ICCJ. Decizia nr. 1519/2003. Civil. Pretentii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 1519
Dosar nr. 915/2003
Şedinţa publică din 25 februarie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Într-un prim ciclu procesul, Tribunalul Mureş, secţia civilă, prin sentinţa nr. 188 din 12 aprilie 2000, a admis în parte acţiunea formulată de G.S. împotriva pârâtului B.I., pe care l-a obligat să restituie reclamantului suma de 5 milioane lei, echivalentă şi plătibilă la data de 7 iunie 1996.
Sentinţa a fost atacată cu apel de către ambele părţi.
Prin Decizia nr. 107/A din 13 martie 2001, Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială şi contencios administrativ, a admis apelul declarat de reclamant şi a schimbat sentinţa primei instanţe, în sensul că a obligat pe pârât să-i restituie "suma împrumutată în cuantum de 7.600.000 lei, reactualizată la data plăţii efective în funcţie de indicele de devalorizare a monedei naţionale începând cu data de 12.05.1995" şi să-i plătească cheltuieli de judecată în cuantum de 9.265.000 lei.
Apelul declarat de pârât a fost respins.
Investită cu soluţionarea recursului declarat de pârâtul B.I., Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, prin Decizia nr. 1199 din 22 martie 2002, l-a admis, a casat Decizia instanţei de apel, pentru încălcarea dreptului la apărare al apelantului pârât, şi a trimis cauza spre rejudecare.
Astfel reinvestită, Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială şi contencios administrativ, a pronunţat Decizia nr. 59/A din 23 septembrie 2003, prin care a admis ambele apeluri, a desfiinţat sentinţa tribunalului şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Reghin.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că, nici prin acţiune şi nici prin concluziile scrise din 12 iunie 2000, reclamantul nu a furnizat datele necesare pentru determinarea valorii obiectului litigiului de natură civilă dedus judecăţii, aspect esenţial în stabilirea instanţei căreia îi revine competenţa materială de soluţionare a cauzei.
Împotriva deciziei dată în apel reclamantul a declarat recurs solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă pentru soluţionare pe fond, întrucât debitul urmărit, împrumut nerestituit de pârât, reactualizat prin aplicarea indicelui de inflaţie, a fost precizat ca având valoarea de 200.000.000 lei, fapt ce atrăgea competenţa tribunalului în primă instanţă, potrivit art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. în vigoare la data introducerii acţiunii.
Recursul nu este fondat.
Este exact că în acţiunea introdusă la 8 aprilie 1999, reclamantul a cerut obligarea pârâtului "la plata sumei de 200.000.000 lei, cu devalorizarea monedei naţionale de la data intentării acţiunii şi până la achitarea efectivă", cu precizarea că aceasta se compune dintr-un împrumut de 7.600.000 lei acordat pârâtului la 12 iulie 1993, nerestituit de acesta şi din suma de 25.000.000 lei, diferenţa de la 30.000.000 lei încasată de pârât din vânzarea, la 12 iulie 1995, a imobilului cumpărat cu banii împrumutaţi.
Cu toate acestea, în cauza penală declanşată la plângerea părţii vătămate G.S. împotriva inculpatului B.I., finalizată prin achitarea acestuia pentru fapta prevăzută şi pedepsită de art. 213 C. pen. şi îndrumarea părţii civile la calea acţiunii civile, păgubitul (actualul reclamant) şi-a precizat totalul despăgubirilor ca fiind în sumă de "97.918.400 lei reprezentând împrumutul de 7.600.000 lei, reactualizat prin aplicarea indicelui de inflaţie" (până la 12 februarie 1998, data sentinţei penale).
Tot astfel, în cauza de faţă (acţiunea fiind introdusă la 8 aprilie 1999), reclamantul, nemulţumit de soluţia primei instanţe, a declarat apel numai pe aspectul "neacordării devalorizării sumei datorate", adică a împrumutului de 7.600.000 lei, nerestituit de pârât (dosar nr. 1415/2000 al Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială şi contencios administrativ). Apelul i-a fost admis, astfel cum a fost formulat şi motivat, prin Decizia nr. 107/A din 13 martie 2001 a aceleaşi curţi de apel, împotriva căreia reclamantul nu a declarat recurs.
În contextual celor redate, potrivit cu care valoarea obiectului litigiului s-ar situa la nivelul unei sume inferioare celei de 150.000.000 lei, până la care competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă revenea judecătoriei, conform art. 1 pct. 1 C. proc. civ., soluţia instanţei de apel şi îndrumările date instanţei de rejudecare, în sensul determinării exacte a valorii obiectului litigiului îşi găsesc deplină justificare.
Faţă de cele ce preced, recursul se priveşte ca nefondat urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul G.S. împotriva deciziei nr. 59/A din 23 septembrie 2002 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială şi contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 151/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în... | ICCJ. Decizia nr. 1521/2003. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs → |
|---|
