CSJ. Decizia nr. 818/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 818Dosar nr. 3954/2002
Şedinţa publică din 3 martie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Judecătoria Iaşi, prin sentinţa civilă nr. 142 din 10 ianuarie 2001, a admis contestaţia formulată de contestatorul T.C. împotriva dispoziţiei nr. 194 din 13 februarie 1999 emisă de S.C. T. Iaşi şi pe cale de consecinţă s-a dispus reintegrarea contestatorului în funcţia deţinută anterior desfacerii contractului de muncă; s-a respins excepţia tardivităţii contestaţiei invocată de intimata S.C. T. Iaşi.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că nu s-a făcut dovada necesităţii efective a reducerii de personal şi că nu s-au respectat dispoziţiile OG nr. 48/1997 şi art. 2 lit. b) din OUG nr.9/1997.
Prin Decizia civilă nr. 1881 din 7 septembrie 2001 Tribunalul Iaşi a respins recursul declarat de S.C. T. Iaşi împotriva sentinţei civile nr. 142 din 10 ianuarie 2001 a Judecătoriei Iaşi.
Pentru a hotărî astfel instanţa de recurs a reţinut că potrivit art. 134 alin. (2) C. muncii dispoziţia de desfacere a contractului de muncă se comunică în scris în termen de 5 zile de către unitate şi îşi produce efectul de la data comunicării. Această dispoziţie constituie o garanţie impusă de lege pentru ocrotirea intereselor persoanelor încadrate şi are în vedere aducerea la cunoştinţă a dispoziţiei de desfacere a contractului de muncă în întregul ei, a temeiurilor de fapt şi de drept care au determinat luarea măsurii.
S-a mai reţinut că înştiinţarea pe alte căi cu privire la încetarea raporturilor de muncă (înmânarea carnetului de muncă, acordarea plăţilor compensatorii şi a şomajului) nu echivalează cu o comunicare, în sensul legii, şi nu declanşează curgerea termenului de sesizare a instanţei.
Împotriva sentinţei civile nr. 142 din 10 ianuarie 2001 a Judecătoriei Iaşi şi a deciziei civile nr. 1881 din 7 septembrie 2001 a Tribunalului Iaşi, a declarat recurs în anulare Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, criticându-le pentru următoarele considerente:
- avându-se în vedere dispoziţiile legale care reglementează materia conflictelor de muncă, respectiv Legea nr. 168/1999, soluţionarea excepţiei tardivităţii contestaţiei invocată de intimata S.C. T. Iaşi, a fost greşită.
- art. 176 alin. (2) C. muncii., care prevede că termenul de sesizare a organelor de soluţionare a litigiilor de muncă este de 30 de zile de la data comunicării a fost abrogat expres de art. 91 din Legea nr. 168/1999, iar art. 73 lit. a) din acelaşi act normativ prevede că "măsurile unilaterale de executare, modificare, suspendare sau încetare a contractului de muncă,pot fi contestate în termen de 30 de zile de la data la care cei interesaţi au luat la cunoştinţă de măsura dispusă".
- în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 73 lit. a) din Legea nr. 168/1999 care nu mai condiţionează declanşarea curgerii termenului de 30 zile de comunicarea actului (contestaţiei) ci numai de momentul cunoaşterii de către contestator a măsurii dispuse de către unitate.
- contestatorul T.C. a avut cunoştinţă despre programul de restructurare dispus de unitate, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 168/1999 (1 ianuarie 2000) astfel că termenul de 30 de zile pentru formularea contestaţiei a început să curgă de la 1 ianuarie 2000, data intrării în vigoare a actului normativ enunţat.
- în cauză există conflict de legi în timp, referitor la data de la care a început să curgă termenul pentru contestarea dispoziţiei de desfacere a contractului de muncă al contestatorului, întrucâtladataemiteriiacesteia(3 februarie 1999) era în vigoare art. 176 C. muncii, iar contestaţia a fost formulată la 21 noiembrie 2000, după intrarea în vigoare a Legii nr. 168/1999.
Recursul în anulare este fondat pentru următoarele considerente:
Obiectul litigiului îl constituie contestaţia formulată de contestatorul T.C. împotriva deciziei civile nr. 194 din 3 februarie 1999 emisă de S.C. T. SA Iaşi, potrivit căreia contestatorului i s-a desfăcut contractul de muncă conform art. 130 lit. a) C. muncii şi art. 101 lit. b) din CCM/1998 – Decizia de desfacere a contractului de muncă.
Contestaţia formulată de contestator împotriva desfacerii contractului de muncă, a fost analizată de instanţe numai în raport cu prevederile art. 134 alin. (2) C. muncii potrivit căruia "dispoziţia de desfacere a contractului de muncă se comunică în scris în termen de 5 zile de către unitate, ea îşi produce efectele de la data comunicării". Deci, această prevedere nu cuprinde dispoziţii referitoare la termenul în care poate fi formulată contestaţia împotriva deciziei de desfacere a contractului de muncă şi nici data de la care începe să curgă termenul respectiv.
Textul de lege mai sus enunţat constituie o garanţie impusă de lege pentru ocrotirea salariaţilor, care trebuie să cunoască temeiurile de fapt şi de drept, ce au determinat luarea măsurii concedierii.
Despre termenul de introducere a contestaţiei şi data de la care se va declanşa curgerea acestuia face vorbire art. 176 alin. (1) C. muncii , potrivit căruia "termenul de sesizare a organelor de soluţionare a litigiilor de muncă este de 30 de zile de la data comunicării, în cazul în care legea prevede necesitatea unei comunicări, iar în celelalte cazuri, de la data când cel interesat a luat cunoştinţă de măsura sau împrejurarea care a determinat litigiul".
Cu alte cuvinte, cu privire la data de la care începe să curgă termenul pentru sesizarea organului de jurisdicţie a muncii, textul invocat face distincţie, după cum legea prevede sau nu necesitatea comunicării actului, iar în cazul dispoziţiei de desfacere a contractului de muncă, termenul începe să curgă de la momentul comunicării, norma juridică prevăzută de art. 134 alin. (2) C. muncii are caracter imperativ.
La data de 1 ianuarie 2000 a intrat în vigoare Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, lege care deşi prin art. 91 a abrogat art. 176 alin. (1) C. muncii, totuşi păstrează termenul de 30 de zile pentru formularea contestaţiei, însă cu dispoziţii diferite cu privire la data de la care începe să curgă acest termen.
Astfel, art. 73 lit. a) din Legea nr. 168/1999 prevede că "măsurile unilaterale de executare, modificare, suspendare sau încetare a contractului de muncă pot fi contestate în termen de 30 de zile de la data la care cei interesaţi au luat cunoştinţă de măsura dispusă""
În speţă, se pune problema dacă legea nouă – Legea nr. 168/1999 privitoare la soluţionarea conflictelor de muncă se aplică de la intrarea în vigoare, numai situaţiilor juridice ce se vor naşte, modifica ori stinge după această dată, ori şi acelor situaţii juridice în curs de formare, modificare, stingere existente la data intrării ei în vigoare.
Dispoziţiile art. 1 C. proc. civ. şi-au găsit consacrarea în art. 15 alin. (2) din Constituţia României, care prevede: "Legea dispune numai pentru viitor, ea nu are putere retroactivă.
Potrivit acestui principiu, legea nu poate să fie aplicată asupra unor fapte petrecute înainte de intrarea sa în vigoare, ea trebuind să respecte situaţii juridice definitiv constituite în scopul asigurării stabilităţii raporturilor juridice.
Cu toate acestea, noua lege se va aplica de la intrarea în vigoare, fără a fi retroactivă, nu numai situaţiilor juridice ce se vor naşte, modifica ori stinge după această dată, ci de regulă şi situaţiilor juridice în curs de formare, modificare, stingere la data intrării ei în vigoare, precum şi efectele prevăzute şi viitoare ale unor raporturi juridice trecute.
În cauză, la data de 20 noiembrie 2000 când contestatorul a formulat contestaţia împotriva deciziei nr. 194 din 3 februarie 1999 de desfacere a contractului individual de muncă, erau incidente dispoziţiile art. 73 lit. a) din Legea nr. 168/1999, care nu mai condiţionează declanşarea curgerii termenului de 30 de zile decomunicarea deciziei respective, ci numai de momentul cunoaşterii de către contestator a măsurii de disponibilizare dispusă de S.C. T. Iaşi.
Cum efectele deciziei nr. 194 din 3 februarie 1999 nu s-au stins sub imperiul legii vechi, respectiv art. 134 alin. (2) şi art. 176 alin. (1) C. muncii , contestatorul formulând contestaţia împotriva deciziei la data de 2 noiembrie 2000 când în vigoare era o nouă lege, respectiv Legea nr. 168/1999 care prin art. 91 a abrogat art. 176 alin. (1) C. muncii , în cauză sunt aplicabile prevederile acesteia.
Deşi în cauză nu s-a făcut dovada datei comunicării deciziei de desfacere a contractului individual de muncă, contestatorul T.C. a luat cunoştinţă despre actul de restructurare de posturi la S.C. T. Iaşi cu disponibilizări de personal la 10 septembrie 1998, dată când prin Nota nr. 110, AGA a dispus măsurile menţionate.
Mai mult, din cuprinsul cererii adresată conducerii S.C. T. SA Iaşi, în vederea acordării drepturilor băneşti cuvenite rezultă că T.C. face vorbire despre programul de restructurare, despre disponibilizarea conform art. 130 lit. a) C. muncii , de aplicarea prevederilor art. 29 alin. (3) şi art. 32 din contractul colectiv de muncă, despre plăţile compensatorii ce i se cuvin. Cererea a fost înregistrată la unitate la 27 ianuarie 1999.
Aşadar, la data de 1 ianuarie 2000, dată când a intrat în vigoare Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, contestatorul a avut cunoştinţă despre măsura de disponibilizare dispusă de S.C. T. SA Iaşi, astfel încât termenul de 30 de zile pentru formularea contestaţiei, a început să curgă de la data de 1 ianuarie 2000.
Pentru toate aceste considerente Curtea constată că este fondat recursul în anulare declarat de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 142 din 10 ianuarie 2001 a Judecătoriei Iaşi, a deciziei civile nr. 1881 din 7 septembrie 2001 a Tribunalului Iaşi, şi pe cale de consecinţă vor fi casate hotărârile atacate iar pe fond, se va respinge ca tardivă contestaţia formulată de T.C. împotriva deciziei nr. 194 3 februarie 1999 emisăde S.C. T. SA Iaşi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 142 din 10 ianuarie 2001 a Judecătoriei Iaşi, a deciziei civile nr. 1881 din 7 septembrie 2001 a Tribunalului Iaşi.
Casează hotărârile atacate, şi pe fond, respinge ca tardivă contestaţia formulată de T.C. împotriva deciziei nr. 194 din 3 februarie 1999 emisă de S.C. T. S.A. Iaşi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 819/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 80/2002. Civil → |
|---|
