ICCJ. Decizia nr. 151/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 151.
Dosar nr. 2885/2003
Şedinţa publică din 25 februarie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 12 ianuarie 2001 reclamantul N.C. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul de Interne şi Inspectoratul de Poliţie al judeţului Iaşi pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi la plata sumei de 54.128.886 lei reprezentând impozit reţinut ilegal.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că începând cu data de 1 aprilie 1972 a funcţionat efectiv ca militar, fără întrerupere, în cadrul Ministerului de Interne urcând ierarhia gradelor militare la gradul de maior, până la data de 29 februarie 2000, când prin ordin al Ministerul de Interne a fost trecut în rezervă cu drept de pensie de serviciu, după o vechime ca militar de 28 de ani. Susţine reclamantul că la data trecerii în rezervă cu drept de pensie era îndreptăţit să beneficieze de un ajutor neimpozabil în raport de solda lunară brută [art. 31 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 138/1999] iar pârâţii nu şi-au îndeplinit această obligaţie.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul de Interne a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată cu motivarea că impozitarea drepturilor băneşti cuvenite reclamantului la trecerea în rezervă s-a realizat cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare, respectiv OG nr. 73/1999, HG nr. 1066/1999 şi Ordinele Ministerului Finanţelor Publice, iar dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 138/1999 privitoare la scutirea de impozit au fost abrogate prin art. 86 din OG nr. 73/1999.
Pârâtul Ministerul de Interne a chemat în garanţie pe Ministerul Finanţelor Publice cu motivarea că sumele reţinute din soldele reclamantului au fost virate la bugetul de stat.
Prin sentinţa civilă nr. 3492 din 18 februarie 2002 Judecătoria Iaşi a respins atât acţiunea reclamantului N.C., cât şi cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul Ministerul de Interne.
Recursul declarat împotriva acestei sentinţe de reclamantul N.C. a fost admis de Tribunalul Iaşi, care, prin Decizia nr. 2682 din 3 iunie 2002 a modificat hotărârea recurată, a admis acţiunea reclamantului şi a obligat pe pârâţii Ministerul de Interne şi Inspectoratul de Poliţie al judeţului Iaşi să-i plătească reclamantului suma de 52.448.596 lei, actualizată la data executării.
A fost menţinută soluţia dată cererii de chemare în garanţie.
Împotriva deciziei dată de Tribunalul Iaşi, la data de 30 mai 3003, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 138 din 2 octombrie 2000 şi nr. 59 din 27 aprilie 2001, recurs în anulare susţinând că Decizia a fost pronunţată cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond şi că, totodată, este vădit netemeinică.
În motivarea recursului în anulare s-a arătat că la data trecerii în rezervă a reclamantului, pentru limită de vârstă, prevederile art. 7 din OG nr. 7/1998, precum şi cele ale art. 31 din Legea nr. 138/199 erau abrogate de art. 86 din OG nr. 73/1999, astfel că pârâtul Ministerul de Interne în mod corect a aplicat baremul de impozitare stabilit conform dispoziţiilor art. 8 din OG nr. 73/1999 plăţilor pentru ajutoarele acordate reclamantului.
Recursul în anulare este fondat.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamantul N.C., ofiţer activ în Ministerul de Interne, a fost trecut în rezervă prin Ordinul Ministrului de Interne nr. II/01676 din 29 februarie 2000 şi că la data trecerii în rezervă reclamantul a beneficiat de un ajutor stabilit în raport de solda lunară brută cu o vechime efectivă de militar de 28 de ani.
Reclamantul N.C. nu a contestat modul de calcul al sumelor încasate, ci faptul că acestea au fost supuse impozitării în condiţiile OG nr. 73/1999 privind impozitul pe venit şi a HG nr. 1066/1999 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a OG nr. 73/1999, iar instanţa de recurs a apreciat că reclamantul nu datorează vreo sumă de bani cu titlu de impozit.
O atare soluţie este, însă, greşită.
Astfel, deşi este real că potrivit art. 31 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar, la trecerea în rezervă sau direct în retragere, cu drept de pensie, cadrele militare beneficiază de un ajutor neimpozabil stabilit în raport cu solda brută lunară, acest text trebuie raportat la dispoziţiile art. 5 din OG nr. 73 din 27 august 1999 privind impozitul pe venit şi respectiv HG nr. 1066 din 24 decembrie 1999, care, deşi confirmă neimpozitarea veniturilor provenite din ajutoare, precizează totodată ce venituri fac parte dintr-o atare categorie, excluzându-le pe cele de natură salarială.
Or, faţă de împrejurarea că însăşi Legea nr. 138/1999 se referă la salarizarea personalului militar şi la drepturile derivate ale acestuia din calitatea de salariat apare cu evidenţă că veniturile acordate militarilor la trecerea în rezervă sau direct în retragere cu titlu de ajutoare în condiţiile art. 31 din lege decurg din statutul lor de salariaţi şi prin urmare sunt supuse impozitării în condiţiile OG nr. 73/1999 privind impozitul pe venit.
Că este aşa o confirmă şi Normele metodologice pentru aplicarea OG nr. 73/1999 privind impozitul pe venit aprobate prin HG nr. 1066 din 24 decembrie 1999, care, referindu-se la prevederile art. 5 din Ordonanţă, individualizează categoriile de venituri ce nu sunt impozabile.
Din enumerarea făcută de text rezultă că ajutoarele neimpozabile vizează exclusiv forme de sprijin cu destinaţie specială cum ar fi ajutoarele acordate soţiilor celor care satisfac serviciul militar obligatoriu; ajutorul social acordat potrivit legii; ajutorul de urgenţă acordat de guvern şi de primari în situaţii de necesitate; ajutorul de înmormântare şi altele.
Textul menţionat nu face nici o referire la ajutoarele pentru trecerea în rezervă acordate cadrelor militare în raport cu solda lunară brută şi prin urmare aceste ajutoare fiind de natură salarială şi având ca bază de calcul solda brută, se impozitează ca orice alt venit brut.
De altfel, art. 86 din OG nr. 73/1999 cuprinde expres dispoziţia conform căreia se abrogă orice prevederi contrare menţionatei ordonanţe, ceea ce confirmă odată în plus intenţia legiuitorului de a impozita aceste categorii de ajutoare.
Faţă de cele ce preced, recursul în anulare se priveşte ca fondat şi urmare a admiterii lui, va fi casată Decizia dată de Tribunalul Iaşi şi va fi respins ca nefondat recursul declarat de reclamant împotriva sentinţei pronunţată de Judecătoria Iaşi, hotărâre care va fi menţinută.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr. 2682 din 3 iunie 2002 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia civilă.
Casează Decizia recurată şi respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul N.C. împotriva sentinţei civile nr. 3492 din 18 februarie 2002 a Judecătoriei Iaşi, pe care o menţine.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1512/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în... | ICCJ. Decizia nr. 1519/2003. Civil. Pretentii. Recurs → |
|---|
