CSJ. Decizia nr. 966/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.966DOSAR NR.4389/2002
Şedinţa publică din 12martie2003
S-a luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr.539/R din 22 martie 2002 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a III a civilă.
La apelul nominal s-au prezentat: intimaţii-pârâţi D.S., D.F., D.I., toţi trei reprezentaţi de avocat T.C.şi intimatul-reclamant B.M., prin avocat N.T.
Procedura completă.
Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea recursului în anulare, casarea hotărârii atacate şi menţinerea sentinţei pronunţate de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti.
Avocat T.C.pune concluzii în acelaşi sens.
Avocat N.T.solicită respingerea recursului în anulare.
CURTEA
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 24 septembrie 2001 reclamantul B.M. a chemat în judecată pe pârâţii D.S., D.F. şi D.I.pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa, pe cale de ordonanţă preşedinţială, să se dispună evacuareanecondiţionată, fără termen şi fără somaţie, a pârâţilor din imobilul situat în Bucureşti, str.Maşina de Pîine nr.20 A, bl. IRTA6, sc.A, ap.19, sectorul 2.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că imobilul din Bucureşti, str.Maşina de Pîine nr.20 A, bl.IRTA6, sc.A, ap.19, sectorul 2, compus din două camere şi dependinţe, i-a fost restituit prin sentinţa civilă nr.10.028/1994 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă şi irevocabilă. La data de 6 septembrie 1996 reclamantul a încheiat cu Primăria Municipiului Bucureşti un proces-verbal de predare-primire a locuinţei, dată la care pârâţii au fost notificaţi de către D.G.A.F.I. să încheie contract de închiriere cu reclamantul,în calitate de actual proprietar.
După ce o primă acţiune în evacuarea pârâţilor a fost respinsă, reclamantul a notificat din nou pe pârâţi în temeiul şi cu respectareaprocedurii impusă de OUG nr.40/1999, însă pârâţii nu s-au prezentat la Biroul Executorului Judecătoresc şi au refuzat să încheie contract de închiriere, aşa încât reclamantul şi-a întemeiat cererea de ordonanţă preşedinţială pe prevederile art.10 alin.3 din OUG nr.40/1999.
Prin întâmpinarea din 5 noiembrie 2001 pârâţii D.S., D.F. şi D.I.au cerut respingerea cererii introductive de instanţă în temeiul următoarelor apărări: nu au refuzat niciodată încheierea unui nou contract de închiriere şi că în ziua stabilită de reclamant s-au prezentat la Biroul Executorului Judecătoresc, dar cu o întârziere de 30 de minute, executorul refuzând să consemneze acest aspect în procesul verbal; reclamantul nu a respectat procedura şi termenele prevăzutede art.10 şi 11 din OUG nr.10/1999, aspecte care atrag de drept prelungirea contractului de închiriere anterior; nu sunt întrunite condiţiile promovării cererii de ordonanţă preşedinţială prevăzute de art.581-582 C.proc.civ.; pârâţii ocupă imobilul în temeiul unui titlu, respectiv contractul de închiriere încheiat cu ICRAL.
Prin cererea reconvenţională din aceaşi dată pârâţii au solicitat obligarea reclamantului să încheie un nou contract de închiriere, cu respectarea prevederilor OUG nr.40/1999 şi în scopul de a se evita, în viitor, promovarea unor litigii între părţi.
Investită cu soluţionarea cauzei, Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr.13.035 din 17 decembrie 2001, a admis cererea reconvenţională formulată de pârâţi şi l-a obligat pe reclamant să încheie contract de închiriere pentru imobilul în litigiu, proprietatea reclamantului, cu respectarea dispoziţiilor OUG nr.40/1999, modificată prin Legea nr.241/2001. Prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă cererea de ordonanţă preşedinţială promovată de reclamant.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut şi motivat că întrucât reclamantul a redobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului mai înainte de intrarea în vigoare a OUG nr.40/1999, avea obligaţia de a-i notifica pe pârâţii-chiriaşi în termen de 30 de zile începând cu data de 8 aprilie 1999 şi cum i-a notificat abea la 28 noiembrie 2000, rezultă că potrivit art.11 pct.1 din amintita ordonanţă, contractul de locaţiune anterior s-a prelungit de drept până la încheierea noului contract de închiriere. S-a reţinut astfel că nu sunt întrunite condiţiile evacuării necondiţionate a pârâţilor pe cale de ordonanţă preşedinţială , nefiind aplicabile nici prevederile art.11 alin.2 din OUG nr.40/1999 şi nici dispoziţiile art.581 C.proc.civ..
Recursul promovat împotriva acestei sentinţe de reclamantul B.M. a fost admis de Tribunalul Bucureşti – Secţia a III a civilă, care, prin Decizia nr.539/R din 22 martie 2002, a modificat hotărârea judecătoriei, în sensul că a admis cererea de ordonanţă preşedinţială şi a dispus evacuarea necondiţionată a pârâţilor din imobil. A fost respinsă ca neîntemeiată cererea reconvenţională.
Pentru a decide astfel tribunalul a motivat că reclamantul a iniţiat anterior intrării în vigoare a OUG nr.40/1999 o acţiune în evacuarea pârâţilor pentru lipsa titlului locativ, că în litigiul de faţă reclamantul a manifestat disponibilitate pentru încheierea unui nou contract şi stabilireachiriei şi în condiţiile în care pârâţii au refuzat clar stabilirea, în temeiul legii, a unor raporturi locative cu adevăratul proprietar al apartamentului, tribunalul a apreciat acest comportament drept abuziv şi a respins ca neîntemeiată cererea reconvenţională, cu consecinţa admiterii cererii de ordonanţă preşedinţială şi a evacuării necondiţionate a pârâţilor conform art.11 alin.2 din OUG nr.40/1999.
În motivarea soluţiei "tribunalul a apreciat că hotărârea instanţei de fond era supusă recursului atâta vreme cât cererea principală era susceptibilă de această cale de atac iar instanţade fond a judecat conform art.17 C.proc.civ. cererea reconvenţională în cadrul aceluiaşi dosar".
La data de 4 octombrie 2002, în temeiul art.330 pct.2 C.proc.civ., Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a promovat recurs în anulare împotrivadeciziei nr.539/R din 22 martie 2002 a Tribunalului Bucureşti-Secţia a III a civilă, apreciindcă hotărârea judecătorească a fost pronunţată cu încălcareaesenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond şi că totodată, este vădit netemeinică.
În susţinerea recursului în anulare s-au invocat următoarele motive de casare: sentinţa civilă nr.10.028 din 15 noiembrie 1994 aJudecătoriei sectorului 2 Bucureşti prin care imobilul a fost retrocedat reclamantului B.M. nu este opozabilă pârâţilor care nu au fost părţi în acel proces, astfel că acea hotărâre nu poate fi adusă la îndeplinire pe cale de ordonanţă preşedinţială; cum ordonanţa preşedinţială este o cale de soluţionare vremelnică a unor cereri, pe baza ei nu se poate dispune evacuarea, pentru că o asemenea măsură nu îmbracă caracter vremelnic; mai mult, ordonanţapreşedinţială nu are scopul de a stabili definitiv dreptul părţilor, aşa încât măsura evacuării nu se justifică a fi dispusă în acest mod, câtă vreme nu se îndreaptă nici măcar împotriva unei piedici ridicate în calea executării silite; în speţă, condiţiile generale de admisibilitate pe calea ordonanţei preşedinţiale a cererii de evacuare nu erau îndeplinite, astfel că în temeiul art.581 C.proc.civ. cererea nu era admisibilă; în cauză, reclamantul a redobândit proprietatea apartamentului înainte de intrarea în vigoare a OUG nr.40/1999, aşa că aveaobligaţia de a-i notifica pe pârâţii-chiriaşi în termen de 30 de zile, începând cu data de 8 aprilie 1999, or, reclamantul a notificat pârâţii abia la 28 noiembrie 2000, aşa încât nu au fost îndeplinite cerinţele art.11 alin.2 din OUG nr.40/1999; faptul că, ulterior datei menţionate, proprietarul şi-a manifestat disponibilitateade a încheia un contract de închiriere şi a notificat pe pârâţi , nu echivaleazăcu o respectare a dispoziţiilor legale menţionate.
Recursul în anulare este fondat, dar numai în limitele şi pentru considerentele care succed:
În speţa dedusă judecăţii instanţele au fost investite cu o dublă solicitare. Prima, a vizat acţiunea reclamantului B.M., care, pe cale de ordonanţă preşedinţială, a cerut evacuarea necondiţionată a pârâţilor D.S., D.F. şi D.I.din imobilul situat în Bucureşti, str.Maşina de Pîine nr.20 A, bl.IRTA6, sc.A, ap.19, sectorul 2, bun ce i-a fost retrocedat reclamantului pe cale judecătorească, în temeiul unei sentinţe definitive şi irevocabile în care, este adevărat, pârâţii nu au avut calitatea de părţi litigante. A doua solicitare, sub forma procedurală a acţiunii reconvenţionale, constă în cererea pârâţilor de obligare areclamantului să încheie un nou contract de locaţiune pentru imobilul din care se cere evacuarea lor necondiţionată.
Cu alte cuvinte, instanţele au fost investite cu două cereri de chemare în judecată şi în stabilirea corectă a cadrului procesual erau obligate să hotărască dacă, în speţă, soluţionarea convergentăa unor raporturi juridice conexe este legală şi, totodată, posibilă şi dacă există o indiviziune ori conexiune intimă între cererea principală şi cea reconvenţională de aşa natură încât să justifice soluţionarea lor printr-o unică hotărâre.
Rezumând cele de mai sus, se constată că instanţele erau datoare ca, prevalent, să stabilească dacă prin aceaşi hotărâre pot fi soluţionate concomitent, cu respectareaprocedurilor şi termenelor prevăzute de lege, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, atât o acţiune promovată de pârâţi conform dreptului comun, cât şi o cerere de ordonanţă preşedinţialăpromovată de reclamant, care a iniţiat, pe această cale, litigiul dintre părţi.
Această chestiune a compatibilităţii procesuale dintrecele două acţiuni trebuie analizată cu atât mai mult cu cât, din lectura recursului în anulare, rezultă că iniţiatorul acestei căi de atac nici nu a sesizat că în speţă pârâţii au investit instanţele cu o cerere reconvenţională şi că de soluţia dată acestei cereri depinde şi soluţia ce o va primi reclamantul în cererea de ordonanţă preşedinţială. Trebuia deci să se stabilească că între cele două cereri nu există indiviziune ori conexiune pentru a fi soluţionateconcomitent, ci, ele se află într-un raport logic de determinare, astfel încât soluţia ce se va adopta, pe drept comun, în cererea reconvenţională, va influenţahotărâtor soluţia ce o va primi cererea de ordonanţă preşedinţială , cerere ce este supusă unei alte proceduri ori termene procedurale decât cererea reconvenţională.
De asemenea, recursul în anulare porneşte de la concluzia greşită că, la cazul dat, cererea de ordonanţă preşedinţială prin care s-a solicitat evacuarea necondiţionată a pârâţilor, nu este admisibilă.
Astfel, prin art.10 şi 11 din OUGnr.40 din 8 aprilie 1999, aşa cum a fost modificată şi completată prin Legea nr.241 din 16 mai 2001, s-a reglementat o procedură potrivit cu care chiriaşii sau foştii chiriaşi vor încheia noi contracte de locaţiune cu proprietarii.
Potrivit art.10 alin.3 din ordonanţă, în cazul în care chiriaşul sau fostul chiriaş comunică proprietarului că nu cere să încheie un nou contract de închiriere, acesta este obligat să îi predea proprietarului locuinţa pe bază de proces-verbal, în termen de cel mult 60 de zile de la data notificării. Nepredarea locuinţei înăuntrul acestui termen îl îndreptăţeşte pe proprietar să ceară în justiţie evacuarea necondiţionată a locatarilor, cu plata daunelor-interese, pe calea ordonanţei preşedinţiale.
Conform art.11 alin.2 din aceeaşi ordonanţă, lipsa unui răspuns scris sau refuzul nejustificat al chiriaşului sau fostului chiriaş de a încheia un nou contract de închiriere în termen de 60 de zilede la primirea notificării îl îndreptăţeşte pe proprietar să ceară în justiţie evacuarea necondiţionată a locatarilor, cu plata daunelor-interese, pe calea ordonanţei preşedinţiale.
Pe cale de consecinţă, cererea de ordonanţă preşedinţială a reclamantului B.M. este admisibilă deoarece legeaîi pune la îndemână acest mijloc procedural, într-o materie specială, alta decât aceea care, până la adoptarea ordonanţei, forma obiect de reglementare potrivit art.581-582 C.proc.civ..
Faţă de cele ce preced şi în limitele analizate, se vaadmite recursul în anulare, vor fi casate cele două hotărâri şi se va trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, urmând ca instanţa de trimitere să disjungă cererea reconvenţională de cererea de ordonanţă preşedinţială şi va soluţiona, potrivit celor de mai sus, prin hotărâri separate, mai întîi cererea reconvenţională şi apoi, în raport de soluţia adoptată, cererea de ordonanţă preşedinţială, pentru ca în acest mod să se poată respecta procedurile şi termenele statornicitede lege pentru fiecare din cele două acţiuni.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr.539/R din 22 martie 2002 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a III a civilă.
Casează Decizia recurată, precum şi sentinţa civilă nr.13.035 din 17 decembrie 2001 a Judecătoriei Sector 2 Bucureşti şi trimite cauza la aceeaşi judecătorie, pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 941/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 940/2002. Civil → |
|---|
