CSJ. Decizia nr. 752/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 752
Dosar nr. 2586/2002
Şedinţa publică din 26 februarie 2003
Deliberând asupra recursului declarat de reclamantul B.G. prin mandatarul său, C.R., împotriva deciziei nr. 16 din 20 martie 2002 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, constată următoarele:
La 31 octombrie 2001 pe rolul secţiei civile a Tribunalului Bacău a fost înregistrată acţiunea intitulată „plângere - revendicare" formulată de reclamantul B.G. împotriva Primăriei (comunei) Faraoani din judeţul Bacău.
În cuprinsul acţiunii se menţiona că reclamantul a formulat două notificări succesive prin care solicita restituirea anumitor suprafeţe de teren, cerere care a fost însă respinsă de către Primăria comunei Faraoani prin două adrese având numerele 2010 din 18 septembrie 2001 şi respectiv 2270 din 24 septembrie 2001.
Tot în motivarea acţiunii a fost inserată şi o menţiune în sensul că demersul reclamantului se întemeia pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 34/D pronunţată la 16 ianuarie 2002 în dosarul nr. 8449/2001 instanţa astfel sesizată a respins acţiunea ca inadmisibilă.
În considerentele sentinţei astfel pronunţate s-a reţinut în esenţă că suprafeţele de teren care formează obiectul litigiului nu urmează regimul juridic stabilit prin Legea nr. 10/2001, regim de la care sunt exceptate conform art. 8 din respectivul act normativ.
Apelul făcut ulterior de reclamant împotriva acestei sentinţe a fost, de asemenea, respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 16 din 20 martie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, în dosarul nr. 892/2002.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa de apel a reţinut, la rândul său, că suprafeţele de teren aflate în litigiu intră sub incidenţa prevederilor derogatorii conţinute în art. 8 din Legea 10/2001, cu atât mai mult cu cât iniţial respectivele bunuri imobile au format şi obiectul unor demersuri făcute de B.G. în temeiul Legii nr. 18/1991.
S-a apreciat, de asemenea, că ceea ce îl nemulţumeşte de fapt pe apelant este că fratele său vitreg stăpâneşte terenurile menţionate în Notificare.
Totodată s-a reţinut că în cauză nu a fost dovedită aserţiunea reclamantului potrivit căreia terenurile aflate în litigiu nu au fost la C.A.P. şi au fost preluate abuziv de către stat.
La 20 mai 2002 reclamantul B.G. reprezentat de mandatarul său, C.R., a declarat recurs împotriva deciziei astfel pronunţate, cauza fiind apoi înregistrată pe rolul secţiei civile a Curţii Supreme de Justiţie cu numărul de dosar 2586/2002.
În motivarea recursului s-a susţinut în esenţă că Decizia recurată este netemeinică, nelegală şi abuzivă întrucât a fost pronunţată fără a se ţine seama că dreptul de proprietate al familiei reclamantului asupra terenurilor aflate în litigiu subzistă şi în prezent neputând fi afectat de operaţiunile frauduloase iniţiate de numiţii D.I. şi D.M.G.
În acest sens s-a menţionat că înregistrarea respectivelor terenuri în patrimoniul Cooperativei Agricole de Producţie (C.A.P.) Faraoani s-a făcut în anul 1962 ca aport al lui D.I., persoana care nu avusese însă niciodată calitatea de proprietar al acelor bunuri.
S-a relevat, de asemenea, că acest abuz iniţial s-a perpetuat în anul 1991 când în favoarea lui D.M.G. (succesorul lui D.I.) a fost recunoscut, fără temei, un drept de proprietate reconstituit asupra aceloraşi terenuri.
Printr-o altă critică formulată separat, recurentul a pus în discuţie şi caracterul intravilan al terenurilor revendicate afirmând în acest context că ele intră sub incidenţa art. 1, 2 şi 6 din Legea nr. 10/2001 nefiindu-le aplicabile nici prevederile art. 8 din acelaşi act normativ şi nici prevederile Legii nr. 18/1991.
În ceea ce o priveşte intimata-pârâtă Primăria comunei Faraoani - Bacău nu s-a prezentat în faţa acestei Curţi şi nici nu şi-a făcut cunoscut în scris punctul de vedere referitor la recursul declarat în cauză.
Având a se pronunţa asupra recursului astfel declarat Curtea reţine că, prin natura lor, argumentele aduse în susţinerea lui corespund sub aspect formal prevederilor art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
Prin urmare, textele de lege amintite vor fi avute în vedere de către această Curte deşi nu au fost invocate în mod expres în argumentarea recursului - ci doar prin concluziile scrise depuse ulterior în dosar - respectiva deficienţă de motivare fiind remediabilă din oficiu în raport cu prevederile art. 306 alin. ultim C. proc. civ.
Odată făcută această precizare prealabilă de ordin procedural, Curtea reţine că recursul este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
În acest sens se impune a fi subliniat faptul că, în timp ce reclamantul s-a conformat dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 notificând Primăriei comunei Faraoani - Bacău cererea sa de restituire în natură a terenurilor care formează obiectul litigiului, pârâta a ignorat numeroasele dispoziţii cuprinse în aceeaşi lege care se referă la obligaţia pe care persoanele juridice notificate o au de a soluţiona cererile petiţionarilor prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată.
În acest sens sunt de menţionat prevederile - ca de pildă art. 20 alin. (1), art. 23 alin. (1) şi alin. (3)-(6), art. 24 alin. (1), art. 25 alin. (1) teza a II-a, art. 28 alin. (1), art. 29 alin. (1) sau art. 32 alin. (6) din Legea nr. 10/2001.
În acest cadru legal pârâta nu era îndreptăţită ca în locul actelor prevăzute expres de lege să soluţioneze notificarea prin emiterea unor adrese aşa cum s-a întâmplat în speţă.
În aceeaşi ordine de idei este de remarcat că în dosarul primei instanţe se află nu numai cele două adrese ci şi o precizare expresă a pârâtei conform căreia în speţă nu a fost emisă o decizie sau o dispoziţie motivată.
Mai mult decât atât, în cauză s-a făcut dovada că prin adresa nr. 101555 din 22 noiembrie 2001 Prefectura judeţului Bacău a apreciat, la rândul său, că, în lipsa unei dispoziţii motivate asupra cererii de restituire în natură, nu se poate considera că respectiva cerere notificată ar fi fost soluţionată.
Pe de altă parte, din cuprinsul cererii introductive intitulate „plângere-revendicare" nu rezultă cu certitudine care este obiectul acţiunii avut în vedere de B.G., fiind totuşi de remarcat sublinierea pe care reclamantul a dat-o în text afirmaţiei conform căreia pârâta „refuză discutarea Notificării".
În raport de toate aceste elemente instanţa avea îndatorirea ca, în conformitate cu dispoziţiile art. 129 C. proc. civ., să pună în discuţie necesitatea precizării acţiunii pentru a se putea stabili cu certitudine în ce măsură demersurile reclamantului ar putea viza tocmai obligarea pârâtei la emiterea unei dispoziţii sau a unei decizii care să răspundă cerinţelor de ordin formal impuse de Legea nr. 10/2001.
Aşa fiind, Curtea reţine că atât sentinţa cât şi Decizia - prin care hotărârea primei instanţe a fost menţinută - sunt pronunţate cu încălcarea ori, după caz, cu greşita aplicare a dispoziţiilor legale menţionate, intrând prin urmare sub incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Urmează, deci, ca în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) şi art. 313 C. proc. civ. să fie admis recursul, casându-se ambele hotărâri pronunţate în speţă, cu consecinţa trimiteri cauzei la prima instanţă în vederea judecării cauzei.
Conform art. 315 C. proc. civ. instanţa de trimitere va pune în discuţia părţilor necesitatea precizării prealabile a obiectului acţiunii, conform art. 112 alin. (1) pct. 3 din acelaşi cod, în sensul mai sus analizat.
Referitor la acest aspect se impune a fi avută în vedere şi împrejurarea că atât petiţiile depuse la dosar de către reclamant cât şi înscrisurile care însoţesc aceste petiţii conţin indicii conform cărora terenurile aflate în litigiu ar figura în evidenţele administrative ca aparţinând altor persoane fizice.
În măsura în care s-ar confirma, o astfel de ipoteză ar exonera-o pe pârâtă de obligaţia emiteri unei decizii sau a unei dispoziţii motivate, dar nu şi de obligaţia prevăzută de art. 26 din Legea nr. 10/2001 care se referă la îndatorirea primăriilor de a-i identifica pe deţinătorii imobilelor revendicate şi de a comunica aceste informaţii persoanelor care au adresat notificări.
Este de observat însă că, şi într-o asemenea abordare, adresele emise de pârâtă nu răspund cerinţelor Legii nr. 10/2001 întrucât nu fac nici o referire la existenţa altor pretinşi titulari ai dreptului de proprietate.
Distinct de aceste aspecte, instanţa de trimitere urmează a pune în discuţie şi necesitatea precizării temeiului de drept al acţiunii, dat fiind că menţionarea generică a Legii nr. 10/2001, fără indicarea precisă a articolelor acestui act normativ avute în vedere de reclamant, a fost contrară dispoziţiilor art. 112 pct. 4 C. proc. civ., punând instanţele în imposibilitatea de a stabili limitele cadrului procesual.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul B.G. prin mandatarul său, C.R., împotriva deciziei nr. 16 din 20 martie 2002 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă.
Casează Decizia recurată precum şi sentinţa civilă nr. 34/D din 16 ianuarie 2002 a Tribunalului Bacău, secţia civilă, şi trimite cauza la acelaşi tribunal pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 750/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 746/2002. Civil → |
|---|
