ICCJ. Decizia nr. 703/2002. Civil. Iesire din indiviziune. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTEDE CASAŢIEŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 703
Dosar nr. 2617/2002
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 10 iunie 2002 s-a înregistrat pe rolul Curţii Supreme de Justiţie recursul în anulare declarat în baza art. 330 pct. 2 C. proc. civ. de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei civile nr. 590/8 iunie 2001 a Curţii de Apel Târgu Mureş şi a deciziei nr. 847/13 decembrie 2000 a Tribunalului Harghita.
S-a reţinut că ambele hotărâri au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond, acestea fiind şi vădit netemeinice.
Prin întâmpinare, intimaţii reclamanţi F.F. şi G. au solicitat respingerea recursului în anulare, în principal ca inadmisibil.
Cu privire la această excepţie, asupra căreia instanţa se va pronunţa mai întâi în conformitate cu art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că nu este întemeiată, urmând a fi respinsă pentru următoarele considerente.
OUG nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea C. proc. civ., intrată în vigoare în 60 de zile de la data publică (23 iunie 2003) a abrogat într-adevăr, art. 330 din C. proc. civ. Dar potrivit principiului neretroactivităţii şi normei tranzitorii din art. II alin. (3) al OUG nr. 58/2003, hotărârile pronunţate înainte de intrarea în vigoare a actului normativ rămân supuse căilor de atac şi termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunţate.
Cum cele două hotărâri atacate prin prezentul recurs în anulare sunt anterioare abrogării art. 330 C. proc. civ., rezultă că excepţia inadmisibilităţii ridicată de intimaţii-reclamanţi este nefondată.
Analizând recursul în anulare şi dosarele ataşate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 9 mai 1995 pe rolul Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, reclamanţii F.F. şi F.G. au chemat în judecată pe trei pârâţi: B.E., D.E.E. şi D.A., solicitând instanţei ca în contradictoriu cu aceşti pârâţi să dispună ieşirea din indiviziune asupra imobilului situat în comuna Mugeni, compus din casa de locuit şi teren aferent, înscris în c.f. nr. 2202 nr.top. 292,293, cu atribuirea în lotul reclamanţilor a întregului imobil şi intabularea pe numele lor, fără plata vreunei sulte, pârâţii fiind îndestulaţi deja.
Prin întâmpinare, B.E. a solicitat respingerea acţiunii, învederând că printr-un contract de întreţinere încheiat cu T.L. şi T.P. le-a înstrăinat acestora 1/5 din imobilul în litigiu.
Reclamanţii, la 13 iunie 1995 şi-au completat acţiunea, solicitând anularea contractului de întreţinere, atât pentru că B.E. nu mai era proprietara bunului la data înstrăinării (2 martie 1995), cât şi pentru lipsa discernământului înstrăinătoarei.
Prin sentinţa civilă nr. 2029 din 16 decembrie 1997 Judecătoria Odorheiu Secuiesc a respins acţiunea, cu motivarea că între părţi nu a avut loc, cum susţin reclamanţii, un partaj voluntar. Cu privire la contractul de întreţinere, instanţa a reţinut că discernământul părţilor se prezumă că a existat, cu atât mai mult cu cât contractul a fost încheiat în faţa unui notar.
În faţa Tribunalului Harghita s-a depus certificatul de deces al primei pârâteO.(B.)E., decedată în anul 1999. După desfiinţarea primei decizii pronunţate, Tribunalul Harghita a judecat din nou cauza (dosar nr. 2022/2000). S-a emis o dispoziţie a primăriei care a numit în calitate de curator al celor trei pârâţi (decedaţi) pe P.P.
Prin Decizia civilă nr. 847/13 decembrie 2000, Tribunalul Harghita a admis apelul reclamanţilor, a schimbat sentinţa, a admis acţiunea, a dispus partajul cu atribuirea întregului imobil către reclamanţi; a anulat contractul de întreţinere dintre B.E. şi soţii T.A. reţinut în motivare tribunalul că B.E. primise banii de la reclamanţi pentru vânzarea cotei sale ereditare, astfel că la data înstrăinării către pârâţii T. nu mai era proprietara bunului.
Curtea de Apel Târgu Mureş, prin Decizia civilă nr. 590/8 iunie 2001, a menţinut această soluţie, reţinând în plus în motivare că actul de înstrăinare a fost nelegal încheiat prin intermediul curatorului T.I., care potrivit art. 152 din C. fam. nu putea efectua decât acte de conservare, iar nu acte de dispoziţie.
Împotriva acestor ultime hotărâri procurorul general a declarat recursul în anulare de faţă. S-a susţinut că prin hotărârile pronunţate, ambele instanţe au încălcat esenţial legea. Astfel, sub un prim aspect, s-a susţinut că greşit s-a reţinut existenţa unui partaj voluntar între părţi (bazat pe înscrisuriledin dosarul de fond, întocmite în limba maghiară şi netraduse). Sub aspectul modificării acţiunii, s-a susţinut că reclamanţii, ca terţi, nu puteau cere anularea unui contract încheiat între alte părţi, iar contractul de întreţinere, deşi semnat de curator, nu era nul, atâta timp cât a fost ulterior ratificat de înstrăinătoare, aplicându-se regulile corespunzătoare de la contractul de mandat.
Recursul în anulare urmează a fi admis pentru motivul de ordine publică ridicat din oficiu de către instanţă şi pus în discuţia părţilor.
Potrivit art. 41 alin. (1) C. proc. civ., orice persoană care are folosinţa drepturilor civile poate să fie parte în judecată.
Capacitatea procesuală de folosinţă nu este altceva decât un aspect al capacităţii civile, reflex pe plan procesual al capacităţii de folosinţă. Iar potrivit art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi juridice, capacitatea de folosinţă începe de la naşterea persoanei şi încetează cu moartea acesteia.
În plan procesual, aceasta înseamnă că o persoană moartă la data formulării unei acţiuni în justiţie nu poate avea capacitate procesuală de folosinţă.
În speţă, încă de la formularea acţiunii, reclamanţii au depus înscrisuri emanând de la primăria locală din care ar rezulta că pârâţii D.A. şi D.E.E. nu se află în viaţă.
Continuând să judece cauza în contradictoriu cu aceşti pârâţi, fără a cere lămuriri suplimentare privind capacitateaacestora procesuală, toate instanţele investite au încălcat grav dispoziţiile art. 41 alin. (1) C. proc. civ.
Ca atare, se impune desfiinţarea tuturor hotărârilor pronunţate în cauză şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă de fond pentru reluarea judecăţii.
Cu ocazia rejudecării se impune clarificarea în primul rând a capacităţii şi a calităţii persoanelor chemate în judecată dacă sunt sau nu în viaţă, dacă au moştenitori, dacă nu cumva succesiunile lor sunt vacante (în acest sens, cu privire la prima pârâtă O.E., decedată la 15 martie 1999 există în dosarul nr. 3351/1998 al Tribunalului Harghita, de unde rezultă că aceasta a murit fără moştenitori).
Faţă de aspectele relevate, văzând că nu sunt întrunite cerinţele art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate hotărî asupra fondului pricinii, impunându-se casarea cu trimitere la instanţa de fond.
Cu ocazia rejudecării, după lămurirea situaţiei de fapt privind capacitatea şi calitatea părţilor din proces, se vor avea în vedere şi motivele recursului în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepţia inadmisibilităţii recursului în anulare invocată de intimaţii-reclamanţi F.(R.) G. şi F.F.
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei 590 R din 8 iunie 2001 a Curţii de Apel Târgu Mureş, Decizia civilă nr. 847 din 13 decembrie 2000 a Tribunalului Harghita, sentinţa civilă 2029 din 16 decembrie 1997 a Judecătoriei Odorheiu Secuiesc.
Casează hotărârile şi trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Odorheiu Secuiesc.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi30 ianuarie 2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 702/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 673/2002. Civil → |
|---|
