ICCJ. Decizia nr. 1015/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1015
Dosar nr. 3490/2003
Şedinţa publică din 9 februarie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 28 martie 2002 reclamantul R.C. a chemat în judecată pe pârâta Primăria comunei Liteni solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se desfiinţeze dispoziţia nr. 18 din 27 februarie 2002 emisă de primar, şi să i se acorde măsuri reparatorii în echivalent, pentru imobilul cu destinaţie moară preluat în mod abuziv în anul 1960.
Motivându-şi acţiunea reclamantul a arătat, că a fost proprietarul imobilului situat în satul Rotunda, comuna Liteni cu destinaţia moară, dotat cu toate instalaţiile şi utilajele necesare bunei funcţionări. Imobilul i-a fost preluat pentru neplata impozitului la 10 iunie 1960, în mod abuziv, de reprezentanţii fostului Sfat Popular al comunei Liteni, care nu au respectat procedura de vânzare încuviinţată prin sentinţa civilă nr. 435/1960 pronunţată de fostul Tribunal Popular al Raionului Fălticeni în temeiul Decretului nr. 224 privitor la urmărirea imobiliară pentru realizarea creanţelor statului.
Notificarea adresată primăriei la 7 septembrie 2001, prin care a solicitat restituirea prin echivalent a valorii imobilului-construcţie şi utilajelor aferente, arată în continuare reclamantul, i-a fost respinsă prin dispoziţia nr. 18 din 27 februarie 2002 cu motivarea că bunurile au fost preluate pentru neplata impozitelor.
În drept reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 2 lit. d), art. 9, art. 10 şi art. 33 din Legea nr. 10/2001.
Investit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Suceava prin sentinţa civilă nr. 399 din 3 septembrie 2002 a admis acţiunea, a desfiinţat dispoziţia emisă de Primarul comunei Liteni şi a obligat Primăria comunei Liteni la restituirea prin măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul cu destinaţia moară, preluat de stat în baza sentinţei civile nr. 435 din 1 aprilie 1960 a fostului Tribunal Popular al Raionului Fălticeni.
Tribunalul a reţinut, că la cererea Sfatului popular al raionului Fălticeni pentru neplata de către reclamant a impozitului în sumă de 22.227,53 lei datorat statului, prin sentinţa civilă nr. 435 din 1 aprilie 1960 fostul Tribunal al Raionului Fălticeni a încuviinţat vânzarea imobilului cu destinaţia moară-clădire şi utilaje, de către Secţia financiară în vederea acoperirii debitului în condiţiile aplicării Decretului nr. 224/1951.
În baza sentinţei, la 10 iunie 1960 s-a procedat la predarea-primirea imobilului cu destinaţie moară între reprezentantul Secţiei financiare de pe lângă fostul Sfat Popular al Raionului Fălticeni şi reprezentantul fostului Sfat Popular al comunei Liteni, inventatul morii urmând să fie înregistrat pentru valoarea de 22.227,53 lei, iar la 16 septembrie 1960 s-a mai încheiat un inventar al morii.
Tribunalul a constatat că aceste înscrisuri au fost întocmite cu nerespectarea dispoziţiilor art. 16 şi art. 17 din Decretul nr. 224/1951 potrivit cărora termenul pentru vânzare nu putea fi mai mare de 15 zile de la pronunţarea hotărârii, cu emiterea publicaţiilor de vânzare, evaluarea imobilului fiind prevăzută într-un proces verbal de sechestru şi a conchis că imobilul a fost preluat abuziv.
Apelul formulat de pârâta Primăria comunei Liteni, a fost admis prin Decizia civilă nr. 15 din 19 martie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, iar sentinţa a fost schimbată în sensul că s-a respins ca nefondată acţiunea pentru anularea dispoziţiei nr. 18 din 27 februarie 2002 emisă de primarul comunei Liteni.
Curtea de apel a reţinut şi motivat, că predarea către Sfatul Popular al comunei Liteni cu procesul verbal din 10 iunie 1960 a morii şi utilajelor, din lipsă de cumpărători, nu califică drept abuzivă această măsură luată conform art. 18 alin. (1) din Decretul nr. 224/1951 şi că, întrucât reclamantul nu a dovedit că neplata impozitului a fost determinată de motive independente de voinţa sa, preluarea imobilului este legală şi nu abuzivă.
Reclamantul a declarat recurs împotriva deciziei pe care o consideră nelegală şi netemeinică pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ. susţinând că: 1) greşit instanţa de apel a reţinut că n-ar fi făcut dovada faptului că neplata impozitelor s-a datorat unor motive independente de voinţa sa, pentru că, aşa cum a susţinut în mod constant, impunerea cu suma de 22.227,53 lei s-a făcut abuziv în scopul exclusiv al preluării imobilului, în realitate el nedatorând la 1 aprilie 1960 decât 2.432,68 lei situaţie confirmată de raportul de expertiză C.D.S. depus la dosar; 2) greşit s-a reţinut că preluarea morii s-a făcut cu respectarea Decretului nr. 224/1951 pentru că, pe de o parte, prin acţiune s-a cerut încuviinţarea vânzării silite a utilajelor morii, iar cererea a fost completată oral în ziua judecăţii, când reclamantul nu a fost prezent, cu solicitarea vânzării clădirii morii, iar pe de altă parte, nu există nici un înscris în sensul că s-ar fi organizat procedura de vânzare, iar la termenul stabilit nu s-ar fi prezentat cumpărători, caz în care s-ar fi justificat preluarea fără plată; 3) instanţa nu a analizat susţinerile privind emiterea dispoziţiei contestate cu încălcarea Legii nr. 10/2001 care nu prevede posibilitatea revenirii instituţiei notificate, asupra unei dispoziţii emise şi comunicate, aşa cum s-a procedat de către pârâtă, care anterior soluţionase favorabil notificarea prin dispoziţia nr. 57 din 30 octombrie 2001 ce nu a fost anulată.
Recursul este fondat, pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
Reclamantul a avut în proprietate o moară de porumb, dotată cu toate instalaţiile şi utilajele necesare pe care o construise în 1958 pe terenul proprietatea sa, în satul Rotunda, judeţul Suceava.
La cererea formulată în temeiul Decretului nr. 224/1951 de fostul Sfat Popular al raionului Fălticeni în numele şi pentru Secţia financiară a raionului, înregistrată la fostul Tribunal Popular al raionului Fălticeni în martie 1960, completată oral de juristul unităţii la 1 aprilie 1960, prin sentinţa civilă nr. 435 din 1 aprilie 1960 s-a încuviinţat vânzarea de către Secţia financiară a imobilului proprietatea lui R.C. compus din clădire, instalaţii aferente şi anexe pentru acoperirea sumei de 22.227,53 lei reprezentând impozite datorate şi neachitate de pârât.
Încuviinţarea vânzării de către organele Ministerului Finanţelor s-a făcut în temeiul art. 15 din Decretul nr. 224 din 12 decembrie 1951 privitor la urmărirea imobiliară pentru realizarea creanţelor statului.
Art. 16 din decret, abrogat prevedea că "imediat după obţinerea hotărârii judecătoreşti, unitatea financiară va fixa termenul de vânzare care nu poate fi mai mare de 15 zile de la pronunţarea hotărârii. În acest scop se vor emite publicaţiile de vânzare care vor cuprinde: numele unităţii financiare care face urmărirea, numele şi prenumele debitorului urmărit, descrierea şi evaluarea imobilului urmărit, data şi locul unde se face vânzarea. Publicaţia de vânzare va fi afişată la locul imobilului şi la uşa unităţii financiare urmăritoare cu cel puţin 5 zile înainte de ziua fixată pentru vânzare. Dacă debitorul achită suma datorată înainte de termenul fixat pentru vânzare s-au chiar în ziua vânzării, aceasta nu se mai face".
Art. 18 din decret prevedea că numai "dacă la primul termen vânzarea nu se poate face din lipsă de cumpărători imobilele vor fi predate fără plată Comitetelor Executive ale Sfaturilor Populare din oraşul sau comuna unde este situat imobilul încheindu-se despre aceasta proces-verbal".
Din textele precizate, care aveau caracter imperativ rezultă că, după pronunţarea hotărârii de încuviinţare a vânzării, urma o procedură obligatorie de realizare a acesteia, în cadrul căreia debitorul avea posibilitatea achitării sumei datorate statului şi numai după parcurgerea acestei proceduri, dacă vânzarea nu s-a putut realiza din lipsă de cumpărători, situaţie ce trebuia constatată prin proces-verbal conform art. 17 din decret, imobilul putea fi predat fără plată statului prin organele locale menţionate.
În raport de aceste prevederi legale, procesul verbal încheiat la 10 iunie 1960 între delegatul Secţiei financiare a raionului Fălticeni şi delegatul Sfatului popular al comunei Liteni, de predare-primire a imobilului, în care se menţionează că această operaţiune are loc în baza sentinţei civile nr. 435/1960 a Tribunalului raionului Fălticeni, nu poate constitui un titlu valabil de preluare de către stat a acestui imobil.
Preluarea imobilului fiind făcută cu încălcarea prevederilor Decretului nr. 224/1951, deci în mod abuziv, iar acest imobil nemaiexistând în momentul de faţă după cum menţionează pârâta în adresa către Tribunalul Suceava aflată la fila 18 din dosarul de fond, reclamantul are dreptul potrivit art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989, la restituirea prin măsuri reparatorii în echivalent.
În legătură cu entitatea care trebuie să soluţioneze notificarea, respectiv să acorde măsurile reparatorii în echivalent se impune a menţiona prevederile pct. 9.1 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HGR. nr. 498/2003 potrivit cărora "Sintagma indiferent în posesia cui se află în prezent" are semnificaţia, pe de o parte, că incidenţa legii este stabilită erga omnes, indiferent de calitatea deţinătorului şi, pe de altă parte, are semnificaţia stabilirii momentului în funcţie de care se face calificarea unităţii deţinătoare, respectiv cel care deţinea imobilul respectiv la data intrării în vigoare a legii (prezent se raportează la momentul naşterii juridice a dreptului la restituire). În cazul în care după intrarea în vigoare a legii, un imobil notificat potrivit legii a fost transferat în administrarea unei alte entităţi, aceasta din urmă devine entitate deţinătoare investită cu soluţionarea notificării".
În speţă, instanţele nu s-au preocupat de stabilirea acestei situaţii care este esenţială pentru soluţionarea legală a cauzei.
Pentru clarificarea acestui aspect esenţial, al stabilirii entităţii este necesar să se administreze probe, motiv pentru care se impune casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi reluarea judecăţii.
Cu ocazia rejudecării, instanţa va analiza, sub formă de apărări şi celelalte susţineri invocate de recurentul-reclamant în motivele de recurs.
În consecinţă, recursul se va admite, hotărârile pronunţate se vor casa, iar cauza se va trimite spre rejudecare instanţei de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul R.C. împotriva deciziei nr. 15 din 19 martie 2003 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă.
Casează Decizia recurată precum şi sentinţa civilă nr. 399 din 3 septembrie 2002 a Tribunalului Suceava, secţia civilă, şi trimite cauza pentru rejudecare la acelaşi tribunal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 467/2003. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4529/2003. Civil. Revendicare. Recurs → |
|---|
