Revendicare solicitată în temeiul dispoziţiilor C. civ. a imobilului trecut abuziv la stat înainte de adoptarea Legii nr. 10/2001
| Comentarii |
|
Reclamantul putea promova acţiune în baza Codului civil sau, după apariţia Legii nr. 10/2001, avea posibilitatea de a alege între continuarea acţiunii sau suspendarea acesteia în temeiul art. 47 din Legea nr. 10/2001.
(Secţia civilă, decizia nr. 1125din21 martie 2003)
- Extras -
Reclamanta D.M.V. a chemat în judecată statul român prin Ministerul Finanţelor şi Direcţia Sanitară a Judeţului Vâlcea, solicitând obligarea acestora să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul, format din teren, construcţie, şi o anexă, situat în Olăneşti-Băi.
Pe parcursul judecăţii s-a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâţi a Spitalului Judeţean Vâlcea, precum şi a Consiliului Local al Oraşului Băile Olăneşti, avându-se în vedere că imobilul revendicat are destinaţia de dispensar medical şi aparţine domeniului public.
Prin sentinţa civilă nr. 73 din 24 mai 2001 a Tribunalului Vâlcea a fost admisă cererea de introducere în cauză a Spitalului Judeţean Vâlcea.
A fost respinsă cererea acestuia pentru introducerea în cauză în calitate de pârât a Consiliului Local Băile Olăneşti.
A fost respinsă excepţia lipsei de calitate procesuală activă a reclamantei, precum şi a lipsei de calitate procesuală pasivă a Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Vâlcea şi pe fond a fost respinsă acţiunea în revendicare formulată în contradictoriu cu pârâţii statul român prin Ministerul Finanţelor, Direcţia Sanitară a Judeţului Vâlcea şi Spitalul Judeţean Vâlcea.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut, în esenţă, că nu sunt îndeplinite în cauză condiţiile cerute pentru admiterea acţiunii în revendicare, conform art. 480 şi următoarele din C. civ. Astfel, s-a avut în vedere că reclamanta nu invocă un titlu valabil pentru dovedirea dreptului său de proprietate şi că înscrisul sub semnătură privată din iulie 1949 nu este opozabil pârâţilor. Şi aceasta întrucât potrivit actelor normative indicate, înstrăinările de terenuri, cu sau fără construcţii se puteau face - sub sancţiunea nulităţii - numai în baza unei autorizaţii prealabile emise de organul administrativ competent şi numai în formă autentică.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei hotărâri, a fost respins ca nefondat, prin decizia nr. 72 din 28.09.2001 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă.
Curtea a reţinut că în cauză sunt incidente prevederile art. 47 din Legea 10/2001, în sensul căruia dispoziţiile legii speciale menţionate prevalează în faţa dreptului comun. în această situaţie acţiunea devine inadmisibilă, partea fiind îndrumată să ceară lămurirea situaţiei juridice a imobilului revendicat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru soluţionarea apelului în cadrul juridic corect - art. 480 şi următoarele C. civ.
Recursul este întemeiat.
Cele două instanţe care s-au pronunţat în cauză şi-au fundamentat soluţiile pe temeiuri juridice diferite. Astfel, tribunalul ca instanţă de fond a soluţionat cererea de revendicare în temeiul dispoziţiilor C. civ., iar instanţa de apel a menţinut această soluţie, având în vedere însă exclusiv prevederile legii speciale nr. 10/2001.
Această din urmă soluţie este greşită, pentru că reclamanta şi-a precizat temeiul juridic al acţiunii şi în apel, invocând numai prevederile corespunzătoare
din C. civ. Cu toate acestea, instanţa examinează temeinicia şi legalitatea cererii, prin prisma prevederilor Legii 10/2001.
în raport cu data întocmirii acţiunii - 23 octombrie
2000, deci anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 - 14 februarie 2001 şi de precizările reclamantei, instanţa nu putea soluţiona cauza decât în raport de temeiul juridic invocat, pentru că altfel ar fi încălcat principiul neretroactivităţii legii, cuprins în art. 1 din C. civ., potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor, ea n-are putere retroactivă.
De reţinut că art. 47 din Legea 10/2001, într-o interpretare corectă nu creează premisa legală de aplicare a legii speciale cu prioritate, pentru litigiile în curs de judecată, aşa cum a considerat instanţa.
în adevăr potrivit art. 47 alin. 1 din Legea nr. 10/
2001, prevederile prezentei legi sunt aplicabile şi în cazul acţiunilor în curs de judecată, persoana îndreptăţită putând însă alege calea prezentei legi, renunţând la judecarea cauzei sau solicitând suspendarea ei.
Din redactarea textului rezultă că legiuitorul a lăsat la dispoziţia persoanei îndreptăţite dreptul de a alege calea acestei legi, caz în care poate renunţa la judecată sau solicita suspendarea cauzei.
Este o dispoziţie în favoarea celui îndreptăţit, ce nu poate fi interpretată decât în acest sens, anume alegerea acestei proceduri de redobândire a bunului aparţine numai solicitantului.
Prin urmare, instanţa nu poate să determine judecarea litigiului în cadrul juridic prevăzut de legea specială, în situaţia în care partea precizează că nu înţelege să uzeze de prevederile şi procedurile legii noi.
Aşa fiind, se constată că apelul a fost judecat greşit pe fond, avându-se în vedere prevederile Legii nr. 10/2001 şi nu ale Codului civil, pe care a fost fundamentată soluţia instanţei de fond.
De aceea, recursul va fi admis, urmând a fi casată decizia recurată, cu trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe, pentru rejudecarea apelului în sensul arătat.
| ← Teren agricol situat în extravilan. Cerere de restituire în... | Contestaţie la executare. Titlu executoriu. Dobânzi.... → |
|---|
