ICCJ. Decizia nr. 1542/2003. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1542
Dosar nr. 1426/2003
Şedinţa publică din 1 martie 2005
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 29 septembrie 2000, la Tribunalul Constanţa, reclamanta I.M. a chemat în judecată pe pârâţii A.U., N.A., P.S. şi R.A.A.D.P.P. Constanţa solicitând obligarea pârâţilor să lase reclamantei în deplină proprietate şi posesie apartamentele situate la etajul I al imobilului din Constanţa.
Motivându-şi acţiunea, reclamanta a arătat că apartamentele pe cale le revendică sunt componente ale unei construcţii proprietatea sa, greşit trecute în proprietatea statului şi redobândite prin hotărâre judecătorească definitivă.
Tribunalul Constanţa, secţia civilă, prin sentinţa nr. 613 din 13 iunie 2002, a admis acţiunea formulată de reclamantă şi a obligat pârâţii A.U., N.A., P.S. să lase reclamantei în deplină proprietate şi posesie imobilul de la adresa mai sus–menţionată şi care a făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare nr. 29180 şi nr. 28181 din 12 decembrie 1996.
A fost admisă, prin aceeaşi sentinţă, cererea formulată de pârâţii A.U., N.A., P.S. privind chemarea în garanţie a R.A.A.D.P.P. Constanţa şi a fost obligată chemata în garanţie la plata preţului achitat, actualizat în raport cu indicele de inflaţie şi anume către A.U. la 331.030.008 lei şi către P.S. la 141.773.517 lei.
În fine, prin sentinţă, a fost respinsă, ca tardiv formulată, cererea R.A.A.D.P.P. Constanţa pentru chemarea în garanţie a Administraţiei Financiare Constanţa, D.G.F.P. Constanţa şi Ministerului Finanţelor Publice.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Imobilul din Constanţa, a aparţinut autorilor reclamantei. Etajul I al clădirii a fost donat reclamantei, iar restul proprietăţii a revenit lui I.C., fratele reclamantei. Acestuia din urmă i-a fost admisă acţiunea în revendicare în contradictoriu cu Consiliul Local Constanţa şi RA C.U. Constanţa, cu privire la întregul imobil, prin sentinţa civilă nr. 6452/1994 a Judecătoriei Constanţa, rămasă irevocabilă.
Soluţionând litigiul dintre reclamantă şi fratele său I.C., Judecătoria Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 13902/1996 (devenită irevocabilă prin neexercitarea căilor de atac) a dispus ieşirea din indiviziune şi a atribuit reclamantei etajul I al clădirii şi spaţiul comercial cu beci situat la colţul blocului.
Prin contractele de vânzare-cumpărare nr. 28180 şi 28181 din 12 decembrie 1996 (după pronunţarea sentinţelor civile nr. 6452/1994 şi 13902/1996 ale Judecătoriei Constanţa) RA E.D.P.P. Constanţa a vândut chiriaşilor A.M. şi U. şi P.S. locuinţele situate la etajul 1 al clădirii.
Comparând titlul de proprietate al reclamantei cu cele ale foştilor chiriaşi, tribunalul a dat eficienţă celui dintâi.
Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, prin Decizia nr. 12/C din 3 februarie 2003, a admis apelurile declarate de pârâţi şi a schimbat sentinţa civilă nr. 613/2002 a Tribunalului Constanţa în sensul că a respins acţiunea în revendicare şi cererea de chemare în garanţie ca nefondate, menţinând dispoziţiile din sentinţă cu privire la chemarea în garanţie formulată de RA E.D.P.P. Constanţa.
Hotărând astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că pârâţii persoane fizice au fost de bună credinţă când au cumpărat locuinţele, având reprezentarea că au cumpărat de la adevăratul proprietar aşa încât trebuie dată eficienţă acestor contractele de vânzare-cumpărare.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs reclamanta susţinând că:
- hotărârea cuprinde motive contradictorii deoarece a fost respinsă acţiunea principală cu toate că în considerente s-a menţionat că reclamanta şi-a dovedit calitatea procesuală.
- hotărârea a fost dată cu încălcarea prevederilor din Constituţia României şi din Codul civil care garantează dreptul de proprietare, fiind stabilit în dosar că atât vânzătorul cât şi cumpărătorii au fost de rea credinţă când au încheiat contractele de vânzare cumpărare din 12 decembrie 1996.
- instanţa nu s-a pronunţat asupra unei dovezi administrate care era hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii şi anume un proces-verbal întocmit de executorul judecătoresc la 23 august 1995 care conduce la concluzia că ulterior acestei date statul nu mai era proprietar şi nu mai putea înstrăina locuinţele.
Recursul nu este întemeiat.
Decizia recurată nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii prin care să atragă modificarea sau casarea. Este adevărat că în considerentele deciziei s-a motivat, corect, că reclamanta şi-a justificat calitatea procesuală activă, depunând la dosar acte care să-i permită să se adreseze justiţiei şi anume actul dotal nr. 2868 din 5 august 1937 şi sentinţa civilă nr. 13902/1996 pronunţată de Judecătoria Constanţa în litigiul dintre reclamantă şi fratele acesteia pentru partajarea construcţiei. Dar, acţiunea reclamantei, în prezentul litigiu, a fost respinsă ca nefondată şi nu pentru lipsa calităţii procesuale active aşa încât nu există nici o contradicţie între dispozitivul deciziei şi considerentele acesteia.
Nu poate fi acceptat nici motivul de recurs potrivit căruia Decizia ar fi fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Mai înainte de declanşarea prezentului litigiu, reclamanta I.M. s-a adresat instanţei chemând în judecată aceiaşi pârâţi, A.M., A.U., P.S. şi R.A.A.D.P.P. Constanţa, solicitând să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 28180 şi nr. 28181 din 12 decembrie 1996 (în temeiul cărora pârâţii persoane fizice au cumpărat locuinţele de la R.A.A.D.P.P. Constanţa) şi în consecinţă să se dispună evacuarea pârâţilor din spaţiile folosite. Motivându-şi acea acţiune reclamanta a susţinut că atât statul vânzător cât şi chiriaşii cumpărători au fost de rea credinţă când, în temeiul Legii nr. 112/1995, au încheiat contractele de vânzare-cumpărare.
Acţiunea reclamantei, în precedentul litigiu, a fost respinsă ca nefondată, cu caracter irevocabil, prin Decizia nr. 934 din 6 iunie 2000 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă (filele 110-117 din dosarul instanţei de fond).
Se constată că, între părţi, s-a stabilit irevocabil, că membrii familiilor A. şi P. au fost de bună credinţă când, în calitate de chiriaşi, au solicitat şi li s-a aprobat cumpărarea locuinţelor şi că au fost respectate dispoziţiile Legii nr. 112/1995 când au fost încheiate contractele de vânzare-cumpărare din 12 decembrie 1996.
În atari condiţii, nu este de acceptat, că, într-un nou proces, de revendicare, aceeaşi reclamantă să invoce tot reaua credinţă, ca motiv de nulitate absolută a aceloraşi contracte de vânzare-cumpărare, în contradictoriu cu aceiaşi pârâţi.
Nu este întemeiat nici ultimul motiv de recurs susţinut de reclamantă. Actul invocat de recurentă prin acest ultim motiv şi anume procesul verbal întocmit de executorul judecătoresc pentru executarea sentinţei civile nr. 6452/1994 a Judecătoriei Constanţa, prin care imobilul în litigiu a fost predat fratelui reclamantei, nu reprezintă o dovadă care să fie hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii. Actul respectiv nu putea conduce la concluzia, susţinută de recurentă, că ar fi fost încălcate dispoziţiile legale cu prilejul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare din 12 decembrie 1996.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamanta I.M. împotriva deciziei civile nr. 12 din 3 februarie 2003 a Curţii de Apel Constanţa.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 martie 2005.
| ← CSJ. Decizia nr. 13/2003. Civil | CSJ. Decizia nr. 88/2003. Civil → |
|---|
