ICCJ. Decizia nr. 555/2002. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 555
Dosar nr. 3441/2002
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin cererea înregistrată sub nr. 88 din 8 ianuarie 2001 la Judecătoria sectorului 2 Bucureşti reclamanţii I.G., C.S.I. şi K.L. au chemat în judecată pe pârâţii T.I. şi T.L.G. solicitând să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de aceştia la data de 30 septembrie 1996 cu S.C. F. S.A. Bucureşti şi să fie obligaţi să le lase în deplină proprietate şi posesie apartamentul nr. 1 situat în Bucureşti.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că pârâţii au cumpărat apartamentul în litigiu deşi imobilul nu a intrat în patrimoniul Statului Român în temeiul unui titlu valabil şi ca atare nu putea fi înstrăinat în temeiul Legii nr. 112/1995.
Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 3514 din 19 martie 2001 a declinat în temeiul art. 2 lit. b) C. proc. civ., competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
La data de 4 iunie 2001 reclamanţii şi-au completat acţiunea în sensul că au chemat în judecată şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
În termen legal, împotriva deciziei civile nr. 279 din 12 iunie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a declarat recurs Consiliul General al Municipiului Bucureşti solicitând casarea în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând că: 1. greşit s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare întrucât la momentul încheierii actului juridic nu se pronunţase hotărâre judecătorească definitivă prin care să se stabilească nevalabilitatea titlului Statului asupra imobilului în litigiu; 2. la încheierea actului juridic au fost respectate dispoziţiile Legii nr. 112/1995; atât vânzătorul cât şi cumpărătorul au fost de bună credinţă.
Împotriva aceleiaşi decizii au declarat recurs şi pârâţii T.I. şi T.L.G. solicitând casarea în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând în esenţă că au încheiat contractul de vânzare cumpărare cu bună credinţă, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995.
CURTEA urmează să admită ambele recursuri ca fondate pentru următoarele considerente:
La data de 30 septembrie 1996 între S.C. F. S.A., în calitate de reprezentant al Primăriei Municipiului Bucureşti şi pârâţii T.L.G. şi T.I. s-a încheiat, în baza Legii nr. 112/1995 contractul de vânzare cumpărare a apartamentului nr. 1 situat în Bucureşti.
Acţiunea în revendicare formulată de reclamanta I.G. a fost soluţionată într-un litigiu separat, prin sentinţa civilă nr. 6704 din 11 mai 1999 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi S.C. F. S.A. care au fost obligaţi să-i lase în deplină proprietate şi posesie cota de ½ din imobilul situat în Bucureşti, mai puţin apartamentul deţinut de pârâţii T.L.G. şi T.I. Prin aceeaşi sentinţă s-a luat act că reclamanta I.G. a renunţat la judecată faţă de pârâţii-cumpărători.
Acţiunea în revendicare formulată de reclamanţii C.I. şi K.L. a fost soluţionată de asemenea într-un litigiu separat, prin sentinţa civilă nr. 12831 din 30 septembrie 1999 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin Decizia civilă nr. 981/2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi S.C. F. S.A. care au fost obligaţi să le lase în deplină proprietate şi posesie cota de ½ din imobilul situat în Bucureşti.
Conform art. 9 alin. (1) din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţii de locuinţe trecute în proprietatea statului, chiriaşii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natură foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora pot opta pentru cumpărarea acestor apartamente.
Excepţii de la posibilitatea de vânzare-cumpărare s-au prevăzut la art. 9 alin. (6) şi la art. 10 astfel:
- art. 9 alin. (6): „Fac excepţii de la prevederile alin. (1) chiriaşii titulari sau membrii familiei lor, soţ, soţie, copii minori, care au dobândit sau înstrăinat locuinţa o proprietate personală după 1 ianuarie 1990, în localitatea de domiciliu".
- art. 10: „Sunt exceptate de la vânzare apartamentele care, la data intrării în vigoare a legii, beneficiază de dotări speciale, cum sunt: piscină, saună, seră, cramă, bar, videotecă sau cameră frigorifică".
Sunt, de asemenea, exceptate de la vânzare locuinţele care au avut destinaţia de case de oaspeţi, de protocol, cele declarate monumente istorice şi din patrimoniul naţional precum şi cele folosite ca reşedinţe pentru foştii şi actualii demnitari.
Conform art. 11 din Legea nr. 112/1995 „Actele juridice de înstrăinare încheiate cu încălcarea prevederilor art. 9 alin. (6) şi ale art. 10 sunt lovite de nulitate absolută".
În speţă, reclamanţii nu au făcut dovada că pârâţii persoane fizice au încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu încălcarea dispoziţiilor art. 9 alin. (6) şi alte art. 10 din Legea nr. 10/1995 pentru a se constata nulitatea absolută a actului juridic.
Când obiectul contractului de înstrăinare constă într-un bun care nu aparţine vânzătorului, bunul este sustras prerogativei de dispoziţie a acestuia. Recunoaşterea efectului translativ de proprietate al unui asemenea act contravine principiului nemo plus iuris ad allium transferre potest qnam ipse habet.
Totuşi, nu în toate cazurile este recunoscută eficienţa distinctivă a acestui principiu. În conflictul de interese legitime dintre adevăratul proprietar şi subdobânditorul de bună credinţă al bunului său imobil, a fost preferat acesta din urmă. Recunoaşterea prevalenţei interesului subdobânditorului de bună – credinţă a fost impusă de asigurarea securităţii circuitului civil şi a stabilităţii raporturilor juridice concretizate în principiul error communis facit jus.
În speţă, la data încheierii contractului de vânzare cumpărare nu se constatase prin hotărâre judecătorească definitivă că bunul imobil înstrăinat a intrat în patrimoniul Statului Român fără titlu.
Faţă de considerentele menţionate CURTEA va admite recursurile, va casa Decizia curţii de apel şi va respinge apelul declarat împotriva sentinţei judecătoriei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâţii T.I. şi T.L.G. şi de Consiliul General al Municipiului Bucureşti prin Primarul General împotriva deciziei nr. 279/A din 12 iunie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă pe care o casează.
Respinge apelul declarat de reclamanţii I.G., C.I.I. şi K.L. împotriva sentinţei nr. 28 din 14 ianuarie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă pe care o păstrează.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 553/2002. Civil. Revendicare. Recurs | CSJ. Decizia nr. 244/2002. Civil → |
|---|
