ICCJ. Decizia nr. 4787/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 4787
Dosar nr. 4790/2002
Şedinţa publică din 18 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 2 iunie 2000 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, reclamanta Administraţia domeniului public sector 6 a chemat în judecată pe pârâtul H.Ş. solicitând instanţei, astfel cum şi-a precizat acţiunea (la data de 14 ianuarie 2002) obligarea pârâtului la plata sumei de 97.107.971 lei reprezentând prejudiciul cauzat de către pârât.
În motivarea cererii se arată că pârâtul este angajatul reclamantei în funcţia de conducător auto şi în această calitate i-a fost încredinţată autobasculanta cu nr. 13 – 10 – GJF, iar potrivit prevederilor înscrise în fişa postului, pârâtul avea obligaţia să parcheze autobasculanta în garajul unităţii situat în Bdul Regiei.
Încălcând aceste prevederi, se mai arată de către reclamantă, pârâtul a parcat autobasculanta în apropierea blocului în care locuieşte, iar la data de 18 martie 2000 a declarat că maşina a fost furată de acolo.
Reclamanta a făcut şi o sesizare pentru furt la circa 21 Poliţie.
Prin sentinţa civilă nr. 290 din 28 februarie 2002 Tribunalul Bucureşti, secţia III- a, a admis acţiunea astfel cum a fost precizată şi a obligat pe pârât la plata sumei de 97.107.791 lei reprezentând contravaloarea autobasculantei şi la 2.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că în conformitate cu fişa postului pârâtul avea obligaţia de serviciu, de a parca autovehicului cu care îşi desfăşura activitatea ca angajat al reclamantei în incinta autobazei, deci sustragerea maşinii datorându-se culpei exclusive a pârâtului, constând tocmai în neîndeplinirea acestei obligaţii de serviciu.
Prin această faptă pârâtul creînd reclamantei un prejudiciu constând în contravaloarea autobasculantei care a fost sustrasă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat în termen legal apel pârâtul, invocând un motiv de nelegalitate, respectiv că instanţa de fond a soluţionat cauza apreciind-o ca fiind un litigiu civil, când, în realitate, este vorba de un litigiu de muncă.
Curtea de apel Bucureşti, prin Decizia civilă nr. 319 din 11 septembrie 2002, a admis apelul, a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudacare instanţei competente – Tribunalul Bucureşti, secţia litigii de muncă.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut că între părţi există raporturi de muncă, pârâtul fiind angajatul reclamantei, că în cadrul acestor raporturi pârâtului i-a fost încredinţată autobasculanta pe care acesta îşi desfăşura activitatea.
Prejudiciul care a fost cauzat reclamantei a fost făcut din culpa pârâtului tocmai prin nerespectarea unor obligaţii prevăzute în fişa postului.
Ca atare, a reţinut instanţa de apel, raportul juridic dedus judecăţii se circumscrie sferei litigiului de muncă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
Se susţine că în mod greşit s-a apreciat că este vorba de un litigiu de muncă, cu toate că dispariţia autobasculantei s-a petrecut nu în condiţiile îndeplinirii unei sarcini de serviciu.
Recursul este nefondat.
Instanţa de apel a reţinut faptul că pârâtul este angajatul reclamantei, că în cadrul acestor raporturi de muncă i s-a încredinţat autobasculanta şi că prejudiciul ce i-a fost creat reclamantei s-a petrecut tocmai prin încălcarea unor atribuţii de serviciu (prevăzute în fişa postului) respectiv a parcării autovehiculului în incinta autobazei.
În consecinţă, fiind vorba de un litigiu de muncă, care este supus unei jurisdicţii speciale, competenţa în primă instanţă aparţine tribunalului secţia litigii de muncă, care soluţionează cauza într-o compunere specială a completului de judecată.
Astfel fiind urmează a constata că instanţa de apel în mod legal a trimis cauza spre rejudecare secţiei de litigii de muncă a Tribunalului Bucureşti făcând o aplicare corectă a legii.
În consecinţă, pentru considerentele mai înainte arătate, urmează a respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamanta Administraţia Domeniului Public Sectorul 6 Bucureşti împotriva deciziei nr. 319 din 11 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Obligă pe recurentă să plătească intimatului-pârât H.Ş. 2.500.000 cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi18 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 478/2002. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4788/2002. Civil → |
|---|
