conform dispoziţiilor Legii nr. 115/1996.
Astfel fiind, pentru toate aceste considerente urmează a admite recursul, a casa Ordonanţa pronunţată de Comisia de cercetare şi a trimite cauza spre rejudecare Curţii de Apel Timişoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva Ordonanţei nr. 10 din 2 noiembrie 2001 a Comisiei de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, pe care o casează şi trimite cauza la Curtea de Apel Timişoara spre rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4788/2002. Civil | ICCJ. Decizia nr. 478/2002. Civil → |
|---|
