ICCJ. Decizia nr. 2607/2003. Civil. LEGEA 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 2607
Dosar nr. 5525/2003
Şedinţa publică din 31 martie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 5076 din 27 septembrie 2002 pe rolul Tribunalului Galaţi, secţia civilă, reclamantul G.N.B. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul local Galaţi, reprezentat prin Primarul municipiului Galaţi, Comisia pentru aplicarea Legi nr. 10/2001 şi a solicitat ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună restituirea în natură a imobilului situat în Galaţi.
În motivarea cererii reclamantul arată că imobilul în litigiu a aparţinut părinţilor săi G.B. şi G.V. de la care a fost naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950.
Că în conformitate cu art. 21 din Legea nr. 10/2001 a notificat Primăria Municipiului Galaţi solicitând restituirea în natură a imobilului, îndeplinind condiţiile legii pentru acordarea unei asemenea reparaţiuni dar, deşi s-a depăşit termenul prevăzut de art. 23 din lege, notificarea nu a fost soluţionată şi nici nu i s-a răspuns la aceasta.
Prin sentinţa civilă nr. 34 din 31 ianuarie 2003 pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia civilă, s-a respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamantul G.N.B., deoarece nu a fost epuizată procedura prealabilă reglementată de Legea nr. 10/2001.
Că procedura începută de reclamant prin notificarea adresată Primăriei Municipiului Galaţi nu a fost finalizată prin emiterea dispoziţiei prevăzute de art. 23 din Legea nr. 10/2001 şi că deşi s-a împlinit termenul de 60 de zile pentru soluţionarea cererii, acesta fiind însă un termen de recomandare, nu echivalează cu un refuz de soluţionare a cererii reclamantului.
Apelul declarat de reclamantul G.N.B. împotriva sentinţei nr. 34 din 31 ianuarie 2003 pronunţată de Tribunalul Galaţi a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 96/A din 20 iunie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă.
În esenţă instanţa de apel şi-a însuşit motivele pe care s-a întemeiat respingerea ca inadmisibilă a acţiunii de către Tribunalul Galaţi, adăugând că pe calea contenciosului administrativ persoana îndreptăţită poate acţiona în justiţie dacă apreciază că există un refuz nejustificat al unităţii deţinătoare de a emite Decizia motivată prevăzută de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva deciziei civile nr. 96/A din 20 iunie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi a declarat recurs reclamantul G.N.B., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în dezvoltarea cărora arată în esenţă următoarele:
- unitatea deţinătoare a imobilului notificat este obligată să răspundă la notificare în termen de 60 de zile, stabilit prin art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, acesta fiind un termen imperativ şi nu de recomandare, el putând fi prelungit numai la cerere persoanei îndreptăţite în condiţiile prevăzute de art. 28 din Legea nr. 10/200;
- acţiunea în contencios administrativ la care se referă Decizia instanţei de apel nu-şi găseşte temei în prevederile Legii nr. 10/2001.
Recursul este fondat urmând a fi admis pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În cauza de faţă, fondată pe prevederile Legii nr. 10/2001 reclamantul a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Galaţi teren viran în suprafaţă de 700 mp având o valoare estimativă de 1.400.000.000 lei deţinut de Primăria Municipiului Galaţi şi care a fost naţionalizat de la părinţii săi în baza Decretului nr. 92/1950.
Contrar celor reţinute de cele două instanţe reclamantul a întreprins demersul prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001 şi a notificat prin executorul judecătoresc la 6 iunie 2001 Primăria Municipiului Galaţi solicitând restituirea în natură a imobilului, dar nu a primit nici un răspuns la notificarea formulată.
Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10 în termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării, sau după caz de la depunerea actelor doveditoare potrivit art. 22, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie sau după caz prin dispoziţie motivată asupra cererii de restituire în natură.
Conform art. 24 alin. (1) din aceeaşi lege dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, deţinătorul imobilului este obligat ca, prin decizie, sau, după caz, prin dispoziţie motivată, în termenul prevăzut de art. 23 alin. (1), adică 60 zile, să facă persoanei îndreptăţite o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.
Din prevederile legale citate rezultă, fără echivoc, ca indiferent dacă persoanei îndreptăţite i se restituie în natură imobilul ori i se oferă restituirea prin echivalent sau chiar i se refuză un atare drept, unitatea deţinătoare este obligată ca asupra solicitării adresată pe cale de notificare să se pronunţe printr-o decizie sau dispoziţie motivată.
Cazul dedus recursului de faţă pune însă în discuţie situaţia în care lipseşte răspunsul persoanei juridice notificate, generată de o conduită imputabilă persoanei notificate, care, fie din neglijenţă, fie din rea-voinţă refuză să răspundă la notificarea făcută de persoana îndreptăţită.
O atare conduită culpabilă nu poate, în nici un caz să afecteze interesele persoanelor îndreptăţite şi nici să le lipsească în fapt de posibilitatea de a-şi apăra drepturile recunoscute de lege.
În condiţiile în care Legea nr. 10/2001 nu face nici o precizare cu privire la ipoteza în care persoana juridică deţinătoare a imobilului nu emite Decizia sau dispoziţia prevăzută de art. 23 din lege, în termen de 60 de zile nu se poate refuza persoanei îndreptăţite, dreptul de a se adresa instanţei competente, adică tribunalului, pe considerentul că cererea sa ar fi prematur introdusă sau inadmisibilă. Absenţa răspunsului persoanei juridice deţinătoare are valoarea unui refuz de restituire a imobilului, iar acest refuz trebuie cenzurat de către tribunal tot în condiţiile acestei proceduri speciale.
A considera că plângerea este prematură sau inadmisibilă şi a o respinge ca atare nu înseamnă numai de a da dovadă de un formalism nejustificat, dar şi a nesocoti caracterul reparatoriu al acestei legi şi a obstacula persoana îndreptăţită în redobândirea drepturilor recunoscute de lege impunându-i să aştepte în mod nelimitat un răspuns şi să fie la discreţia unor persoane juridice care nu doresc să piardă imobilul, chiar dacă pentru realizarea acestui scop încalcă în mod flagrant obligaţia imperativă ce le este impusă de art. 23 din Legea nr. 10/2001.
Cum reclamantul a adresat notificarea prin executorul judecătoresc încă de la data de 6 iunie 2001 persoana deţinătoare, Primăria Municipiului Galaţi, şi cum persoana deţinătoare nu a răspuns solicitării persoanei îndreptăţite în termenul prevăzut de lege, în mod greşit instanţele au considerat acţiunea de faţă ca inadmisibilă, pronunţând în acest fel hotărâri nelegale, impunându-se admiterea recursului în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., casarea deciziei recurate, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în apel şi trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului în sensul examinării fondului la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul G.N.B. împotriva deciziei nr. 96/A din 20 iunie 2003 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2792/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 249/2003. Civil. Lg. 10/2001. Recurs → |
|---|
