ICCJ. Decizia nr. 1538/2003. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1538
Dosar nr. 8466/2003
Şedinţa publică din 1 martie 2005
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată, la 26 septembrie 2002, la Tribunalul Constanţa, reclamanţii:
- F.A., ş.a., procurori la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa;
- V.E., ş.a., procurori la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa;
- Ş.V., ş.a., procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa;
- V.D., ş.a., procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia.
- I.I., ş.a., procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia şi
- personalul auxiliar de specialitate: V.R., ş.a., au chemat în judecată pârâţii:
- Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa;
- Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie;
- Ministerul Finanţelor Publice şi
- C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.
solicitând obligarea pârâţilor la restituirea sumelor de bani încasate pe nedrept, prin reţinerea nelegală a procentului de 7% din salariul lunar al fiecărui reclamant, cu titlu de contribuţie la asigurările sociale de sănătate, pentru perioada 1 octombrie 1999–31 martie 2001, cu aplicarea coeficientului de inflaţie la data executării hotărârii.
În cuprinsul acţiunii, reclamanţii au arătat, în esenţă, că, în calitate de magistraţi şi personal auxiliar de specialitate la parchete, au dreptul, potrivit Legii nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească, la asistenţă medicală gratuită aşa încât, în mod greşit, li s-a reţinut din drepturile salariale contribuţia la asigurările sociale de sănătate.
Tribunalul Constanţa, secţia civilă, prin sentinţa nr. 1332 din 9 decembrie, a admis în parte acţiunea şi a obligat Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, să plătească reclamanţilor sumele de bani menţionate în dispozitiv (stabilite pe calea unei expertize contabile), respingând ca nefondată doar cererea reclamanţilor E.I. şi A.L.
Prin aceeaşi sentinţă a fost obligată chemata în garanţie C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. să restituie Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa şi Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, sumele de bani reprezentând procentul de 7% din salariile lunare ale reclamanţilor care au constituit contribuţia la asigurările sociale de sănătate pentru perioada 1 octombrie 1999–31 martie 2001.
Printre reclamanţii cărora le-a fost admisă acţiunea au fost şi M.S.R., D.V. şi I.N., care au înregistrat separat cererile de chemare în judecată, dar dosarele respective au fost conexate cu dosarul înregistrat anterior.
Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, prin Decizia nr. 214/C din 26 februarie 2003, a respins ca nefondat recursul declarat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, şi ca tardiv declarat recursul chematei în garanţie C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat, la 12 decembrie 2003, recurs în anulare împotriva celor două hotărâri judecătoreşti menţionate mai sus, cu motivarea că reclamanţii beneficiază de asistenţă medicală gratuită numai dacă achită lunar contribuţia la asigurările sociale de sănătate.
Recursul în anulare este întemeiat.
Potrivit art. 330 pct. 2 C. proc. civ., în vigoare la data pronunţării hotărârilor judecătoreşti atacate, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, din oficiu sau la cererea ministerului justiţiei, poate ataca cu recurs în anulare la Curtea Supremă de Justiţie, hotărârile judecătoreşti irevocabile când prin hotărârea atacată s-a produs o încălcare esenţială a legii, ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond, ori această hotărâre este vădit netemeinică.
Prin art. 99 din Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească s-a prevăzut, aşa cum, corect, s-a motivat prin hotărârile atacate cu recurs în anulare, că magistraţii în activitate sau pensionari şi personalul auxiliar de specialitate de la instanţele judecătoreşti şi parchete beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală.
Ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească a fost adoptată Legea nr. 145/1997 privind asigurările sociale de sănătate. Potrivit acestui din urmă act normativ, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1998, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii (art. 1), iar persoanele asigurate au obligaţia de a plăti o contribuţie bănească lunară, pentru asigurările sociale de sănătate, în cotă de 7% aplicabilă venitului brut (art. 52).
În art. 6 din Legea nr. 145/1997 au fost enumerate categoriile de persoane care beneficiază de asigurări de sănătate fără plată contribuţiei, iar prin art. 55 din aceeaşi lege au fost stabilite categoriile de persoane care sunt asigurate prin efectul legii, cu scutire de plata contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate.
Printre categoriile de persoane enumerate sau stabilite prin art. 6 şi art. 55 din Legea nr. 145/1997 nu au fost menţionaţi nici magistraţii nici personalul auxiliar de specialitate de la instanţele judecătoreşti şi parchete.
Concluzia care se impune în urma coroborării dispoziţiilor enunţate mai sus din Legea privind organizarea judecătorească cu cele din legea privind asigurările sociale de sănătate este aceea că magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate de la instanţele judecătoreşti şi parchete beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze numai dacă plătesc lunar contribuţia pentru asigurările sociale de sănătate, în cotă de 7% aplicată venitului brut.
Reţinându-se că reclamanţii beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală fără a fi obligaţi la plata contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate, prin hotărârile atacate cu recurs în anulare s-a produs o încălcare esenţială a Legii nr. 145/1997, ce a determinat admiterea acţiunii adică o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
Încălcarea esenţială a legii este evidenţiată şi de ignorarea de către instanţe a contractelor pe care reclamanţii le-au încheiat cu C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. Pentru aceste contracte s-a prevăzut obligaţia pentru angajator de a reţine şi vira contribuţia angajaţilor la asigurările sociale de sănătate, or, semnând contractele respective, reclamanţii au fost de acord cu plata contribuţiei.
Recursul în anulare fiind întemeiat urmează să fie admis, să fie casate cele două hotărâri judecătoreşti atacate şi pe fond să fie respinse acţiunea principală şi cererea de chemare în garanţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare de reclamanta Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei civile nr. 214/C din 26 februarie 2003 a Curţii de Apel Constanţa şi a sentinţei civile nr. 1332 din 9 decembrie 2002 a Tribunalului Constanţa, pe care le casează şi pe fond, respinge acţiunea şi cererea de chemare în garanţie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 martie 2005.
| ← CSJ. Decizia nr. 88/2003. Civil | ICCJ. Decizia nr. 59/2003. Civil. Drepturi salariale. Recurs... → |
|---|
