CSJ. Decizia nr. 816/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.816Dosar nr.3955/2002
Şedinţa publică din 3 martie 200.
La data de 25 februarie 2003 s-a luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei civile nr.17448 din 5 decembrie 2000 a Judecătoriei Iaşi şi a deciziei civile nr.1876 din 7 septembrie 2001 a Tribunalului Iaşi.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 25 februarie 2003, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar pronunţarea s-a amânat la 3 martie 2003.
CURTEA
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr.19130 la data de 10 octombrie 2000 pe rolul Judecătoriei Iaşi, I.A., în contradictoriu cu S.C. "T." S.A. Iaşi, a contestat Decizia nr.223 din 4 februarie 1999 emisă de către intimată, prin care i s-a desfăcut contractul de muncă în baza art.130 lit.aCodul Muncii, ca fiindnelegală şi netemeinică, solicitând instanţei ca prin hotărâreapecareovapronunţasădesfiinţezeDeciziaşisădispună restabilirea situaţiei anterioare, în sensul reintegrării sale în postul deţinut anterior disponibilizării.
În motivarea contestaţiei se arată că intimata nu a respectat prevederile art.130 lit.a art.132 şi 134 din Codul Muncii, ale OUG nr.9/1997, ale art.73 din contractul colectiv de muncă, precum şi art.3 şi 4 din OG nr.48/1997.
La termenul din 15 noiembrie 2000 intimata invocă excepţia de tardivitate a formulării contestaţiei.
Judecătoria Iaşi prin sentinţa civilă nr.17448 din 5 decembrie 2000 a respins excepţia de tardivitate a formulării contestaţiei şi pe fond a admis contestaţia, a anulat Decizia de desfacere a contractului de muncă, a dispus reintegrarea contestatoarei în postul şi funcţia deţinute anterior emiterii deciziei, cu toate drepturuile ce decurg din aceasta.
S-a reţinut cu pruivire la excepţia de tardivitate că nu este fondată, întrucât intimata nu a făcut dovada comunicării deciziei de desfacere a contractului de muncă, iar conform prevederilror art.134 al.2 Codul Muncii, dispoziţia se comunică în termen de 5 zile de către unitate. Ea îşi produce efecte de la data comunicării.
În lipsa dovezii comunicării a reţinut că este în termen formulată contestaţia.
În ceea ce priveşte legalitatea şi temeinicia măsurii dispuse, s-a apreciat că desfacerea contractului de muncă s-afăcut fără respectarea procedurilor prevăzute de legislaţia în vigoare, menită să asigure o protecţie corespunzătoare a salariaţilor.
S-a reţinut că intimata a încălcat dispoziţile OUG nr.9/1997, conform cărora, în situaţia desfacerii colective a contractelor de muncă în temeiul art.130 lit.a Codul Muncii, trebuie să existe programe de restructurare, privatizare sau lichidare, iar măsura nu poate fi luată, decât după 60 zile de la data aprobării acestora, de către Adunarea Generală a Acţionarilor.
S-a mai reţinut că prin contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni, firma Cehă "Z.V."a devenit acţionar majoritar la S.C. "T." obligându-se să respecte contractul colectiv de muncă, obligaţie pe care nu a respectat-o pentru că printr-o decizie a Consiliului de administraţie a trecut la concedierea unui număr de 1278 angajaţi, fără să existe un program de restructurare şi o nouă organigramăaprobate de către Adunarea Generală a Acţionarilor.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs intimata invocând motive de nelegalitate şi netemeinicie.
În esenţă recurenta susţine că deşi nu poate face dovada comunicării deciziei de desfacere a contractului de muncă către contestatoare aceasta prin faptul că a încasat ajutoarele, a renunţat lapreaviz şi nu s-a mai prezentat la serviciu demonstrează că a cunoscut măsura luată de către unitate.
Recurenta invocă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.134 al.2 Codul Muncii şi solicită trimiterea cauzei Curţii Constituţionale pentru rezolvarea excepţiei.
Pe fond a arătat că măsura de desfacere a contractului de muncă este legală şi temeinică pentru că unitateaprin măsurile de restructurare de posturi şi disponibilizări de personal a respectat condiţiile legale iar disponibilizări de personal s-au făcut pe etape, respectiv decembrie 1998, în februiarie 1999 şi în iunie 1999.
Prin încheierea din 23 februarie 2001 Tribunalul Iaşi în temeiul art.23 pct.5 din Legea nr.47/1992 a suspendat judecarea recursului şi a sesizat Curtea Constituţională privind neconstituţionalitatea dispoziţiilor art.134 din Codul Muncii invocată de S.C. "T." Iaşi.
Curtea Constituţională, prin Decizia nr.205 din 26 iunie 2001, a respins excepţia de neconstituţionalitate a art.134 al.2 din Codul Muncii.
Cauza a fost repusă pe rolul Tribunalului Iaşi la data de 29 august 2001.
Prin Decizia civilă nr.1876 din 7 septembrie 2001 Tribunalul Iaşi a respins ca nefondat recursul declarat de către intimată.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa de recurs a reţinut că prevederile art.134 al.2 Codul Muncii statuează că dispoziţia de desfacere a contractului se comunică în scris, în termen de 5 zile de către unitate şi îşi produce efecte de la data comunicării.
A mai reţinut că această procedură constituie o garanţie impusă de lege pentru ocrotirea intereselor persoanelor încadrate şi are în vedere aducerea la cunoştinţa acestora a deciziei de desfacere a contractului de muncă în întregul ei, a temeiurilor de fapt şi de drept care au determinat luarea măsurii.
În consecinţă, se concluzionează, cerinţa comunicării scrise a deciziei nu poate fi înlocuită cu înştiinţarea pe alte căi cu privire la încetarea raporturilor de muncă (înmânarea carnetului de muncă, acordarea plăţilor compemnsatorii şi a ajutorului de somaj) nu echivalează cu o comunicare, în sensul legii şi nu declanşează curgerea termenului de sesizare a instanţei.
În conformitate cu prevederile art.27 lit.f din Legea nr.92/1992 şi ale art.330 pct.2 C.proc.civ.Procurorul General de la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva sentinţei civile nr.17448 din 5 decembrie 2000 a Judecătoriei Iaşi şi a deciziei civile nr.1876 din 7 septembrie 2001 a Tribunalului Iaşi, considerând că hotărârile au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţie greşită a cauzei pe fond.
Se susţine că instanţele s-au pronunţate asupra excepţiei de tardivitate, numai în raport cu prevederile art.134 al.2 Codul Muncii, fără să aibe în vedrere şi prevederile legale referitoare la termenul în care poate fi formulată contestaţia, precum şi momentul în care acesta începe să curgă.
În acest sens se susţine că în art.176 al.1 Codul Muncii în vigoare, la data desfacerii contractului de muncă„termenul de 30 zile în care se putea formula contestaţia, începea să curgă de la data comunicării".
Articolul 1761 Codul Muncii a fost însă abrogat prin art.91 din Legea nr.168/1999 (intrată în vigoare la 1 ianuarie 2000) iar art.73 lit.a din aceeaşi lege prevede că „măsurile unilaterale de executare, modificare, suspendare sau încetare a contractului de muncă, pot fi contestate în termen de 30 zile de la datala care cei interesaţi au luat cunoştinţă de măsura dispusă".
Se mai susţine că în speţă există conflict de legi în timp, referitor la data de la care a început să curgă termenul pentru contestarea deciziei de desfacere a contractului de muncă, întrucât la data emiterii deciziei – 4 februarie 1999 – era în vigoare art.176 Codul Muncii, iar contestaţia s-a formulat la data de 10 octombrie 2000, după intrarea în vigoare a legii nr.168/1999.
În speţă, se susţine în recursul în anulare, conţinutul situaţiei juridice este determinat de lege, şi ca atare, efectele ei sunt supuse dispoziţiilor noii legi, de la data intrării ei în vigoare, fără ca prin aceasta, noua lege să retroactiveze.
Mai mult, se mai susţine în motivarea recursului în anulare, din actele existente la dosar rezultă că I.A. a încasat plăţile compensatorii, a beneficiat de plata ajutorului de şomaj; de echivalentul bănesc pentru perioada de preaviz, precum şi de alocaţii de sprijin.
În consecinţă, se conchide în recursul în anulare, contestatoarea a avut cunoştinţă de măsura dispusă de către unitate, iar termenul de 30 zile pentru formularea contestaţiei, a început să curgă de la 1 ianuarie 2000, data intrării în vigoare a Legii nr.168/1999 şi deci contestaţia este tardiv formulată, impunându-se admiterea excepţiei de tardivitate şi respingerea acţiunii contestatoarei, fără a se intra în cercetarea fondului.
Recursul în anulare este fondat.
Astfel este de reţinut în primul rând că recursul în anulare are ca obiect modul în care instanţele au soluţionat excepţia invocată de către unitatea intimată S.C. "T." S.A. Iaşi cu privire la tardivitatea formulării contestaţiei împotriva deciziei de desfacere a contractului de muncă în baza art.130 a Codului Muncii.
În acest sens este de reţinut că instanţele s-au pronunţat asupra acestei excepţii numai în raport de prevederile art.134 al.2 Codul Muncii.
Prevederile acestui text de lege se referă însă numai la modalitateade comunicare a deciziei de desfacere a contractului de muncă (în scris şi în termen de 5 zile) specificând că efectele ei se produc de la data comunicării, dar acest text de lege nu cuprinde dispoziţii referitoare la termenul în care poate fi formulată contestaţia împotriva desfacerii contractului de muncă, şi nici în legătură cu data de la care începe să curgă acest termen.
În aceste condiţii, instanţele de fond şi recurs au omis să analizeze prevederile legale aplicabile în cauză.
În acest sens este de reţinut că în speţă, există conflict de legi în timp, referitor la data de la care a început să curgă termenul pentru contestarea deciziei de desfacere a contractuluide muncă.
Astfel, la data emiterii deciziei, 4 februarie 1999, erau în vigoare prevederile art.176Codul Muncii care arătau că „termenul de 30 zile în care se putea formula contestaţia, începea să curgă de la data comunicării, dacă legea prevedea necesitatea comunicării acesteia şi de la data când cel interesat a luat la cunoştinţă de măsura sau împrejurarea care a determinat litigiul, în alte situaţii".
Prevederile art.176 Codul Muncii, au fost abrogate expres prin art.91 din Legea nr.168 privind soluţionarea conflictelor de muncă, care a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2000, care prin art.73 lit.a prevede că „măsurile unilaterale de exceptare, modificare, suspendare sau încetare acontractului de muncă, pot fi contestate în termen de 30 zile de la data la care cei interesaţi auluat cunoştinţă de măsura dispusă".
Urmează deci a reţine că întrucât contestatoarea a formulat cerere la data de 10 octombrie 2000, la acea datăprevederile art.176 Codul Muncii erau abrogate.
Astfel, pentru a aprecia care sunt reglementările care se aplică în cauză, este necesar să avem în vedere principiul aplicării imediate a legii noi care guvernează aplicarea în timp a legii civile pe de o parte, iar pe de altă parte principiul neretroactivităţii legii consacrat în art.15 al.2 din Constituţia României şi art.1 C. civ.
Rezolvareaacestei probleme este posibilă făcându-se distincţie între situaţiile juridice obiective, al căror conţinut este determinat de lege, şi situaţiile juridice subiective al căror conţinut este stabilit de părţi prin voinţa lor.
În cazul situaţiilor obiective, legea nouă se aplică imediat, înlăturând posibilitatea supravieţuirii legii vechi, iar în cazul situaţiilor juridice subiective se aplică legea în vigoare la momentul constituirii lor.
În cazul în speţă situaţia juridică este determinată de lege (astfel art.176din CodulMunciiafostabrogatexpresprinart.91dinLegea nr.169/1999, iar art.73 lit.a din aceeaşi lege, conţine o normă imperativă) şi ca atare efectele ei sunt supuse dispoziţiilor noii legi, de la data intrării ei în vigoare, fără ca prin aceasta, noua lege să retroactiveze.
Astfel, noua prevedere, respectiv art.73 lit.a din Legea nr.168/1999, statuează că momentul de la care curge termenul de contestare a deciziei de desfacere a contractului de muncă, curge „din momentul cunoaşterii de către contestator a măsurii dispuse de către unitate".
Prin cererea adresată unităţii la data de 27 ianuarie 1999 (fila 10 dosar fond) contestatoarea a arătat în mod expres că „având în vedere programul de restructurare a activităţii,am fost disponibilizată cu data de 1 februiarie 1999 conform art.130 lit.a Codul Muncii, cu aplicarea art.29 al.3 şi 32 din Contractul colectiv de muncă" şi solicită „să i se acorde compensaţia ce i se cuvine conform Contractului colectiv de muncă" şi „un salariu aferent perioadei de preaviz", mai mult chiar, „menţionează că renunţă la perioada de preaviz".
Din conţinutul acestei cereri rezultă fără echivoc că I.A. a ştiut că este disponibilizată, motivele care au stat la baza acestei măsuri şi prevederile legale pe care s-a întemeiat această măsură.
În plus a beneficiat de plăţile compensatorii, ajutorul de şomaj şi de echivalentul bănesc pentru perioada de preaviz, toate aceste împrejurări atestă faptul că momentul intrării în vigoare a Legii nr.168 – 1 ianuarie 2000 -, contestatoareaa avut cunoştinţă despre măsura dispusă de unitate.
În consecinţă contestaţia care a fost formulată la data de 10 octombrie 2000 este tardivă depăşindu-se cu mult termenul de 30 zile prevăzut de art.73 lit.a din Legea nr.168/1999.
Astfel fiind, văzând şi dispoziţiile art.314 C.proc.civ., pentru considerentele maiînainte arătate urmează a admite recursul în anulare, a casa hotărârile atacate şi pe fond, a respinge ca tardivă contestaţia formulată de I.A. împotriva decizieinr.223 din 4 februarie 1999 emisă de S.C. "T." S.A. Iaşi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare formulat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei civile nr.17448 din 5 decembrie 2000 a Judecătoriei Iaşi şi a deciziei civile nr.1876 din 7 septembrie 2001 a Tribunalului Iaşi.
Casează hotărârile atacate şi pe fond, respinge ca tardivă contestaţia formulată de I.A. împotriva deciziei nr.223 din 4 februarie 1999, emisă de S.C. "T." S.A. Iaşi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 80/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 793/2002. Civil → |
|---|
