Contract de vânzare-cumpărare în baza legii nr. 112/1995. Acţiune pentru anularea contractului. Admisibilitate

Nulitatea actelor de înstrăinare a imobilelor, care cad sub incidenţa Legii nr. 10/ 2001, se constituie într-o chestiune prejudicială, a cărei soluţie poate avea înrâurire covârşitoare asupra dreptului dedus procedurii administrative de restituire a unor asemenea bunuri. în acest caz, intervine suspendarea legală de plin drept a procedurii administrative până la soluţionarea acţiunii în nulitate, prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.

(Secţia civilă, decizia nr. 1504 din 11 aprilie 2003)
- Extras -

Reclamanţii S.R., I.M. şi I.F.E. au chemat în judecată pe B.F., F.B., Consiliul General al Municipiului Bucureşti, prin primarul general şi pe S.C. “AVL” Berceni, pentru a se constata nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 2048 din 24 septembrie 1997, privind înstrăinarea imobilului situat în municipiul Bucureşti, str. D. M., deoarece a fost încheiat cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale Legii nr. 112/1995.

Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa nr. 187 din 18 februarie 2002, a respins acţiunea ca nefondată.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin decizia nr. 302 din 3 iulie 2002, a respins apelul reclamanţilor, cu motivarea că, în raport cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001, în temeiul căreia aceştia au notificat restituirea bunului în natură, acţiunea apare inadmisibilă.

împotriva deciziei din apel reclamanţii au declarat recurs, susţinând, în esenţă, că s-au violat dispoziţiile Legii nr. 10/2001, deoarece soluţionarea acţiunii în constatarea nulităţii actelor de înstrăinare a imobilelor este prejudicială procedurii administrative de restituire a unor asemenea bunuri, aşa încât acţiunea este admisibilă.
Recursul este fondat.

Din economia reglementărilor cuprinse în dispoziţiile art. 46 alin. 4 şi 5,47 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 rezultă, într-adevăr, că nulitatea actelor de înstrăinare a imobilelor, care cad sub incidenţa acestei legi, se constituie într-o chestiune prejudicială, a cărei soluţie poate avea o înrâurire covârşitoare asupra dreptului dedus procedurii administrative de restituire a unor asemenea bunuri, în acest caz intervine suspendarea legală de plin drept a procedurii administrative până la soluţionarea acţiunii în nulitate, prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.

în consecinţă, refuzul instanţelor de a judeca acţiunea în nulitate referitor la care au fost sesizate, este nejustificat şi poate constitui o denegare de dreptate (art. 3 C. civ.), considerent pentru care se impune admiterea recursului şi casarea hotărârilor pronunţate în cauză cu trimiterea cauzei la prima instanţă pentru rejudecare.

în temeiul art. 725 alin. 2 combinat cu art. 1 pct. 1 şi art. 2 pct. 1 lit. b C. pr. civ., instanţa de trimitere se verifică a fi Judecătoria sectorului 4 Bucureşti căreia i se va trimite dosarul cauzei şi care are a se conforma dispoziţiilor art. 315 C. pr. civ.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Contract de vânzare-cumpărare în baza legii nr. 112/1995. Acţiune pentru anularea contractului. Admisibilitate