Despăgubiri. Acţiune pentru plata contravalorii imobilului trecut abuziv în proprietatea statului
| Comentarii |
|
Dreptul foştilor proprietari de a cere despăgubiri pentru imobilul trecut abuziv la stat se prescrie în termenul de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termen care, potrivit art. 7şi art. 9, a început să curgă de la data de 22 decembrie 1989 când au încetat actele de violenţă morală ce au împiedicat pe cei îndreptăţiţi să ceară restabilirea dreptului încălcat.
(Secţia civilă, decizia nr. 626 din 19 februarie 2003)
- Extras -
Prin acţiunea introdusă la data de 2 mai 1995, astfel cum a fost completată şi precizată ulterior, reclamanţii M.N. şi M.E. au chemat în judecată Consiliul Local al Municipiului Ploieşti, Regia Autonomă de Gospodărie Comunală - R.A.G.C. -Ploieşti şi Administrarea Financiară a Municipiului
Ploieşti solicitând obligarea pârâţilor a retrocedarea suprafeţei de 2352 m.p. teren situat în Ploieşti, sau la plata contravalorii acestuia, precum şi a construcţiilor demolate după preluarea abuzivă a imobilului de către stat.
în motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că, prin contractul autentic de vânzare-cumpărare nr. 2172, transcris la Grefa Tribunalului Judeţului Prahova sub nr. 2830 din 24 martie 1938, au cumpărat suprafaţa de 1174 mp teren loc de casă, din care, prin Decretul nr. 488/1961, !e-a fost expropriată suprafaţa de 352 m.p. teren şi 90 m.p. construcţii, fără plata cuvenitelor despăgubiri.
Ulterior, reclamanţii au susţinut că, în realitate, întregul imobil a fost naţionalizat în temeiul Decretului nr. 92/1950, cu încălcarea dispoziţiilor art. II care îi exceptau de la naţionalizare.
Rejudecând cauza în fond după casarea hotărârilor pronunţate într-un prim ciclu procesual, Tribunalul Prahova, secţia civilă, prin sentinţa nr. 146 din 3 mai 2000, a respins excepţia prescrierii dreptului la acţiune invocată de Consiliul Local Ploieşti, a admis în parte acţiunea faţă de acest pârât pe care l-a obligat să plătească reclamanţilor despăgubiri în valoare totală de 778.797.728 lei, reprezentând contravaloarea construcţiilor demolate (486.297.728 lei) şi a suprafeţei de 352 m.p. teren (293.500.000 lei). S-a respins acţiunea faţă de pârâtele Regia Naţională de Gospodărie Comunală Ploieşti şi Administraţia Financiară a Municipiului Ploieşti.
Apelul declarat de Consiliul Local al Municipiului Ploieşti a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 127 din 23 noiembrie 2000 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Pentru a hotărî astfel, instanţele au reţinut că nu sunt incidente dispoziţiile Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă întrucât au fost învestite cu soluţionarea unei acţiuni în revendicare imobiliară, imprescriptibilă, dar cum nu este posibilă restituirea în natură a imobilului preluat abuziv de către stat întrucât construcţiile au fost demolate, iar terenul este afectat unor utilităţi publice (trotuar, alee betonată, linii de tramvai şi drum de acces la podul peste calea ferată), reclamanţii fiind îndreptăţiţi la despăgubiri reprezentând contravaloarea acestora la preţul de circulaţie.
împotriva deciziei instanţei de apel pârâtul Consiliul Local Ploieşti a declarat recurs invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7,9 şi 11 Cod procedură civilă, în baza cărora solicită, în principal, casarea hotărârilor pronunţate, cu trimitere spre rejudecare pentru ca reclamanţii să-şi precizeze temeiul juridic al acţiunii în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor care trebuia introdus în cauză,
iar, în subsidiar, respingerea acţiunii îndreptate împotriva apelantului.
Recursul este fondat şi va fi admis pentru motivul de ordine publică invocat în condiţiile art. 306 alin. 2 C. pr. civ. vizând prescrierea dreptului la acţiune pentru plata de despăgubiri.
Astfel, deşi iniţial reclamanţii au cerut restituirea în natură a terenului ce face obiectul litigiului, ulterior, invocând dispoziţiile art. 998 şi art. 481 C. civ., ei au cerut ca pârâţii să fie obligaţi la plata de despăgubiri “pentru fapta lor ilicită de a nu fi plătit la preluarea terenului şi construcţiei” expropriate.
După casarea hotărârilor pronunţate în primul ciclu procesual, cu ocazia rejudecării cauzei reclamanţii au formulat o cerere completatoare, extinzând obiectul acţiunii la suprafaţa de 1174 m.p., motivat de faptul că între timp au descoperit în arhiva Primăriei Ploieşti Deciziunea nr. 32999/1956 a fostului Sfat popular al Oraşului Ploieşti, conform căreia, în realitate, imobilul a fost naţionalizat prin Decretul nr. 92/1950, ale cărui dispoziţiuni nu le erau însă aplicabile întrucât făceau parte din categoria celor exceptaţi de la naţionalizare potrivit art. II din decret.
Prin concluziile scrise depuse la data de 2 mai 2000, reclamanţii, recunoscând că este imposibilă restituirea imobilului în natură, au cerut obligarea pârâţilor la plata contravalorii acestora calculată conform expertizelor aflate la dosar.
Aşadar, acţiunea nu a fost susţinută ca fiind una în revendicare, ci ca o acţiune în pretenţii, pentru plata de despăgubiri, care este supusă termenului general de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termen care, potrivit art. 7 şi art. 9, a început să curgă de la data de 22 decembrie 1989 când au încetat actele de violenţă morală ce au împiedicat pe cei îndreptăţiţi să ceară restabilirea dreptului încălcat.
Or, acţiunea a fost introdusă la 2 mai 1995, după împlinirea termenului de prescripţie în care puteau fi cerute despăgubiri reprezentând contravaloarea imobilului a cărui restituire în natură era imposibilă.
Faţă de cele ce precedă, hotărârile pronunţate în cauză fiind nelegale sunt supuse casării, în condiţiile art. 312 şi art. 314 C. pr. civ., în temeiul cărora se impune admiterea recursului.
| ← Hotărâre judecătorească de trecere a unui imobil în... | Declararea judecătorească a abandonului copilului. Lipsa... → |
|---|
