CSJ. Decizia nr. 820/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.820DOSAR NR.3925/2002
Şedinţa publică din 5 martie 2003
S-a luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei civile nr.8705 din 11 decembrie 1995 a Judecătoriei Suceava deciziei civile nr.1583 din 25 aprilie 2000 a Tribunalului Suceava precum şi Decizia nr.2073 din 4 septembrie 2001 a Curţii de Apel Suceava.
La apelul nominal s-au prezentat intimaţii pârâţi U.N., U.V.şi U.R.toţi personal lipsind intimatul pârât D.N..
Procedura completă.
Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea recursului în anulare aşa cum a fost formulat, casarea hotărârilor judecătoreşti criticate şi pe fond respingerea acţiunii.
Intimaţii pârâţi U.V., U.R.şi U.N., având pe rând cuvântul, arată că sunt de acord cu admiterea recursului în anulare.
CURTEA
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr.8705 din 11 decembrie 1995, pronunţată de Judecătoria Suceava a fost admisă, în parte, acţiunea formulată de reclamantul H.I., împotriva pârâţilor U.V., U.R., U.N. şi D.N., s-a constatat că reclamantul a cumpărat de la pârâţii U.V., U.R.şi U.N., în anul 1980, cu preţul de 9.000 lei, achitat integral, imobilul compus din casă de locuit, anexe gospodăreşti şi teren în suprafaţă de 300 mp, aferent construcţiilor, situat în vatra satului Sf. Ilie, comuna Scheia, judeţul Suceava, cu vecinătăţile menţionate în dispozitivul sentinţei, a fost dispusă radierea dreptului de proprietate asupra acestui imobil din CF 4646 a comunei cadastrale Sf. Ilie de pe numele pârâtului U.V.şi intabularea dreptului de proprietate, dobândit prin cumpărare, pe numele reclamantului, a fost respins capătul de cerere privind constatarea dreptului de proprietate al reclamantului asupra terenului în suprafaţă de 200 mp, aferent construcţiilor dobândite prin donaţie de la pârâtul D.N. şi au fost obligaţi primii trei pârâţi la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 11.234 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că vânzarea-cumpărarea a fost dovedită cu martorii audiaţi, deoarece înscrisul sub semnătură privată a fost pierdut.
Apelul declarat de pârâţii U.N., U.V.şi U.R.împotriva sentinţei a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr.1585 din 25 aprilie 2000, pronunţată de Tribunalul Suceava – secţia civilă.
Prin Decizia nr.2073 din 4 septembrie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Suceava – secţia civilă a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de aceeaşi pârâţi împotriva deciziei tribunalului.
Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva hotărârilor judecătoreşti susmenţionate, în temeiul art.330 pct.2 din C.proc.civ., susţinând în esenţă că acestea au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat a soluţionare greşită a cauzei pe fond şi că sunt vădit netemeinice, deoarece din probele administrate în cauză nu rezultă că ar fi fost încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare privind imobilul ce formează obiectul litigiului, ci faptul că reclamantul a fost doar tolerat să locuiască în acest imobil, care era în stare avansată de degradare şi urma să fie demolat.
Prin recursul în anulare s-a mai susţinut că instanţele au încălcat prevederile art.1191 alin.1 din C.civ., bazându-şi soluţiile doar pe depoziţii de martori şi prezumţii, deşi pârâţii nu şi-au exprimat acordul cu privire la administrarea probei testimoniale, în lipsa unui înscris şi că declaraţia martorei P.M., singura care a pretins că a asistat la întocmirea înscrisului urma să fie înlăturată, deoarece s-a făcut dovada că în locul acesteia s-a prezentat în instanţă o altă persoană, faptă pentru care a fost condamnată pentru fals privind identitatea, sancţiune luată şi împotriva reclamantului.
Recursul în anulare este fondat, pentru considerentele ce vor urma.
Conform art.1191 alin.1 din C.civ., dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depăşeşte suma de 250 lei, nu se poate face decât prin act autentic sau prin act sub semnătură privată, iar potrivit alin.3 al aceluiaşi articol, părţile pot conveni să poată fi făcută dovada cu martori, dacă aceasta priveşte drepturi de care ele pot să dispună.
Cum reclamantul nu a fost în măsură să depună la dosar înscrisul sub semnătură privată ce a pretins că a fost încheiat cu ocazia vânzării-cumpărării, neexistând opunerea pârâţilor la administrarea probei cu martori, instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale susmenţionate, încuviinţând această probă.
Instanţele însă, au făcut o netemeinică apreciere a depoziţiilor martorilor audiaţi în cauză, din care nu rezultă că ar fi fost încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare, la o anumită dată, cu stabilirea şi achitarea preţului, martorii cunoscând diverse împrejurări din relatările altor persoane.
Din proba testimonială rezultă că pârâţii l-au tolerat pe reclamant şi pe copiii acestuia să locuiască în imobilul care era în stare avansată de degradare şi urma să fie demolat.
Soluţiile instanţelor s-au băgat în principal pe depoziţia martorei P.M. (fila 39 din dosarul instanţei de fond), singura care a declarat că a asistat la încheierea convenţiei între părţi, la plata preţului de 9.000 lei şi la redactarea înscrisului, pe care l-a semnat în calitate de martor.
În realitate, în locul acestei martore s-a prezentat în instanţă numita C. S., care a fost condamnată pentru comiterea infracţiunii de fals privind identitatea, prin sentinţa penală nr.754 din 18 mai 1999 a Judecătoriei Suceava, rămasă definitivă prin Decizia nr.1419 din 15 decembrie 1999 a Tribunalului Suceava – secţia penală, reţinându-se că la data de 30 martie 1995, aceasta a declarat ca martoră în locul numitei P.M., legitimându-se cu actul de identitate al acesteia.
La rândul său, pentru săvârşirea aceleiaşi fapte penale, a fost condamnat şi reclamantul, prin sentinţa penală nr.1025/14 mai 1998, pronunţată de Judecătoria Suceava.
În aceste condiţii, se constată că instanţele au făcut o netemeinică apreciere a probei testimoniale atunci când au ajuns la concluzia că reclamantul şi-a dovedit acţiunea, chiar şi în lipsa înscrisului sub semnătură privată.
În consecinţă, recursul în anulare urmează a fi admis, a fi casate hotărârile pronunţate în cauză şi, în fond, a fi respinsă acţiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
Casează Decizia civilă 2073 din 4 septembrie 2001 a Curţii de Apel Suceava, Decizia civilă 1585 din 25 aprilie 2000 a Tribunalului Suceava şi sentinţa civilă 8705 din 11 decembrie 1995 a Judecătoriei Suceava.
În fond respinge acţiunea formulată de reclamantulH.I. împotriva pârâţilor U.V., U.R., U.N. şi D.N..
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 823/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 819/2002. Civil → |
|---|
