ICCJ. Decizia nr. 601/2002. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 601
Dosar nr. 4958/2002
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin notificarea adresată la 4 iunie 2001 Primăriei şi Consiliului Local al comunei Poienarii Burchii, judeţul Prahova, numiţii P.D.C., P.D.M., A.D.G., C.M.M., T.M.C., A.I.G.M. şi H.I.E., au solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului situat în comuna Poienarii-Burchii, judeţul Prahova, format din casă şi terenul aferent cuprinzând curtea şi grădina în suprafaţă de 9000 mp, imobil ce a aparţinut părinţilor lor D. şi D.A.
În motivarea notificării persoanele îndreptăţite au arătat că imobilul a fost preluat de la părinţii lor în mod abuziv şi fără un titlu valabil în toamna anului 1949, iar în conformitate cu alin. (4) al art. 16 din Legea nr. 10/2001, dispoziţiile alin. (1) şi (2) nu se aplică imobilelor preluate fără titlu valabil, aceasta fiind situaţia imobilului pe care îl revendică.
Prin dispoziţia nr. 71 din 8 octombrie 2001 Primarul comunei Poienarii Burchii, judeţul Prahova, a respins cererea de restituire în natură a imobilului şi a acordat solicitanţilor măsuri reparatorii în echivalent constând în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, conform art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
La data de 16 noiembrie 2001 P.D.M., P.D.C., A.D.G., C.M.M., T.M.C., A.I.G.M. şi H.I.E. au contestat în justiţie dispoziţia primarului, solicitând anularea acesteia şi restituirea în natură a imobilului din comuna Poienarii Burchii, judeţul Prahova, compus din construcţii şi teren în suprafaţă de 9000 mp.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că pe terenul cumpărat de tatăl lor D.A., acesta a ridicat conform autorizaţiei nr. 1 din 9 mai 1935 imobilul revendicat, compus din subsol, parter şi etaj, precum şi din anexe gospodăreşti, întreaga familie fiind evacuată din imobil într-o noapte din luna octombrie 1949. Imobilul a avut destinaţia de locuinţă pentru întreaga familie, fiind singura lor locuinţă, din care au fost evacuaţi abuziv şi întrucât bunul a fost preluat de stat fără titlu valabil, sunt incidente prevederile art. 16 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, restituirea urmând a se face în natură.
Investit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Prahova, secţia civilă, prin sentinţa nr. 306 din 25 iunie 2002, a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamanţilor, soluţie confirmată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, care, prin Decizia nr. 95 din 20 septembrie 2002, a respins ca nefondat apelul reclamanţilor.
Pentru a decide astfel instanţele au reţinut şi motivat că potrivit art. 2 lit. g) din Legea nr. 10/2001, prin imobile preluate în mod abuziv se înţeleg şi acele imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.
În speţă, instanţele au reţinut că imobilul a fost preluat în proprietatea fostului Sfat Popular al Comunei Poienarii Burchii, în temeiul Decretului nr. 511 din 28 noiembrie 1955 prin Decizia nr. 11 din 23 mai 1957 emisă de fostul Comitet Executiv al Sfatului Popular al Comunei Poienarii Burchii. În art. II din decizie se face precizarea că aceasta ţine loc de act de proprietate şi se va transcrie în registru special, operaţiune care a avut loc.
Pe de altă parte, reclamanţii nu au făcut dovada că această decizie ar fi fost atacată de către autorii lor sau ar fi solicitat constatarea nulităţii absolute a respectivului înscris pe motiv că el a fost dat cu încălcarea dispoziţiilor legale în vigoare la acea dată.
Instanţele au hotărât că atât timp cât la baza emiterii deciziei nr. 11 din 23 mai 1957 s-a aflat Decretul nr. 511 din 28 noiembrie 1955, statul a preluat imobilul cu titlu valabil, bunul aflându-se în posesia şi proprietatea unei instituţii publice, situaţie în care sunt incidente dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva deciziei dată în apel prin care s-a păstrat sentinţa tribunalului în termen legal au declarat recurs reclamanţii care au adus hotărârilor judecătoreşti pronunţate în cauză următoarele critici: imobilul revendicat a avut destinaţia de locuinţă, fiind singura locuinţă a familiei reclamanţilor, iar restituirea lui în natură este posibilă astfel că nu sunt aplicabile prevederile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 care se referă în mod expres la imobilele care aveau altă destinaţie decât aceea de locuinţă; intimata, Primăria Comunei Poienarii Burchii, care a funcţionat în imobilul revendicat, a recunoscut la interogatoriu că are spaţiu cu destinaţie de primărie într-o clădire proprie construită special în acest scop pe care îl poate ocupa oricând; iniţial, imobilul a fost preluat în folosinţă prin Ordinul de rechiziţie nr. 1 din 1 decembrie 1949, iar Legea rechiziţiilor nr. 439 din 5 iunie 1945 a fost abrogată prin Decretul nr. 359 din 2 decembrie 1948, astfel că ordinul de rechiziţie a fost ilegal cât timp legea în baza căruia a fost emis era abrogată; rechiziţia presupunea o cedare temporară a folosinţei unor bunuri, impusă de o stare excepţională, iar prin intermediul ei în nici un mod nu opera un transfer al dreptului de proprietate; prin Decizia de preluare a imobilului au fost încălcate prevederile Decretului nr. 511/1955 care în art. 1 preciza în mod expres ce bunuri făceau obiectul acestui act normativ şi anume numai bunurile cu caracter economic, iar nu casele de locuit; întrucât Decizia de preluare nu a avut la bază o lege, imobilul a fost preluat abuziv şi fără titlu valabil.
Recursul este fondat, în sensul considerentelor care succed:
Terenul situat în intravilanul comunei Poienarii Burchii, judeţul Prahova a fost dobândit prin cumpărare de către autorul reclamanţilor-recurenţi, D.A. potrivit contractului autentificat sub nr. 2458 din 25 ianuarie 1935 de fostul Tribunal Ilfov, secţia notariat, şi transcris sub nr. 809 din 31 ianuarie 1935 la grefa aceluiaşi tribunal. Pe acest teren, D.A. a ridicat, conform autorizaţiei de construcţie nr. 1 din 9 mai 1935, eliberată de Primăria comunei Poienarii Burchi, mai multe construcţii reprezentând casă de locuit şi anexe gospodăreşti, aşa cum se regăsesc şi astăzi, aspect necontestat de părţile în litigiu.
Iniţial, proprietarul nemişcătorului şi familia lui au pierdut folosinţa bunului prin Ordinul de rechiziţie nr. 1 din 1 decembrie 1949, ordin emis ilegal deoarece Legea nr. 439 din 5 iunie 1945 privitoare la efectuarea de rechiziţii pentru cartiruirea de persoane, autorităţi şi instituţii era abrogată din 2 decembrie 1948.
Prin Deciziunea nr. 11 din 23 mai 1957 emisă de fostul Comitet Executiv al comunei Poienarii Burchii s-a prevăzut că "imobilul fosta proprietatea moşierului D.A. se consideră intrat în proprietatea Sfatului Popular al comunei Poienarii Burchii în conformitate cu Decretul nr. 511 din 28 noiembrie 1955 (pe data de 1 decembrie 1949)".
Potrivit Decretului nr. 511 din 22 noiembrie 1955 (şi nu 28 noiembrie 1955 cum greşit au reţinut cele două instanţe din deciziunea amintită) bunurile rechiziţionate până la data apariţiei decretului în temeiul unor acte normative enumerate în art. 1, se considerau intrate în proprietatea statului pe data rechiziţionării lor. Or, actele normative enumerate în art. 1 din Decretul nr. 511 din 22 noiembrie 1955 se refereau la bunurile cu caracter economic, la reprimarea speculei şi a sabotajului economic, la monopolul vânzării spirtului, a băuturilor spirtoase şi a taxelor de consumaţie şi nu priveau în nici un mod bunurile cu altă afectaţiune ale persoanelor fizice, cum erau imobilele cu destinaţie de locuinţă, adică case, anexe gospodăreşti, curţi şi grădini, astfel cum era compus şi imobilul revendicat în prezentul litigiu.
Potrivit art. 16 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, dispoziţiile art. 1 şi art. 2 nu se aplică imobilelor preluate fără titlu valabil, iar în conformitate cu art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale şi bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România era parte şi a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat.
Legile citate mai sus nu mai folosesc sintagma "cu titlu" (respectiv fără titlu), ci pe aceea de "titlu valabil", condiţionând valabilitatea titlului prin care statul a preluat bunurile de conformitatea lui cu Constituţia, tratatele internaţionale şi legile în vigoare la momentul preluării. Aşadar, potrivit voinţei legiuitorului, au ieşit din patrimoniul fostului proprietar şi au intrat în proprietatea statului numai bunurile a căror preluare a avut loc cu respectarea strictă a legislaţiei epocii.
Pe cale de consecinţă, dispoziţiile Decretului nr. 511 din 22 noiembrie 1955 nu puteau constitui temei legal de trecere a imobilului în proprietatea statului ori în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale, fiind în coliziune vădită cu principiile care guvernau şi ocroteau dreptul de proprietate privată izvorâte din prevederile art. 8 ale Constituţiei din 1948 şi art. 480 C. civ., prevederi sub care a fost adoptat decretul.
Mai mult, chiar dacă s-ar face abstracţie de acest raţionament, nu se poate ajunge la concluzia că nemişcătorul litigios a fost preluat în temeiul acestui act normativ cu titlu valabil, deoarece, trecerea în proprietatea statului a bunurilor rechiziţionate potrivit Decretului nr. 511/1955, se referea la situaţiile limitativ determinate prin acest act normativ, situaţii care nu priveau şi imobilele cu destinaţie de locuinţă, aşa cum s-a demonstrat mai sus.
Faţă de cele de preced, se constată că instanţele cu încălcarea legii au ajuns la concluzia că imobilul revendicat a fost preluat cu titlu valabil, cererea reclamanţilor de restituire în natură a bunului fiind întemeiată şi se regăseşte în prevederile art. 16 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.
Întrucât se impune restituirea în natură a imobilului, cu corelativul anulării Dispoziţiei nr. 71 din 8 octombrie 2001 emisă de Primarul comunei Poienarii Burchii şi întrucât imobilul ce a constituit proprietatea autorilor reclamanţilor este compus din construcţii şi teren în suprafaţă de 9000 mp, urmare a admiterii recursului şi a casării deciziei dată în apel, este necesară reluarea judecăţii la această instanţă numai pentru stabilirea, pe bază de expertiză tehnică, a limitelor terenului revendicat.
În acest scop, având în vedere perioada mare de timp în care imobilul a fost preluat şi deţinut de unitatea administrativă locală şi ţinând seama de realităţile existente, determinate, posibil, de modificările intervenite în sistematizarea localităţii, se impune, în rejudecare, ca expertul ce va fi desemnat să stabilească limitele actuale ale terenului aferent construcţiilor şi care în anul 1949 avea dimensiunile de 9.000 mp şi să propună instanţei de trimitere soluţii de restituire, fără ignorarea modificărilor ce au putut interveni în sistematizarea comunei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii P.M., P.C., A.D.G., A.G.M., C.M., T.C. şi H.E. împotriva deciziei nr. 95 din 20 septembrie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza la aceeaşi curte de apel pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 2448/2002. Civil | ICCJ. Decizia nr. 598/2002. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
