CSJ. Decizia nr. 673/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.673
Dosar nr.2580/2002
Şedinţa publică din21 februarie2003
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti precum şi de reclamantul M.Ş.F.D.împotriva deciziei nr.120 din 19 martie 2002a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă.
La apelul nominal s-au prezentat: recurentul-pârât Consiliul General al Municipiului Bucureşti, prin consilier juridic O.O.şi recurentul reclamant M.Ş.F.D., personal.
Procedura completă.
Recursul este scutit de timbru.
Neformulîndu-se cereri prealabile, instanţa constată că pricina este în stare de judecată.
Consilier juridic O.O., pentru recurentul pârât Consiliul General al Municipiului Bucureşti, solicită admiterea recursului şi modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului reclamantului, confirmând astfel sentinţa tribunalului.
Recurentul reclamant M.Ş.F.D.solicită admitrerea recursului, casarea ambelor hotărâri pronunţate şi, în fond, admiterea acţiunii. Referindu-se la recursul declarat în cauză de pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti, pune concluzii de respingere.
Consilier juridic O.O., pentru recurentul pârât, solicită respingerea recursului reclamantului.
Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului reclamantului şi de admitere a recursului pârâtului.
CURTEA,
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 27 ianuarie 1999, reclamantul M.Ş.F.D.a chemat în judecată pe Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi pe Direcţia Generală a Administrării Fondului Imobiliar pentru ca, prin hotărâre judecătorească, să fie obligaţi a-i restitui „în integrum" terenul situat în Bucureşti, sectorul 3, strada Colţei nr.12 (în trecut strada Sfinţilor nr.18) – fostă proprietate a mamei sale M.A.(decedată) dar naţionalizată prin Decretul nr.92/1950 – poziţia nr.4477 din anexă.
Înmotivarea acţiunii, reclamantul a arătat că decretul de naţionalizare a fost greşit aplicat mamei sale care era soţie de salariat, deci, exceptată de la această măsură legislativă, că terenul, în prezent, este liber de orice construcţie, fiind administrat, fără titlu, de pârâţi.
Reclamantul a depus la dosar, în dovedirea acţiunii, următoarele acte – în copii:
- actul dotal autentic nr.26306/1924, transcris sub nr.766/1924 la notariatul Ilfov, care atestă calitatea de proprietară a mamei defuncte A.G.C.;
- certificatul de naştere nr.990798, din care rezultă că este fiul defunctei A. M.(fostă C.);
- certificatul de moştenitor nr.796/1985, din care rezultă că este unicul moştenitor al defunctei mame;
- certificatul nr.32448/1 iulie 1950 emis de Comitetul Provizoriu Bucureşti – Circumscripţia V Financiară, din care rezultă calitatea de funcţionar a tatălui M.V..
Tribunalul Bucureşti – secţia a V-a Civilă şi de contencios Administrativ,învestitcusoluţionareapricinii–caurmaredeclinării competenţei de judecată, în favoarea sa, de către Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti (sentinţa civilă nr.4361 din 20 martie 2000), prin sentinţa nr.435 din 13 iunie 2001, a respins acţiunea pentru lipsa calităţii procesuale pasive a pârâţilor.
În motivarea soluţiei, tribunalul a reţinut că, întrucât în cauză s-a dovedit că acelaşi teren revendicat de reclamant a constituit obiectul unui alt litigiu, soluţionat irevocabil prin Decizia nr.477 din 7 martie 1997 a Tribunalului Bucureşti – secţia a IV-a civilă, care a admis acţiunea numiţilor reclamanţiG.G.şi G.M., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului Bucureşti, decizie urmată de dispoziţia nr.1115/8 august 1997 de restituire a terenului (224 mp.) emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti şi de procesul verbal nr.9987 din 15 octombrie 1997 de punere în posesie asus-numiţilor reclamanţi, pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti – în patrimoniul căruia nu se mai află bunul din litigiu – nu are calitate procesuală pasivă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, învestită cu soluţionarea apelului declarat în cauză de către reclamant, prin Decizia nr.120 din 19 martie 2002, a admis apelul declarat de reclamantul M.Ş.F.D., a anulat sentinţa tribunalului şi, rejudecând pricina, a admis, în parte, acţiunea în sensul constatării că imobilul din strada Colţei nr.12 a fost preluat de stat fără titlu valabil şi a respins capătul de cerere privind restituirea bunului.
Pentru a decide astfel, insntanţa de apel a reţinut că, întrucât în contextul cauzei, se pune problema verificării titlului statului cu privire la teren, verificare solicitată de reclamant prin acţiune, pârâtul – Consiliul General al Municipiului Bucureşti are calitate procesuală pasivă; că, deoarece din probele administrate rezultă greşita naţionalizare a imobilului (mama reclamantului – soţie de funcţionar – era exceptată de la măsura naţionalizării prin art.II al Decretului nr.92/1950), titlul invocat de stat nu este valabil. Referindu-se la cererea de revendicare, instanţa de apel a reţinut că nu este întemeiată de vreme ce din probe a rezultat că imobilul pretins de reclamant a fost restituit numiţilor G.G.şi G.M. prin dispoziţia nr.1115 din 8 august 1997 a Primarului Municipiului Bucureşti, emisăca urmare a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile (Decizia nr.477 din 7 martie 1997 a Tribunalului Bucureşti – secţia a IV-a civilă) iar pentru unele clarificări - în ce priveşte situaţia actuală a bunului, punerea în posesie a altor persoane diferenţa de suprafaţă de teren pusă în evidenţă de cele două dosare (224 mp. în cel soluţionat irevicabil şi 714 mp. în cel de faţă) -reclamantul a refuzat a se efectua o expertiză. S-a apreciat că modalitatea în care s-a făcut retrocedarea terenului din strada Colţei nr.12, către numiţii G. nu poate fi pusă în discuţie în cadrul procesual fixat de reclamant, că instanţei de fond nu i se poate reproşa lipsa de rol activ deoarece a soluţionat pricina în limita învestirii, astfel că nu era obligată să admită depunerea la dosar a unei expertize efectuată în altă cauză, soluţionată irevocabil de Tribunalul Bucureşti prin Decizia menţionată mai sus.
Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs atât reclamantul M.Ş.F.D.cât şi pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
Enunţarea motivelor de recurs şi analiza acestora urmează a fi făcută separat, dată fiind finalitatea urmărită de cele două părţi prin exercitarea acestei căi extraordinare de atac.
1) În ce priveşte recursul pârâtului Consiliul General al Municipiului Bucureşti, se reţin următoarele:
Motivul de recurs invocat depârât este cel prevăzut de art.304 pct.6 din C.proc.civ., în baza căruia solicită modificarea deciziei atacate în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată întrucât instanţa a acordat reclamantului mai mult decât a cerut.
În dezvoltarea motivului, pârâtul susţine.
- că, în mod greşit instanţa de apel a constatat că imobilul din Bucureşti, strada Cplţei nr.12, a fost preluat de stat fără titlu valabil de vreme ce reclamantul nu a solicitat prin acţiune, decât „restituirea in integrum „ a terenului menţionat;
- că, oricum, valabilitatea titlului statului a fost stabilită de către Tribunalul Bucureşti – secţia a IV-acivilă prin Decizia nr.477 din 7 martie 1997 (irevocabilă), în baza căreia numiţii G.G.şi G.M.– reclamanţi triunfători în cauza respectivă – au fost puşi în posesiasuprafeţei de 224 m.p. teren, situat în Bucureşti, str.Colţei nr.12, sectorul 3, de către Primarul General (dispoziţia nr.1115 din 8 august 1997).
Recursul este întemeiat în sensul considerentelor care vor fi arătate.
În interpretarea art.114, 1141din C.proc.civ., urmează
a se reţine că cererea introductivă de instanţă fixează natura şi obiectul procesului, care nu mai poate fi schimbat decât prin modificarea cererii în condiţiile prevăzute de lege.
Aceasta înseamnă că instanţa este chemată să se pronunţe asupra obiectului astfelstatornicit, neputînd să analieze şi să dea soluţie cu privire la unele lucruri care nu s-au cerut, nicisă acorde mai mult decăt s-a cerut. Încaz contrar, instanţa ar hotărîextra petita sau ultra petita.
În speţă, se constată, în primul rând, că unicul capăt de cerere formulat de reclamant este restituirea în întregime a terenului situat în Bucureşti, sectorul 3, strada Colţei nr.12 (fostă strada Sfinţilor nr.18), naţionalizat conform Decretului nr.92/1950 – anexă poziţia 4477, din proprietatea mamei sale A.M..
În al doilea rând, se constată că, în dosar, s-a făcut dovada faptului că terenul revendicat a fost restituit numiţilor G.G.şi G.M. prin dispoziţia nr.1115 din 8 august 1997 a Primarului Municipiului Bucureşti, în baza unei hotărâri judecătoreşti irevocabile – Decizia nr.477 din 7 martie 1997 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
În faţa instanţelor, reclamantul a recunoscut că terenul din litigiu a fost retrocedat numiţilor G.G.şi G.M., însă a susţinut că s-acomis o gravă eroare întrucât, potrivit actelor din dosar, terenul a constituit proprietatea mamei lui.
Învestităcu soluţionarea apelului reclamantului declarat împotriva sentinţei tribunalului, instanţa de apel era obligată să verifice, în primul rând, calitatea procesuală a părţilor.
Acţiunea în revendicare este o acţiunecivilă reală prin care proprietarul ce a pierdut posesia bunului său cere restituirea acestuia de la posesorul neproprietar.
Constatând că imobilul revendicat de reclamant nu se mai află în posesia statului întrucât a fost restituit altor persoane ( numiţilor G.G.şi G.M.), în temeiul unei hotărâri judecătoreşti irevocabile (Decizia nr.-477/7 martie 1997 a Tribunalului Bucureşti – secţia a IV-a civilă), care au fost puse în posesie prin dispoziţia ce a urmat, emisă de Primarul General nr.115/8 august 1997 şi prin procesul verbal din 15 octombrie 1997, instanţa de apel era obligată să reţină lipsa calităţii procesuale pasive a Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi să confirme sentinţa tribunalului prin care acţiunea a fost respinsă pentru acest motiv.
Admiţâînd apelul reclamantului, anulând sentinţa şi pronunţându-se asupra unui capăt de cerere neformulat prin acţiune (preluarea la stat a imobilului fără titlu valabil), instanţa de apel a comis, aşadar, două greşeli:a reţinut fără temei, că pârâtul neposesor are calitate procesuală pasivă în cauză şi a acordat reclamantului mai mult decât a cerut, încălcând astfel principiul disponibilităţii care se degajă din prevederile art.114, 1141 din C.proc.civ.
Aşadar, recursul pârâtului vădindu-se a fi întemeiat potrivit considerentelor prezentate, urmează să fie admis, modificând Decizia atacată în sensul respingerii apelului reclamantului.
2) În ce priveşte recursul declarat de reclamantul M.Ş.F.D.se reţin următoarele:
Acesta invocă motivele prevăzute de art.304 pct.7 şi 304 pct.8 din C.proc.civ. şi cere admiterea recursului şi modificarea deciziei atacate în sensul dispunerii restituirii terenului revendicat.
În dezvoltarea motivelor, recurentul susţine:
1) Că Decizia atacată cuprinde considerente contradictorii, sub acest aspect reproşând instanţei că deşi a reţinut corect că pârâtul Consiliul Local al Municipiului Bucureşti are calitate procesuală pasivă în cauză, că deci, acţiunea îndreptată împotriva acestuia e justificată şia anulat sentinţa tribunaluluui, în final, după ce constată corect că imobilul a trecut la stat fără titlu valabil, îi respinge greşit cererea de revendicare.
2) Că instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbând natura şi înţelesul lămurit, neîndoielnic al acestuia.
Sub acest aspect, recurentul reproşează instanţei că nu a avut în vedere faptul că el a cerut să se dispună restituirea imobilului iar nu o simplă constatare a ilegalităţii naţionalizării.
3) Că instanţa de apel, însuşindu-şi punctul de vedere exprimat de tribunal, a interpretat greşit cererea lui de a se solicita Judecătoriei Sectotrului 3 Bucureşti (care a judecat în primă instanţă procesul de revendicare privind pe reclamanţii G.G.şi G.M.)trimiterea expertizei efectuate în respectivul dosar – spre a servi ca probă în cauză, cu care a dorit să dovedească inutilitatea efectuării unei alte expertize, de vreme ce din aceasta se putea constata clar: faptul că terenul restituit numiţilor G.G.şi G.M. – în respectivul dosar – nu a fost în proprietatea autorului lor, ci în proprietatea mamei lui, M.A., deposedată prin naţionalizare (anexa la Decretul nr.92(/1950 – poziţia 4477); că, atât hotărârea irevocabilă din amintitul dosar cât şi dispoziţia Primarului General de restituire(inclusiv procesul verbal de punere în posesie) a terenului său altor persoane constituie o gravă eroare.
Recursul reclamantului nu este întemeiat.
Pentru considerentele deja expuse, cu prilejul analizării recursului pârâtului, urmează a se reţine că, în mod greşit instanţa de apel a soluţionat – în sensul admiterii – un capăt de cerere privind pretinsa nevalabilitate a titlului invocat de stat, deşi acesta nu a fost formulat prin acţiune şi a respins pe fond cererea de retrocedare, cu toate că în speţă,motivul respingerii care trebuia avut în vedere era lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
Cu aceastăprecizare privind motivul rspingerii cererii de revendicare, soluţia din apelconcordă celei pronunţate de tribunal.De fapt, toate criticile făcute de reclamant deciziei din apel vizează greşita respingere aunicului capăt de cerere din acţiune privind revendicarea terenului.
Desigur, nu este exclusăcomiterea anumitor erori în judecata dosarului privind pe G.G.şi G.M..
Dar, întrucât aceştia au intrat în posesia întregului teren din litigiu (susţinere făcută şi de reclamant) în baza unei hotărâri judecătoreşti irevocabile (Decizia nr.477/7 martie 1997 a Tribunalului Bucureşti – secţia a IV-a civilă care, este adevărat, priveşte doar suprafaţa de 244 m.p. teren), erorile invocate de recurentul reclamant că s-ar fi comis în respectivul dosar – în ce priveşte titlul autorului numiţilor G., suprafaţa de teren revendicată, individualizarea acesteia – ar putea fi remediate pe bază de probe convingătoare, în alt cadru procesual, mai puţin în cel de faţă, în care nu figurează ca părţi posesorii actuali ai terenului.
Considerentele de mai sus impun, aşadar, respingerea recursului reclamantului M.Ş.F.D.
Recursul pârâtului Consiliul General al Municipiului Bucureşti urmează, însă,să fie admis, pentru considerentele prezentate – Decizia, atacată să fie modificată în sensul respingerii apelului reclamantului M.Ş.F.D.declarat împotriva sentinţei tribunalului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti împotriva deciziei nr.120 din 19 martie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă, pe care o modifică în sensul că respinge, ca nefondatapeluldeclaratdereclamantulM.Ş.F.D.împotrivasentinţei nr.435 din 13 iunie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de Contencios Administrativ, pe care o menţine.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamant împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi21 februarie2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 703/2002. Civil. Iesire din indiviziune.... | CSJ. Decizia nr. 674/2002. Civil → |
|---|
