CSJ. Decizia nr. 483/2002. Civil

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ

Decizia nr.483DOSAR NR.117/2002

Şedinţa publică de 11 februarie 2003

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta A.L.C.împotriva deciziei nr.123 din 30 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Ploieşti, Secţia civilă.

La apelul nominal s-a prezentat recurenta-reclamantă A.L.C., personal, lipsind intimatul-pârât Consiliul Local Ploieşti şi intimatul-intervenient I.E.

Procedura completă.

Nefiind chestiuni prealabile Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului cu care a fost investită.

Recurenta-reclamantă A.L.C.solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei 267 din 28 septembrie 2001 a Tribunalului Prahova prin care s-a admis acţiunea de retrocedare a imobilului.

Reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat, în temeiul art.312 alin.(1) teza a II-a din C.proc.civ.

CURTEA

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 3 ianuarie 2001 reclamanta A.L.C.a chemat în judecată pârâtul Consiliul Local Ploieşti pentru ca prin sentinţa ce instanţa va pronunţa să oblige pârâtul să-i retrocedeze terenul în suprafaţă de 781 m2 situat în Ploieşti, str.Mărăşeşti nr.296.

În motivarea acţiunii reclamanta arată că terenul mai sus individualizat a fost proprietatea autoarei M.A.(zisă O.) (decedată în anul 1983) şi apoi a autoarei A.C., (decedată în anul 1994) legitimându-se procesual cu certificatele de moştenitornr.654 /10 aprilie 1985 şi nr.3211/21 noiembrie 1994, iar prin Decretul 354/1986, imobilul format la acea dată din casă şi teren a fost expropriat, iar construcţia edificată pe acest teren a fost demolată în anul 1989, astfel că terenul a devenit loc viran.

În drept au fost invocate prevederile art.35 din Legea 33/1994 privind exproprierea.

În cauză a formulat cerere de intervenţie I.E.solicitând să se constate că în calitate de unic moştenitor al defuncţilor săi părinţi, I.M.şi I.C.este îndreptăţit la restituirea suprafeţei de teren pentru care a depus la Primăria Municipiului Ploieşti, cererea de restituire.

Prin sentinţa civilă nr.267 din 28 septembrie 2001, Tribunalul Prahova a admis acţiunea, a dispus retrocedarea terenului în suprafaţă de 536 m2 şi cererea de intervenţie a lui I.E. Faţă de probatoriul administrat în cauză acte, interogatoriu şi expertiză topo, instanţa reţine în considerentele sentinţei civile menţionate că terenul în cauză este liber, neafectat de construcţii pe o suprafaţă de 536 m2, iar restul de 245 m2 intră în domeniul public prin construirea unui trotuar şi amenajarea de străzi şi spaţiu verde, neexistând declaraţie de utilitate publică, terenul ocupat deservind accesul la blocurile construite în perimetru.

Cum suprafaţa de 536 m2 din teren este liberă s-a făcut aplicarea prevederilor art.35 din Legea 33/1994, în ceea ce priveşte retrocedarea şi s-a admis cererea de intervenţie voluntară a intervenientului I.E..

Împotriva sentinţei instanţei de fond a declarat apel Consiliul Local Ploieşti criticând soluţia primei instanţe pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Astfel s-a susţinut de apelantul pârât că imobilul a fost utilizat potrivit scopului pentru care a fost expropriat, iar instanţa a apreciat greşit situaţia de fapt, neavând relevanţă că o parte din teren este liber şi cum autoarea reclamantei a primit despăgubiri la momentul exproprierii, aceasta trebuia obligată la restituirea cuantumului despăgubirilor.

De asemenea s-a criticat respingerea probei cu expertiză contabilă, utilă şi pertinentă în soluţionarea cauzei, în scopul stabilirii cuantumului despăgubirilor, cu reactualizarea aferentă.

Prin Decizia nr.123 pronunţată la 30 noiembrie 2001 de Curtea de Apel Ploieşti, Secţia civilă, instanţa de control judiciar ordinar a admis apelul, a schimbat în tot sentinţa instanţei de fond şi a respins acţiunea precum şi cererea de intervenţie formulată de I.E..

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că imobilul în litigiu a fost expropriat pentru cauză de utilitate publică cu plata despăgubirilor legale şi că scopul exproprierii a fost îndeplinit prin executarea arterei de circulaţie „Str.Ştefan Gheorghiu", prevăzută cu trei benzi de circulaţie, obiectiv ce a fost realizat.

Având în vedere împrejurarea că imobilul a fost preluat efectiv de stat, respectându-se scopul exproprierii prin realizarea construcţiilor menţionate şi plătindu-se despăgubirile, s-a apreciat că fostul proprietar nu este îndrituit a solicita retrocedarea unei suprafeţe libere. Mai mult, în limitele indicării temeiului de drept: art.35 din Legea 33/1994, obiectul acţiunii a fost circumscris principiului disponibilităţii reclamantei – de esenţa procesului civil – posibilitatea restituirii în natură a suprafeţei de teren liberă, neafectată de lucrări de investiţii şi utilităţi publice, făcând obiectul Legii 10/2001, pe care însă reclamantul nu şi-a întemeiat acţiunea aşa încât instanţa s-a raportat la limitele investirii.

Cu privire la motivul de apel referitor la respingerea probei cu expertiză contabilă, instanţa de control a reţinut că aceasta este nepertinentă în raport de obiectul acţiunii, câtă vreme singurul petit al cererii de chemare în judecată vizează retrocedarea imobilului, nefiind formulate pretenţii în sensul obligării reclamantei la restituirea despăgubirilor, care să justifice utilitatea probei solicitată.

Referitor la cererea de intervenţie, instanţa a considerat că aceasta, în mod greşit a fost admisă cu ocazia soluţionării fondului litigiului, întrucât are ca obiect un alt teren decât cel în litigiu.

Cu această motivare instanţa de apel a respins acţiunea şi cererea de intervenţie.

Împotriva deciziei menţionate a exercitat calea de atac a recursului reclamanta A.L.C., criticând-o pentru nelegalitate motivată de faptul că în cauză sunt incidente dispoziţiile art.35 din Legea 33/1994 precum şi pentru nelegalitatea respingerii cererii de intervenţie formulate de intervenientul I.E., invocând motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 din C.proc.civ..

Prin prisma motivelor invocate recursul se vădeşte a fi nefondat pentru următoarele considerente:

Imobilul situat în Ploieşti, str. Mărăşeşti nr.296 cu privire la care reclamanta a dovedit că este proprietară, în calitate de succesoare a defunctei A.C., a fost expropriat prin Decretul 354 din 31 octombrie 1986 la poziţia 45/50 cu plată, pentru suprafaţa de 781 m2 teren şi 155,15 m2 construcţii.

Imobilul mai sus individualizat a fost preluat efectiv,plătindu-se proprietarilor despăgubiri, iar construcţia edificată pe acest teren a fost demolată, iar pe suprafaţa de teren de 245 m2 au fost executate lucrări de modernizare a str.Mărăşeşti, prin construcţia de trotuar, stradă, amenajarea spaţiului verde ce limitează perimetrul de teren ce aparţine domeniului public, rămânând liberă, neafectată de obiective de investiţii, restul suprafeţei de 536 m2, situaţie de fapt confirmată de expertiza topo realizată în procesul de administrare a probatoriilor.

În acest context scopul utilităţii publice a fost îndeplinit prin realizarea obiectivelor de investiţii ce vizau lărgirea, modernizarea, străzii Mărăşeşti, cu utilităţile mai sus amintite, pe o suprafaţă de 245 m2, rămânând liber restul suprafeţei de 536 m2, aşa încât art.35 din teza 33/1994, nu-şi găseşte incidenţa, acţiunea sub acest temei juridic fiind în mod corect respinsă de instanţa de apel, care a schimbat soluţia fondului.

Cum, investirea instanţei în raport cu petitul formulat şi temeiul juridic circumscris acesteia, şi probatoriilor administrate s-a realizat pe o cerere de chemare în judecată având ca obiect: retrocedarea, Curtea apreciază legală şi temeinică soluţia pronunţată în apel, păstrând motivarea instanţei de control judiciar ordinar.

Faţă de împrejurarea de fapt, referitoare la neafectarea de construcţii – obiective de investiţii pe suprafaţa de teren liberă, instanţa apreciază că pretenţiile reclamantei pot fi valorificate, în alt cadru procesual, acestea nefăcând obiectul investirii, în limitele petitului, în considerarea respectării principiului disponibilităţii ce guvernează procesul civil, instanţa fiind datoare a soluţiona litigiul exclusiv în limitele investirii.

Nici critica privitoare la soluţionarea cererii de intervenţie nu subzistă, unei analize pertinente şi temeinice, fiind lipsită de interes întrucât vizează un teren învecinat, dar nu identic sau care interferează aceluia în litigiu: obiectul acţiunii introductive se referă la retrocedarea imobilului situat în Ploieşti, str.Mărăşeşti nr.296, în timp ce în cererea de intervenţie se doreşte a se respinge cererea de retrocedare, pentru terenul aflat în str.Ştefan Gheorghiu nr.294 (a se vedea înscrisul de la fila 59 dosar 429/2001 al Tribunalului Prahova)adresanr.2331/14 septembrie

2000).

În mod greşit a fost admisă la fond cererea de intervenţie, I.E., neavând interesul de a formula o atare cerere intervenind într-un proces ce vizează retrocedarea altui teren, decât cel în litigiu.

Astfel, în mod legal instanţa de apel a respins cererea de intervenţie, Curtea apreciind că aceasta nu-şi găseşte utilitatea formulării în raportul de împrejurare lipsei de identităţi a obiectului - în speţă, terenul în litigiu.

Cu aceste argumente, Curtea va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanta A.L.C.împotriva deciziei 123 din 30 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Ploieşti, Secţia civilă

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 483/2002. Civil