ICCJ. Decizia nr. 4831/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 4831
Dosar nr. 5507/2002
Şedinţa publică din 19 noiembrie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 13454 din 19 septembrie 2003, pronunţată de Judecătoria Constanţa, s-a admis acţiunea formulată de reclamantul B.C. şi a fost obligat pârâtul Ministerul de Interne să plătească reclamantului suma de 94.731.543 lei, reprezentând impozit reţinut nelegal actualizat cu coeficientul de inflaţie până la 31.07.2001, precum şi suma de 5.277.500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
S-a respins cererea de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice formulată de pârâtul Ministerul de Interne.
În considerentele sentinţei, instanţa a reţinut că reclamantul a fost trecut în rezervă la data de 1 martie 2003 şi potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999 la trecerea în rezervă cu drept la pensie, cadrele militare beneficiază de un ajutor neimpozabil şi contrar acestor prevederi legale reclamantului i s-a reţinut nejustificat impozitul, suma acordată de instanţă, stabilită prin expertiza contabilă efectuată, reprezintă diferenţa, actualizată, dintre ajutorul cuvenit neimpozabil şi cel efectiv primit, impozabil.
Cererea de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice a fost respinsă cu motivarea că între reclamant şi chemata în garanţie nu există un raport procesual, astfel aceasta din urmă nu poate fi obligată să plătească reclamantului suma pretinsă, aşa cum a solicitat pârâtul.
Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul Ministerul de Interne, cerând schimbarea ei şi respingerea acţiunii reclamantului.
Prin Decizia civilă nr. 2272 din 11 decembrie 2001, Tribunalul Constanţa, secţia civilă, a respins ca nefondat recursul pârâtului.
În motivarea deciziei s-a reţinut că drepturile acordate în temeiul art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999 s-au plătit din alte fonduri bugetare decât cele salariale şi prin urmare nu pot fi asimilate cu veniturile salariale, aşadar nu se impozitează.
Împotriva acestor hotărâri, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., a declarat recurs în anulare Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, motivând că au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
În motivarea recursului în anulare se arată că potrivit art. 4 lit.b) din OG nr. 73/1999 sunt supuse impozitării veniturile din salariu, cu care sunt asimilare, conform art 23 lit. b) din acelaşi act normativ, şi drepturile de soldă lunară, indemnizaţiile, primele, sporurile şi alte drepturi ale cadrelor militare, acordate conform legii.
Scutirea de impozit pe venit este prevăzută de art. 6 lit. f) din OG nr. 73/1999 pentru sumele reprezentând plăţi compensatorii calculate pe baza soldelor lunare nete acordate cadrelor militare trecute în rezervă ca urmare a nevoilor de reducere şi restructurare, precum şi pentru ajutoarele stabilite în raport de solda lunară netă acordată la trecerea în rezervă sau direct în retragerea cu drept de pensie.
Întrucât ajutoarele prevăzute de art. 31 alin. 1) din Legea nr. 138/1999 au fost stabilite în raport de solda lunară brută şi nu netă, conform art. 6 lit. f) din OG nr. 73/1999, acestea nu sunt scutite de impozit pe venit, deci trebuie supuse impozitării.
Instanţele, prin interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor legale, au încălcat esenţial legea, pronunţând hotărâri nelegale.
Se solicită admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor criticate şi pe fond respingerea acţiunii formulate de reclamantul B.C.
Recursul în anulare urmează a se admite în sensul şi pentru motivele ce se vor expune.
Potrivit reglementării legale în vigoare la 11 iunie 2001, data sesizării instanţei de fond, competenţa în judecarea conflictelor de muncă în primă instanţă revenea tribunalului în temeiul art. 2 lit. b1 ) C. proc. civ., text introdus prin OUG nr. 138/2000.
În ce priveşte calificarea prezentului litigiu ca fiind conflict de muncă, art. 3 alin. (1) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă prevede că litigiile dintre salariaţi şi unităţile la care sunt angajaţi în legătură cu drepturile rezultate din desfăşurarea raporturilor de muncă sunt conflicte de muncă, au acest caracter şi pretenţiile salariale izvorâte din raporturile de muncă, cerute şi datorate la încetarea contractului de muncă, situaţie existentă în prezentul litigiu.
Faţă de natura cauzei, litigiul fiind un conflict de muncă, se impunea a fi judecat de tribunal, conform art. 2 lit. b1) C. proc. civ., dispoziţie legală încălcată, întrucât pricina a fost soluţionată în primă instanţă de Judecătoria Constanţa, ceea ce atrage nulitatea hotărârii primei instanţe şi a deciziei pronunţată în recurs, aspectul necompetenţei materiale fiind pus din oficiu de instanţă în discuţia părţilor.
Drept urmare, se va admite recursul în anulare pe acest temei, se vor casa hotărârile pronunţate, cu trimiterea cauzei la Tribunalul Constanţa pentru judecarea cauzei în primă instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei nr. 2272 din 11 decembrie 2001 a Tribunalului Constanţa, secţia civilă şi a sentinţei civile nr. 13454/19 septembrie 2001 a Judecătoriei Constanţa.
Casează hotărârile atacate şi trimite cauza Tribunalului Constanţa pentru soluţionarea pe fond a litigiului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 484/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 483/2002. Civil → |
|---|
