ICCJ. Decizia nr. 193/2003. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 193.
Dosar nr. 2194/2003
Şedinţa publică din 11 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin cererea înregistrată la 6 aprilie 2001 P.I. şi A.M. au chemat în judecată Municipiul Bucureşti prin Primarul General, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâţilor de a le lăsa în deplină proprietate şi posesie apartamentul nr. 1 situat la demisolul imobilului din Bucureşti.
Ulterior, prin cererea înregistrată la 8 mai 2001 reclamantele şi-au completat acţiunea chemând în judecată şi pe G.V. şi G.F., solicitând să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2328/18278 din 19 decembrie 1996 încheiat în beneficiul pârâtului precum şi compararea titlurilor de proprietate pe calea acţiunii în revendicare.
Prin sentinţa civilă nr. 812 din 4 iunie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, a fost admisă în parte acţiunea, constatându-se nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 19 decembrie 1996 cu privire la apartamentul nr. 1. Au fost obligaţi pârâţii să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie apartamentul menţionat. A fost respinsă cererea de comparare a titlurilor ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a avut în vedere în esenţă că apartamentul în litigiu a fost preluat de stat fără titlu valabil, întrucât autorul reclamantelor se încadra în prevederile de excepţie ale art. II din Decretul nr. 92/1950, fiind intelectual profesionist. Deşi reclamantele au solicitat restituirea imobilului sub nr. 4961/1996, s-a trecut la vânzarea apartamentului nr. 1 către soţii G. S-a considerat că au fost nesocotite prevederile art. 9 şi art. 17 din Legea nr. 112/1995, şi deci contractul de vânzare este lovit de nulitate absolută pentru fraudă la lege. De aceea a fost admisă acţiunea în revendicare, conform art. 480 C. civ. şi a celorlalte texte invocate din Legea nr. 112/1995.
Apelurile declarate de municipiul Bucureşti prin Primarul General, G.V. şi G.F. împotriva acestei hotărâri au fost admise prin Decizia nr. 463 din 14 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin care a fost schimbată în tot sentinţa, fiind respinsă acţiunea completată şi precizată de reclamanţi, ca neîntemeiată.
S-a reţinut că autorul reclamantelor a fost proprietarul a 11 apartamente ce erau închiriate şi în acest caz s-a considerat că erau incidente prevederile art. I pct. 2 din Decretul nr. 92/1950.
În această situaţie s-a hotărât că imobilul a fost preluat de stat cu titlu valabil. S-a avut în vedere că şi contractul de vânzare-cumpărare în litigiu s-a încheiat cu respectarea prevederilor corespunzătoare din Legea nr. 112/1995, iar moştenitorii care nu locuiau în apartament nu erau îndreptăţiţi la restituirea în natură, ci numai la despăgubiri.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantele au declarat recursul de faţă, susţinând că în mod greşit instanţa de apel a apreciat că preluarea imobilului în litigiu de către stat s-a făcut cu respectarea strictă a dispoziţiilor Decretului-lege nr. 92/1950. Cu privire la constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare se arată în motivarea recursului că actul a fost încheiat cu încălcarea prevederilor art. 9, art. 14 şi art. 17 din Legea nr. 112/1995, pârâţii fiind dobânditori de rea-credinţă.
Hotărârea dată în apel este criticată şi pentru că rejudecând pricina în fond instanţa a omis să se pronunţe asupra capătului de cerere privind revendicarea, mai exact nu a procedat la compararea titlurilor de proprietate deţinute de părţile din proces.
Recursul de faţă urmează a fi admis, însă nu pentru motivele redate, ci în raport de considerentele ce urmează:
Aşa cum rezultă şi din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului acţiunea a fost înregistrată la instanţă la data de 6 aprilie 2001, fiind completată la 8 mai 2001.
Acţiunea este întemeiată pe prevederile art. 480 C. civ., text menţionat în finalul ambelor cereri, fiind intitulată în mod repetat ca acţiune în revendicare făcându-se unele referiri şi la anumite prevederi din Legea nr. 112/1995.
La data de 14 februarie 2001, deci înainte de promovarea acţiunii, a intrat în vigoare Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989.
Această lege are o aplicare generală în materia reparării daunelor produse prin preluarea abuzivă a bunurilor imobile, pentru că art. 2 acoperă sfera tuturor modalităţilor de preluare abuzivă a imobilelor.
Astfel, art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001 prevede că fac obiectul legii şi orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării, precum şi cele preluate fără temei legal, prin acte de dispoziţie ale organelor locale ale puterii sau ale administraţiei de stat.
Ca atare, o dată cu intrarea în vigoare a acestei legi, pentru toate imobilele care intră sub incidenţa ei, persoanele îndreptăţite pot obţine măsuri reparatorii, inclusiv restituirea în natură, cum este cazul în speţă, numai în condiţiile legii speciale.
Tot astfel, împrejurarea că persoana îndreptăţită a transmis deţinătorului imobilului o notificare, la care nu a primit răspuns, sau nu a stăruit în îndeplinirea procedurii speciale prealabile reglementată prin art. 21 şi urm. din Legea nr. 10/2001 nu justifică admisibilitatea acţiunii în revendicare fondată pe dispoziţiile art. 480 şi art. 481 C. civ. introdusă după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
În aceste condiţii, urmează a se reţine că acţiunea în revendicare formulată de reclamantă, împreună cu varianta solicitată de comparare a titlurilor este inadmisibilă, urmând ca recursul de faţă să fie admis numai în acest sens, dispunându-se respingerea cererii în condiţiile arătate şi nu ca nefondată.
În aceste condiţii, urmează a fi menţinută soluţia de respingere a cererii având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi pârâţii G.V. şi G.F., întrucât sunt corecte cele avute în vedere de instanţa de apel şi pe de altă parte pentru că în raport de respingerea cererii principale ca inadmisibilă, nu mai este posibilă admiterea celeilalte cereri.
Aşa fiind, recursul de faţă urmează a fi admis şi a se modifica Decizia recurată numai în sensul respingerii acţiunii în revendicare ca inadmisibilă, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale hotărârii recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantele A.M. şi P.I.I. împotriva deciziei civile nr. 463/A din 14 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Modifică Decizia atacată în sensul respingerii acţiunii ca inadmisibilă (şi nu ca neîntemeiată).
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2005.
| ← CSJ. Decizia nr. 2268/2003. Civil | CSJ. Decizia nr. 219/2003. Civil → |
|---|
