ICCJ. Decizia nr. 478/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTEDE CASAŢIEŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 478.
Dosar nr. 2036/2002
Şedinţa publică din 18 noiembrie2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 411/6 iunie 2001, Tribunalul Bucureşti a admis acţiunea în pretenţii formulată de reclamanta S.C. G.C.I. SRL, în contradictoriu cu pârâta A.A.C.A., şi pe cale de consecinţă, pârâta a fost obligată la plata sumei de 161.890.900 lei cu titlu de daune.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că între reclamantă şi pârâtă a intervenit la data de 23 septembrie 1994 o înţelegere în baza căreia, reclamanta urma să funcţioneze cu o sucursală pe o perioadă de 11 ani. Că, la sfârşitul lunii ianuarie 1999, împuternicitul pârâtei, respectiv S.Ş., a evacuat-o forţat pe reclamantă din imobil. În urma evacuării, mai multe bunuri mobile au rămas în spaţiul închiriat. Bunurile respective nu s-au mai găsit sau au fost distruse de prepusul pârâtei.
Curtea de Apel, prin Decizia civilă nr. 103/25 februarie 2002, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta A.A.C.A., împotriva sentinţei civile nr. 411/6 iunie 2001 a Tribunalului Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că prepusul pârâtei, respectivS.Ş., în urma evacuării reclamantei din spaţiul închiriat, a rămas în posesia bunurilor mobile ale reclamantei. Acesta se face vinovat de dispariţia şi distrugerea bunurilor proprietatea reclamantei.
Împotriva deciziei civile mai sus menţionată, a declarat apel pârâta criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală – invocând art. 304 pct. 7, 4 şi 10 C. proc. civ. – pentru următoarele considerente:
Nu sunt cuprinse explicit şi detaliat în considerentele deciziei apelate motivele pe care se sprijină Decizia respectivă.
Fără să existe vreun mijloc de probă în cauză, instanţa de apel concluzionează faptul că sunt întrunite cumulativ elementele răspunderii civile delictuale în sarcina numitului S.Ş.
Instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra mijloacelor de probă, pe care recurenta le-a utilizat în faza de apel. Astfel nu s-a luat în seamă faptul că bunurile reclamantei au fost sustrase de alte persoane, şi nu de S.Ş.
Recursul nu este fondat.
În conformitate cu prevederile art. 998 C. civ. oricine cauzează altuia un prejudiciu este dator a-l repara, ceea ce potrivit art. 999 din acelaşi Cod, incumbă nu numai celui care a săvârşit în mod voluntar o faptă ilicită, dar şi aceluia al cărui act păgubitor este o consecinţă a neglijenţei sau imprudenţei sale.
Este de principiu că daunele, în materie delictuală, trebuie să reprezinte reparaţiunea integrală a prejudiciului, acesta urmând a se raporta la întinderea culpei care a generat raportul de obligaţiune, ce decurge din săvârşirea actului ilicit.
În speţă, la data de 23 septembrie 1994 între reclamanta S.C. G.C.I. SRL, şi pârâta A.A.C.A., a intervenit o înţelegere în principiu, în baza căreia reclamanta avea dreptul să funcţioneze pe o perioadă de 11 ani, în spaţiul pârâtei, situat în Bucureşti,înţelegere de principiu.
Reclamanta a funcţionat în spaţiul pârâtei până în ianuarie 1999, dată când a fost evacuată forţat din imobilul în care deţinea o parte din bunurile mobile, bunuri ce nu s-au mai găsit sau au fost distruse de prepusul pârâtei, S.Ş.; declaraţii martori: G.D., R.M.- dosar fond şi adresă nr. 55602 din 7 aprilie 1999 emisă de Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti.
Cum evacuarea forţată a reclamantei din spaţiul închiriat s-a făcut de numitul S.Ş. – împuternicit al pârâtei, acesta este singurul răspunzător de pieirea şi distrugerea bunurilor mobile ale reclamantei aflate în spaţiul închiriat.
Susţinerea pârâtei în sensul că alte persoane se fac vinovate de distrugerea şi pieirea bunurilor reclamantei, nu poate fi reţinută întrucât nu se coroborează cu nici o probă existentă la dosarul cauzei.
De asemenea, nu poate fi reţinută nici critica referitoare la motivarea necorespunzătoare a deciziei criticate, deoarece din cuprinsul deciziei respective rezultă că aceasta a fost motivată cu respectarea condiţiilor prevăzute de art. 262 C. proc. civ.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va reţine că motivele invocate nu se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ. şi în consecinţă, apelul declarat de pârâtă împotriva deciziei civile nr. 103/25 februarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, fiind nefondat se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de pârâta A.A.C.A. împotriva deciziei nr. 103/A din 25 februarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti,secţia a III – a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi18 noiembrie2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4783/2002. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4778/2002. Civil → |
|---|
