CSJ. Decizia nr. 783/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.783Dosar nr.1912/2002
Şedinţa publică din 27 februarie 2003
La data de 21 februarie 2003 s-a luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei civile nr.337 din 14 octombrie 1999 a Judecătoriei Oradea, deciziei nr.42 A din 15 ianuarie 2001 a Tribunalului Bihor – secţia civilă precum şi împotriva deciziei nr.766 R din 7 mai 2001 a Curţii de Apel Oradea – secţia civilă.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 21 februarie 2003, iar pronunţarea s-a amânat la 27 februarie 2003.
CURTEA
Asupra recursului în anulare de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 26 aprilie 2002, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare, potrivit prevederilor art.27 lit.f din Legea nr.92/1992 rep. şi ale art.330 pct.2 C.proc.civ., astfel cum au fost modificate prin OUG nr.138/2000 şi nr.59/2001,împotrivasentinţeicivilenr.337/14.10.1999 aJudecătoriei Oradea, deciziei civile nr.42 A/15.01.2001 a Tribunalului Bihor şi a deciziei civile nr.766 R/8.05.2001 a Curţii de Apel Oradea.
S-a susţinut că hotărârile sunt vădit netemeinice, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
În motivarea recursului în anulare s-a arătat că prin acţiunea adresată la 1 iunie 1998 Judecătoriei Oradea, reclamanta V.M.M.a solicitat ca în contradictoriucu pârâtul L.B.să se dispună sistarea stării de indiviziune ca urmare a decesului mamei sale, B. M., decedată la 11 martie 1991.
Reclamanta a arătat că pârâtul este fostul concubin al mamei ei, împreună cu care aceasta a dobândit în coproprietate un apartament. Cu puţin timp înainte de a muri, mama reclamantei a testat prin act autentic în favoarea pârâtului cota de ¼ dinîntreaga sa avere, fiicei lăsându-i restul de ¾.
Pârâtul a formulat cerere reconvenţională solicitând să se constate că are un drept de creanţă reprezentând contribuţia sa de ½ la dobândirea apartamentului în litigiu.
Judecătoria Oradea, prin sentinţa civilă nr.337 din 14 ianuarie 2001, a admis acţiunea principală, constatând că părţile sunt moşteitori testamentari în cote de ¾reclamanta şi ¼ pârâtul. S-a dispus sistarea indiviziunii prin atribuirea apartamentului reclamantei, cu obligarea ei la plataunei sulte de 20.377.500 lei către pârât. A fost respinsă ca nefondată cererea reconvenţională.
Instanţa de fond a reţinut în esenţă că pârâtul-reclamant nu a administrat nici o probă din care să rezulte o contribuţie proprie a acestuia la dobândirea bunului, astfel încât existenţa pretinsului drept de creanţă, distinct de cota succesorală, nu a fost dovedită.
Cu privire la atribuirea în natură a apartamentului s-a apreciat că în favoarea reclamantei operează două criterii esenţiale şi anume calitatea de fiică a defunctei precum şi cota indiviză cu mult mai mare.
Hotărârea a rămas definitivă şi irevocabilă ca urmare a respingerii căilor de atac formulate de pârâtul-reclamant (apelul prin Decizia nr.42 A/15.01.2001 a Tribunalului Bihor şi recursul prin Decizia nr.766/7.05.2001 a Curţii de Apel Oradea).
În recursul în anulare se arată că instanţele au fost lipsite de rol activ şi nu au stabilit în mod riguros existenţa şi întinderea dreptului de creanţă al pârâtului-reclamant, unele dovezi atestând că soluţia pronunţată este netemeinică şi îl defavorizează pe acesta.
Prin întâmpinări depuse la dosar, pârâtul reclamant a solicitat admiterea recursului în anulare iar reclamanta-pârâtă respingerea lui.
Examinând actele şi lucrările dosarului Curtea reţine următoarele:
Problema de principiu care se pune într-o astfel de speţă, ce priveşte raporturi patrimoniale dintre particulari, fără alte conotaţii de ordin social, fără să fie puse în discuţie aspecte de interes general ori de ordine publică, este dacă autoritatea de lucru judecat a hotărârii irevocabile – element esenţial al statului de drept – este firesc să fie sfărâmată printr-o cale extraordinară de atac pusă la dispoziţia exclusivă a Procurorului General. Dincolo însă de această problemă, care este de lege ferenda, prezentul recurs în anulare este nefondat.
Instanţele au manifestat rol activ în lămurirea raporturilor juridice deduse judecăţii, stăruind în administrarea tuturorprobatoriilor concludente. Au fost astfel utilizate proba prin înscrisuri, proba testimonială, părţile şi-au luat interogatorii reciproce iar expertiza tehnică a stabilit valoarea apartamentului. În aceste condiţii, este greu de spus (şi nici redactorul recursului în anulare nu o face) ce ar mai fi trebuit să facă instanţele pentru amanifesta „rol activ".
În mod corect s-a reţinut că nu există nici o dovadă a contribuţiei proprii a pârâtului-reclamant la dobândirea bunului. Nici chiar martorii audiaţi la cererea sa nu au fost în măsură să declare în acest sens.
Înscrisurile depuse de pârâtul-reclamant la dodsarul cauzei sunt, în uriaşa lor majoritate, chitanţe atestând plata de către el a întreţinerii pentru apartament, după decesul concubinei sale, ceea ce este irelevant pentru obiectul cauzei.
De asemenea, în mod corect s-a apreciat că plata sporadică a unor taxe constituie acte de administrare şi nu contribuţii personale la achiziţionarea bunului.
Aşa fiind, cum hotătrârile pronunţate în cauză sunt legale şi temeinice, ele stabilind inexistenţa dreptului de creanţă al pârâtului-reclamant, recursul în anulare va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei civile nr.337 din 14 octombrie 1999 a Judecătoriei Oradea, deciziei nr.42 A din 15 ianuarie 2001 a Tribunalului Bihor – secţia civilă, precum şi împotriva deciziei nr.766 R din 7 mai 2001 a Curţii de Apel Oradea – secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 787/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 781/2002. Civil → |
|---|
