CSJ. Decizia nr. 781/2002. Civil
| Comentarii |
|
x
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.781Dosar nr.2034/2002
Şedinţa publică din 27 februarie 2003
La data de 14 februarie 2003 s-a luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei civile nr.1424 din 14 mai 2001 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 14 februarie 2003iar pronunţarea s-a amânat la 20 februarie 2003, 27 februarie 2003.
CURTEA ,
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr.13618 din 15.09.1999 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti afost respinsă ca neîntemeiată acţiunea formulată de Consiliul General al Municipiului Bucureşti în contradictoriu cu S.C. " R.V."SA şiN.M.şi N.M., cât şi cererea de intervenţie în interes propriu şi îninteresul reclamantului, a soţilor G.T.C.şi G.A., având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.310 din 14.11.1996 cu privire la apartamentul nr.14 din Bucureşti, str.Turda nr.108, bloc 33, et.3, sector 1. S-a avut în vedere, în esenţă, că acest contract ce a fost încheiat între S.C. " R.V."SA şi pârâţii N.M. şi N.M.a fost realizat cu respectarea dispoziţiilor Legii nr.112/1995.
A fost respinsă cererea de chemare în garanţie a S.C. „R.V." SA formulată de pârâţi, ca tardiv introdusă.
Apelul declarat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti împotriva acestei hotărâri a fost respins ca nemotivat, prin Decizia nr.2229 din 3.07.2000 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a IV-a civilă, fiind admis apelul intervenienţilor Grigoraş Tiberiu şi Grigoraş Anca împotriva aceleiaşi hotărâri. A fost schimbată în parte sentinţa atacată, şi pe fond, a fost admisă cererea de intervenţie în interes propriu, dispunându-se obligarea pârâţilor de a lăsa intervenienţilor în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul în litigiu.
Instanţa a apreciat că actul de vânzare-cumpărare în litigiu a fost încheiat cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale Legii 112/1995 şi că prezumţia de bună-credinţă adobânditorilor a fost răsturnată, întrucât aceştia fuseseră notificaţi de reclamanţi în legătură cu intenţia lor de a revendica bunul.
Totodată, s-a reţinut că titlul de proprietate al intervenienţilor este preferabil în raport cu titlul deproprietate al pârâţilor.
Recursul declarat de pârâţii N.M.şi N.M. afost admis prin Decizia nr.1424 din 14.05.2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin care a fost casată Decizia şi, pe fond, a fost respins ca nefondat apelul declarat de intervenienţii G.T.C.şi Grigoraş Anca împotriva sentinţei civile nr.13.618 din 15 septembrie 1999 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva acestei ultime decizii, considerând că a fost pronunţată cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită acauzei pe fond, totodată fiindvădit netemeinică. Se solicită casarea deciziei criticate şi respingerea recursului declarat de N.M.şi N.M. împotriva hotărârii dată în apel.În susţinerea recursului în anulare, se arată că, încă din anul 1995, deci anterior încheierii actului de vânzare-cumpărare între pârâţi, seformulase de către intervenienţi acţiunea în revendicare, iar chiriaşii fuseseră notificaţi la data de 23 iulie 1996 (fila 8 dosar 21583/1997) despre demersurile făcute pentru restituirea imobilului. În aceste condiţii, cumpărătorii sunt de rea-credinţă, ca şi S.C " R.V."SA, în calitate de vânzător, care la momentul vânzării a acţionat ca mandatar al Consiliului General al Municipiului Bucureşti, ce era parte în procesul de revendicare al imobilului iniţiat de vânzători şi o altă notificare fusese înregistrată la Primăria Sectorului 1 Bucureşti.
Se fac referiri şi la încălcarea prin hotărârea atacată a prevederilor art.1 din Protocolul nr.1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului ratificată prin Legea nr.30/1994, potrivit căruia orice persoană fizică are dreptulla respectarea bunurilor sale şi respectarea principiului securităţii raporturilor juridice în sensul, că o soluţie definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată.
De asemenea, se suţine că actul de vânzare-cumpărare în litigiu este nul absolut, fiind încheiat cu încălcarea prevederilor imperative ale Legii nr.112/1995, carepermit înstrăinarea către chiriaşi numai a imobilelor preluate de stat cu titlu şi care nu se restituie în natură foştilor proprietari.
Recursulîn anulare nu este întemeiat, urmând a fi respins în raport cu cele ce urmează:
Din actele dosarului rezultă că, într-adevăr, prin Decizia civilă nr.2833 din 29.11.1996 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, definitivă prin nerecurares-a constatat nulitatea deciziei nr.1987/1984 a fostului Consiliu Popular al Municipiului Bucureşti privind trecerea în proprietatea statului a apartamentului în litigiu, dispunându-se şi obligarea pârâtului de a lăsa intervenienţilor în deplină proprietate şi liniştită posesie acest apartament.
Litigiul a fostiniţiat de G.T.şi G.A. intervenienţi în cauză şi s-a judecat la cererea acestora în contradictoriu cu Consiliul Local al Municipiului Bucureşti. Numai că, la data pronunţării deciziei menţionate, pârâtul nu mai avea calitatea de a sta în proces, pentru că apartamentul fusese vândut chiriaşilor N.M.şi N.M., conform actului devânzare-cumpărare nr.310/112 din 14.11.1996, înscris în registrul de transcripţiuni sub nr.11438 din 19.XI.1996 al Judecătoriei Sector 1 Bucureşti.
Se pretinde că acţiunea în revendicare fusese formulată în anul 1995, deci anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare şi că pârâţii fuseseră notificaţi anterior, anume la data de 23 iulie 1996, în legătură cu demersurile făcute pentru retrocedarea apartamentului.
Este adevărat că în sensul art.266 C.civ., cauza ilicită a vânzării lucrului altuia atrage nulitatea absolută a actului deînstrăinare, însă numai în situaţia în care a fost cunoscută de subdobânditor. Această dovadăa cunoaşterii cauzei ilicite, poate fi făcută prin orice mijlocori probă. În cazul în care este invocată notificarea situaţiei juridice a bunului, făcută prinexecutorul judecătoresc în scris şi prealabil actului de vânzare trebuie dovedit, pentru eficacitate şi pentru ca un asemenea act să ofere garanţii de corectitudine, că au fost respectate cerinţele legale corespunzătoare emiterii şi comunicării actelor de procedură, conform art.88 şi următorii c.pr.civ.
Adică, sub sancţiunea nulităţii, notificarea şi dovada comunicării ei (procesul-verbal) trebuie să cuprindănumele, prenumele şi domiciliul real al celui căruia i-a fost adresată, semnătura celui notificat sau procesul-verbal care constată refuzul acestuia de a primi notificarea sunt esenţiale în stabilireaa valabilităţii actului de comunicare.
Examinând actul procedural invocat de intervenienţi în dovedirea relei-credinţe a pârâţilor, care, în această opinie, au cumpărat bunul, deşi aveau cunoştinţă despre existenţa litigiului în revendicare, anume notificarea din data de 23 iulie 1996 (fila 8 dosar 21583/1997), se constată că acestînscrisnu face dovadă în sensul solicitat.
Astfel, înscrisul menţionat este numai acea adresă intitulată „notificare" prin care se arată că apartamentul ocupat de destinatari a fost preluat abuziv de stat, sens în care a fost notificată comisia de aplicare a Legii nr.112/1995, făcându-se cunoscut că orice act de dispoziţie este nul, fiind realizat cu rea-credinţă şi cu încălcarea drepturilor legitime ale proprietarilor.
În final ,se arată că vor continua demersurile în faţa organelor administrative şi judiciare pentru restabilirea ordinii juridice cu privire la imobilul menţionat.
Notificarea este adresată pârâtului N.M., însă este indicat eronat domiciliul acestuia, anume str.Turda nr.133 sau 33, pentru că se pare că prima cifră a fost trecută ulterior, fiinddiferită de aceeaşi cifră 1 trecută de 2 ori în acelaşi rând,pentru că adresa exactă a pârâtului este str.Turda nr.1o8.
Această copie xerox, la care s-a făcut referire, atestă numai că la Judecătoria Sectorului 1 – executor judecătoresc -s-a depus această notificare, neexistând nici o dovadă asupra comunicării ei celui notificat.
Prin urmare, actul procedural invocat este lipsit de opozabilitate şi forţa probantă în sensul art.1o79 C.civ., câtă vreme nu a fost expediat la domiciliul real alcelui notificat.
În acest context şiîn lipsa oricăror alte dovezi în legătură cucauza ilicită a actului juridic înlitigiu, ce nu a fost cunoscut de subdobânditori, se constată că instanţa de recurs a reţinut temeinic validitatea actului de înstrăinare. Şi aceasta în condiţiileart.46 alin.2 din Legea nr.10/2001, în sensul căruia actele juridice de înstrăinare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună credinţă. Cum buna credinţă se prezumă, iar opusul ei reaua-credinţă trebuie dovedită de cel ce o invocă, potrivit art.1898 C.civ. şi cum, astfel cum s-a arătat, nu s-au făcut probe credibile în acest sens, rezultă că este temeinică şi legală Decizia dată în apel, prin care s-a menţinut validitatea actului de vânzare-cumpărare.
Şi celelalte considerente ale recursului în anulare nu sunt de primit, pentru că vânzarea-cumpărarea apartamentului deţinut de chiriaşi s-a realizat cu respectarea prevederilor art.9 şi 10 din Legea nr.112/1995, iar securitatea raporturilor juridice, care înseamnă că o soluţie definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată, a fost asigurată. În acest sens este de avut în vedere că hotărârea de retrocedare la care s-a făcut referire este ulterioară actului de vânzare-cumpărare a cărei valabilitate a fost pusă în discuţie şi, în plus, nu le este opozabilă pârâţilor, care nu au fost părţi în acel litigiu.
În raport cu cele arătate, se constată că, prin hotărârea atacată, nu s-a produs o încălcare esenţială a legii şi nu există cauze de vădită netemeinicie, în sensul art.330 C.proc.civ., astfel că recursul în anulare apare ca nefondat, urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr.1424 din 14 mai 2001 a Curţii de Apel Bucureşti ,secţia a IV-a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 783/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 782/2002. Civil → |
|---|
