ICCJ. Decizia nr. 603/2002. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 603
Dosar nr. 5010/2002
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 7088/1988 la Judecătoria sectorului 1 de reclamanţii S.N. şi S.M. au chemat în judecată pe pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi S.C. R. S.A, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa, aceştia să fie obligaţi să le lase în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Bucureşti, compus din construcţie şi teren în suprafaţă de 604,75 mp.
Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 2992 din 23 februarie 1999 a declinat competenţa de soluţionare în favoarea tribunalului.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV – a civilă, prin sentinţa civilă nr. 285 din 20 martie 2000 a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a S.C. R. S.A Bucureşti.
A admis în parte acţiunea introdusă de reclamanţii S.M. şi S.N., decedat, având drept unică moştenitoare pe fiica sa, I.A., împotriva pârâţilor S.C. R. S.A Bucureşti şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
A obligat pârâtul să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Bucureşti, compus din teren în suprafaţă de 333,25 mp (lungimea 29,50 m, lăţimea – 11,50 m), corpul A de clădire, amplasat pe acest teren, având două nivele, subsol şi parter.
Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul Bucureşti a reţinut că imobilul în litigiu, proprietatea defunctului S.N. şi a soţiei sale S.M., a fost naţionalizat în temeiul dispoziţiilor Decretului nr. 92/1950, deşi proprietarul era liber profesionist, circumstanţe în care instanţa a apreciat că reclamantul era exceptat de la aplicarea dispoziţiilor actului normativ invocat.
Împotriva sentinţei au declarat apel reclamantele şi Municipiul Bucureşti prin Primarul General.
Municipiul Bucureşti a susţinut, în motivarea apelului, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, iar pe fond a arătat, în esenţă, că imobilul în litigiu a intrat în patrimoniul statului cu titlu, respectiv în baza Decretului nr. 92/1950.
Prin Decizia civilă nr. 137 A din 20 martie 2001, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III – a civilă, a admis apelul declarat de reclamantele S.M. şi I.A. împotriva sentinţei civile nr. 285 din 20 martie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV - a civilă.
A schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a obligat pârâţii să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de teren de 457,25 mp, situată în Bucureşti.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A respins ca nefondat apelul declarat de Municipiul Bucureşti, reprezentat de Primarul General.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Consiliul General al Municipiului Bucureşti, reprezentat legal de către Primarul General T.B. În motivarea recursului, interpretând dispoziţiile art. 19 alin. (1), art. 18, art. 21, pct. 1 şi art. 67 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, pârâtul a susţinut că nu Consiliul General al Municipiului Bucureşti, persoana chemată de reclamanţi în judecată, are calitate procesuală pasivă, ci doar Municipiul Bucureşti, reprezentat de Primarul General, situaţie în care s-a cerut admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, iar pe fond, respingerea acţiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Recursul este fondat pentru motivele de ordine publică invocate şi puse în discuţia părţilor conform prevederilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
Primul motiv de ordine publică se referă la încălcarea prevederilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., care statuează că „în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului".
Prin Decizia civilă nr. 90 din 18 ianuarie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, s-a admis recursul pârâtului Municipiul Bucureşti prin Primar General împotriva deciziei civile nr. 137 A din 20 martie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III – a civilă, pe care a casat-o, cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor aceleiaşi instanţe.
Potrivit îndrumărilor obligatorii, date de Curtea Supremă de Justiţie, prin Decizia de casare, instanţa de trimitere trebuia să aibă în vedere, cu prilejul rejudecării, completarea probatoriului cu actul de proprietate al autorului reclamantului S.N. asupra imobilului revendicat, certificatul de moştenitor şi actul de partaj voluntar încheiat de defunctul reclamant cu ceilalţi moştenitori, lista anexă la Decretul nr. 92/1950 şi adresa Primăriei Municipiului Bucureşti, cuprinzând relaţii privind situaţia juridică a imobilului în litigiu, modalitatea de trecere a acestuia în proprietatea statului, dacă a fost înstrăinat, cui şi cu ce titlu.
Este de observat că îndrumările date de instanţa de casare nu au fost respectate de instanţa de trimitere, cu ocazia rejudecării necompletându-se probatoriul în sensul arătat, astfel că admiţând apelurile declarate de apelantele-reclamante, instanţa de trimitere a făcut o greşită aplicare a legii, hotărârea fiind pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 315 (1) C. proc. civ.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de ordine publică invocat de Curte, din oficiu şi care priveşte aspectul calităţii procesuale active a reclamantei S.M.(faţă de care s-a admis acţiunea) având în vedere că din acţiune şi actul adiţional de partaj rezultă că imobilul a fost dobândit de N.S. prin moştenire, iar reclamanta M.S. a renunţat la succesiunea soţului, hotărârea atacată cu recurs este vădit nelegală faţă de toate aceste aspecte, ce nu au fost lămurite de către instanţă în vederea stabilirii legitimităţii procesuale a reclamanţilor, a interesului judiciar al acestora.
Aşa fiind, soluţia care se impune este aceea de admitere a recursului pentru motivele de ordine publică invocate de Curte din oficiu şi trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului în sensul celor stabilite, cu respectarea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte motivul de recurs invocat de pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti reprezentat legal de Primarul General, acesta se priveşte a fi nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 2, art. 4, art. 5 şi art. 20 lit. g) din Legea administraţiei publice locale nr. 69/1991, în vigoare la data introducerii acţiunii şi soluţionării cauzei în fond şi apel, comunele, oraşele, municipiile şi judeţele sunt unităţi administrativ-teritoriale, cu personalitate juridică, iar autorităţile publice prin care se realizează autonomia locală în comune şi oraşe sunt consiliile locale, ca autorităţi deliberative şi primarii, ca autorităţi executive. Consiliile locale au şi atribuţii de administrare a domeniului public şi privat al comunei sau oraşului (municipiului) din care fac parte şi bunurile prevăzute în art. 6 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia şi care pot fi revendicate de foştii proprietari sau de succesorii acestora, în condiţiile legii.
Conform art. 42 alin. (2) din Legea nr. 69/1991, în vigoare la data introducerii acţiunii şi soluţionării cauzei în fond şi apel, primarul reprezintă comuna sau oraşul în relaţiile cu persoane fizice sau juridice din ţară sau din străinătate, precum şi în justiţie, iar potrivit art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998, în litigiile de tipul celui în speţă, Consiliul General al Municipiului Bucureşti poate fi reprezentat de preşedintele consiliului sau de primar.
Cu referire la cazul dedus recursului , din coroborarea prevederilor legale menţionate, rezultă că în litigiile care pun în discuţie dreptul de proprietate al bunurilor ce fac parte din domeniul public sau privat al statului, aflate în administrarea Consiliului General al Municipiului Bucureşti, acest organ al administraţiei publice locale, ca organ deliberativ şi respectiv Municipiul Bucureşti, ca autoritate executivă, au calitate procesuală pasivă.
Pentru considerentele de mai sus, ce vizează motivele de ordine publică invocate de Curte din oficiu, se va admite recursul declarat de pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti reprezentat de Primarul General împotriva deciziei nr. 264/A din 3 iunie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III – a civilă, cu trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe pentru rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti reprezentat de Primarul General împotriva deciziei nr. 264 A din 3 iunie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III – a civilă, şi trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 604/2002. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 600/2002. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
