CSJ. Decizia nr. 547/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 547Dosar nr. 2330 / 2002
Şedinţa publică din 13 februarie 2003
La data de 17 ianuarie 2003 s-a luat în examinare recursul declarat de reclamanţiiC.P.şi C.P.împotriva deciziei civile nr.15 A din 21 martie 2002 a Curţii de Apel Galaţi.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 17 ianuarie 2003 iar pronunţareas-a amânat la 30 ianuarie 2003, apoi la 11 februarie 2003 şi la 13 februarie 2003.
CURTEA ,
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin dispoziţia nr.662 din 11 iunie 2001 emisă de primarul municipiului Brăila în temeiul Legii nr.10/2001, a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului situat în Brăila, Bd. A.I.Cuza nr.91, formulată de Christescu Petre şi C.P., propunându-se acordarea unor despăgubiri.
În motivarea dispoziţiei s-a indicat incidenţa art.16 din Legea nr.10/2001, bunul imobil solicitat fiind folosit ca sediu al serviciului de stare civilă şi al serviciului autoritate tutelară. De aceea s-a propus, conform art.19 alin.2 din lege, acordarea unor despăgubiri în cuantumul stabilit prin Hot. Cons.Judeţean nr.184/2.8.1996, reactualizat cu indicele de inflaţie.
Această decizie a fost atacată în justiţie de petiţionarii Christescu Petre şi C.P., care s-au adresat în termen legal Tribunalului Brăila.
În motivarea plângerii lor, au susţinut că în procedura emiterii dispoziţiei nr.662/2001 s-au săvârşit mai multe încălcări ale legii. Astfel, în primul rând s-a reproşat primăriei că nu i-a invitat în scris potrivit art.23 alin.2 din Legea nr.10/2001, la lucările comisiei, pentru a-şi putea expune punctul de vedere. Au arătat apoi că în mod eronat în cuprinsul dispoziţiei s-a menţionat trecerea cu titlu valabil a imobilului în proprietatea statului. Cu privire la despăgubirile la care dispoziţia nr.662/2001 face trimitere, petenţii au arătat că expertiza tehnică întocmită a subevaluat imobilul, în sensul că nu a fost inclusă valoarea mansardei, a scărilor, a gardurilor etc.
Prin întâmpinare, Primăria Brăila a solicitat respingerea plângerii, arătând că într-adevăr, nu i-a invitat pe petenţi în faţa comisiei, dar avea suficiente date, cunoscând inclusiv pretenţiile băneşti ale acestora, de circa 3 miliarde lei.
Pe parcursul procesului între părţi au avut loc negocieri, iar primăria a emis o nouă dispoziţie – nr.1168 din 4 octombrie 2001 – prin care s-a completat dispoziţia nr.662/2001, în sensul că s-a fixat cuantumul despăgubirilor conform expertizei ing.Vlăduţ, la 1.217.328.306 lei.
S-a mai administrat proba cu interogatoriu şi înscrisuri. Primăria a depus la dosar o nouă reevaluare a imobilului, cu care reclamanţii au fost în principiu de acord, obiecţiunile lor vizând numai neincluderea unor ornamente deosebite (stucaturi, statuete, sobe de faianţă – fila 77 fond).
Cauza s-a luat în dezbatere de Tribunalul Brăila la 10 ianuarie 2002, când reprezentanta primăriei a pus concluzii de admitere în parte a cererii, reclamanţii urmând a fi despăgubiţi cu 3.056.612.447 lei.
Prin sent.civ. nr.26 din 21 ianuarie 2002 Tribunalul Brăila, secţia civilă a respins ca nefondată contestaţia. În motivarea soluţiei s-a reţinut mai întâi că dreptul persoanei îndreptâţite de a participa la lucrările comisiei, consacrat în art. 23 alin.2 din Legea nr.10/2001, nu este însoţit de o obligaţie corelativă a conducerii administrative, nefiind astfel o condiţie esenţială a validităţii dispoziţiei primarului.
Referitor la titlul cu care imobilul a fost preluat de stat, instanţa a reţinut că există autoritate de lucru judecat, stabilită prin decizii anterioare care au statuat că măsura naţionalizării a fost corect aplicată, motiv pentru care anterior s-a şi dispus, potrivit Legii nr.112/1995, acordarea unor despăgubiri reclamanţilor.
Instanţa, cu referire la destinaţia pe care imobilul o are din anul 1985 şi până în prezent, aceea de oficiu de stare civilă, a reţinut că aceasta atrage incidenţa art. 16 din Legea nr.10/2001, nefiind posibilă restituirea în natură.
În fine, în privinţa cererii subsidiare a reclamanţilor vizând acordarea despăgubirilor, tribunalul a constatat că petenţii trebuie să respecte procedura prevăzută de lege, urmând a ataca din nou în justiţie o decizie emisă de autoritatea publică deţinătoare privind natura şi cuantumul despăgubirilor.
Apelul declarat de reclamanţi împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin dec.civ.nr.15 din 21 martie 2002 pronunţată de Curtea de apel Galaţi, secţia civilă.
S-a reţinut în motivare, în esenţă, că o nouă analiză a justeţei aplicării dispoziţiilor Decretului nr.92/1950 nu este posibilă în acest litigiu, problema fiind tranşată în mai multe litigii anterioare: în cadrul cererii formulate conform Legii nr.112/1995, a unei acţiuni în revendicare şi a unei acţiuni în constatare. S-a menţinut soluţia şi motivarea instanţei de fond şi sub aspectul nemulţumirilor apelanţilor privind cuantumul despăgubirilor.
În termen legal această decizie a fost atacată cu recurs de către reclamanţi. În esenţă, aceştia reproşează instanţelor că prin soluţia adoptată le-a fost grav încălcat atât dreptul de proprietate cât şi cerinţa unei satifacţii echitabile în cazul nerestituirii în natură, fiindu-le respinsă şi cererea privind acordarea unor despăgubiri.
Deşi neîncadrate în mod expres în drept, motivele de recurs vizează nepronununţarea asupra unor dovezi administrate, ce erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii (art.304 pct.10 C.pr.civ) precum şi aplicarea greşită a legii (art.304 pct.9 C.pr.civ.).
Astfel, se susţine că instanţele au ignorat răspunsurile la interogatoriul propus de reclamanţi, din care rezulta că aceştia nu au încasat despăgubiri pentru imobilul în litigiu. De asemeni, nu s-au pronunţat asupra propunerii primăriei privind valoarea despăgubirilor oferite. Sub cel de-al doilea motiv de recurs, reclamanţii critică invocarea de către ambele instanţe a unor hotărâri judecătoreşti anterioare, refuzând să statueze dacă preluarea imobilului ce a aparţinut tatălui lor a fost sau nu abuzivă.
Recursul este fondat, în parte, urmând a fi admis în sensul celor ce urmează.
Imobilul în litigiu, situat în Brăila, Bd.A.I.Cuza nr.91(89) aapaţinut familiei reclamanţilor, de la care s-a naţionalizat în anul 1950, după ce anterior fusese rechiziţionat. Din anul 1985 imobilul a fost folosit ca Oficiu al stării civile din municipiul Brăila.
Pentru a redobândi proprietatea lor, reclamanţii au solicitat mai întâi, potrivit legii nr.112/1995, restituirea în natură, considerând că acesta este liber. Acest demers s-a finalizat prin Decizia nr.225/17.2.1998 a Curţii de apel Galaţi, prin care s-a respins cererea de restituire în natură, dispunându-se acordarea unor despăgubiri în cuantum de 95.076.629 lei. Ulterior, reclamanţii au formulat o acţiune în revendicare de drept comun, susţinând că imobilul a fost greşit naţionalizat de la tatăl lor, inginer agronom. Acest al doilea demers judiciar s-a finalizat prin pronunţarea deciziei nr.1298 din 6 septembrie 1999 a Curţii de apel Galaţi, fiind respinsă acţiunea în revendicare, cu motivarea că situaţia imobilului în litigiu afost rezolvată prin Decizia nr.225/1998 a Curţii de apel Galaţi.
În anul 2001 reclamanţii au formulat o altă acţiune, în constatrea trecerii nelegale a bunului imobil în proprietatea statului, acţiune respinsă irevocabil prin dec.civ.1418/28.11.2001 a Curţii de apel Galaţi, cu trimitere la acţiunea în realizarea dreptului, deja soluţionată.
În fine, reclamanţii au declanşat şi procedura prevăzută de noua lege de reparaţie, nr.10/2001, solicitând în principal restituirea în natură, iar în subsidiar acordarea unor despăgubiri echitabile.
Unitatea deţinătoare, Primăria Brăila, care foloseşte imobilul şi în prezent ca oficiu de stare civilă şi serviciu de autoritate tutelară a emis dispoziţia nr.662 din 11 iunie 2001 prin care a respins cererea de restituire în natură, invocând dispoziţiile art.16 din Legea nr.10/2001, stabilind că vor fi plătite aceleaşi despăgubiri cu cele fixate de Comisia de aplicare a Legii nr.112/1995, actualizate cu rata inflaţiei.
Prin respingerea plângerii, respectiv a apelului reclamanţilor, atât tribunalul cât şi curtea de apel au pronunţat soluţii nelegale.
Într-adevăr, s-a ignorat cu desăvârşire procesul de negociere ce a început între părţi după atacerea în instanţă a dispoziţiei primarului. Astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul de fond(filele 38-93) primăria a recunoscut că nu i-a invitat pe reclamanţii să-şi susţină cererea, în sensul art.23 alin.2 din Legea nr.10/2001, dar părţile s-au întâlnit ulterior în afara instanţei. Aceste întâlniri au fost urmate de emiterea unei noi dispoziţii a primarului (f.40) conform unei evaluări a expertului Vlăduţ; primăria a depus un nou raport de evaluare a imobilului (f.66); la judecarea cauzei în fond primăria a fost de acord cu acordarea despăgubirilor conform ultimei evaluări (în acest sens, practicaua sent.civ.nr.26/2002 a Tribunalului Brăila).
Astfel fiind, respingerea contestaţiei în totalitate, cu trimiterea reclamanţilor la acţiuni ulterioare în justiţie poate fi calificată ca o denegare de dreptate, o încălcare a rolului activ al instanţelor, impus de art.129 C.pr.civ, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct.10 C.pr.civ. Se impune de aceea casarea hotărîrii recurate.
Cu privire la motivul de recurs prin care este criticat refuzul instanţelor de a statua asupra modului nelegal de trecere a bunuluiîn proprietatea statului, invocând autoritatea lucrului judecat, se reţin următoarele:
Reclamanţilor li s-a opus în toate demersurile lor judiciare autoritatea lucrului judecat, motivat în principal de împrejurarea că s-au prevalat de procedura Legii nr.112/1995, care se referea numai la imobilele preluate de stat cu titulu valabil.
Cu această motivare s-au respins toate cererile reclamanţilor vizând restituirea în natură.
Şi prin motivele de recurs reclamanţii susţin că este greşită statuarea preluării cu titlu a imobilului în proprietatea statului, având în vedere că autorul lor era exceptat de la naţionalizare.
Desigur că invocarea de către instanţe a autorităţii lucrului judecat nu este legală, nefiind întrunite cerinţele impuse de art.1201 din Codul civil.
Totuşi, se constată că în intenţia legiuitorului la adoptarea Legii nr.10/2001 şi ulterior, prin modificările aduse acestei legi, s-a avut în vedere repararea- în natură sau prin echivalent - a nedreptăţilor comise în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. În accepţiunea legii, situaţia imobilelor naţionalizate prin efectul Decretului nr.92/1950, cum este cel din speţă, este considerată abuzivă. De aceea s-au stabilit prin lege modalităţi de reparare a acestor abuzuri.
În privinţa imobilelor care au destinaţia- ca în speţă- de instituţie publică, art.16 alin.1 din Legea nr.10/2001 stabileşte că foştilor proprietari li se acordă măsuri reparatorii prin echivalent. Alineatul 4 al art.16, care stabilea o excepţie în cazul imobilelor preluate fără titlu valabil, a fost abrogat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.184/2002, astfel încât cererea recurenţilor de a se stabili in terminis preluarea fără titlu a imobilului, cu consecinţa restituirii în natură, nu mai are în prezent temei legal.
Cum s-a arătat, în înţelesul legii (art.2), imobilul este considerat preluat abuziv, dar ca modalitate de reparare a abuzului, situaţia din speţă, raportată la art.16, impune soluţia reparării prin echivalent.
Cu privire la acest echivalent, instanţa de trimitere urmează a stabili în concret, în raport cu expertiza deja efectuată şi obiecţiunile reclamanţilor (sau cu o nouă expertiză, judiciară, dacă consideră necesar) care este cuantumul despăgubirilor care ar reprezenta o reparare echitabilă a prejudiciului suferit de reclamanţi prin pierderea proprietăţii lor care, pentru motivele deja arătate, nu poate fi restituită în natură.
De aceea, conform art.312, raportat la art.314 C.pr.civ, recursul se va admite, va fi casată Decizia recurată, cu trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul declarat de petenţii C.P.şi C.P. împotriva deciziei civile nr.15 A din 21 martie 2002 a Curţii de Apel Galaţi, Secţia civilă pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 551/2002. Civil. Revendicare. Recurs | CSJ. Decizia nr. 548/2002. Civil → |
|---|
