ICCJ. Decizia nr. 201/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 201
Dosar nr. 19/2003
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin cererea înregistrată la data de 30 aprilie 2002 sub nr. 5286 pe rolul Tribunalului Timiş, E.H. în contradictoriu cu Primăria Municipiului Timişoara, a formulat contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 409 din 2 aprilie 2002, prin care i s-a respins cererea cuprinsă în notificarea prin care a solicitat restituirea imobilului situat în Timişoara, solicitând instanţei:
- anularea acestei dispoziţii, precum şi obligarea pârâtei la restituirea în natură a imobilului.
În motivarea acţiunii reclamanta arată că s-a reţinut greşit în dispoziţia nr. 409/2002 a cărei anulare o solicită, că ea nu are calitate de moştenitoare a fostului proprietar tabular al imobilului în litigiu, deşi prin certificatul de calitate succesorală ataşat notificării a făcut dovada calităţii sale de moştenitoare .
Tribunalul Timiş prin sentinţa civilă nr. 708 din 9 iulie 2002 a respins contestaţia ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că unicul proprietar al imobilului în litigiu R.R. a decedat la data de 25 octombrie 1982 iar succesiune rămasă după acesta nu a fost dezbătută.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta invocând motive de nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Timişoara prin Decizia civilă nr. 143 din 7 noiembrie 2002 a respins apelul ca nefondat, reţinând că fiind vorba de succesiuni succesive, reclamanta trebuia să facă dovada că antecesoarea sa a acceptat expres sau tacit succesiunea după soţ, această dovadă nefiind făcută însă în cauză.
Instanţa de apel a mai reţinut că reclamanta nefăcând dovada că este moştenitoarea fostului proprietar tabular nu poate beneficia de dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 în sensul că prin cererea de restituire este repusă în dreptul de acceptare a succesiunii.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta invocând ca motive de recurs prevederile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C.proc.civ., cu aplicarea art. 306 alin. (2) şi (3) C. proc. civ.
Recursul este fondat.
Este de reţinut în primul rând că imobilul în litigiu situat în Timişoara, înscris în CF 8070 nr. 17061 a fost proprietatea tabulară a lui R.R.de la care a fost preluat în proprietatea statului prin Decretul nr. 92/1950.
De menţionat că soţia titularului dreptului de proprietate R.M. nu era şi ea proprietară tabulară a acestui imobil.
La data de 25 octombrie 1982 R.R. a decedat, ultimul domiciliu al acestuia fiind Timişoara.
Prin sentinţa civilă nr. 2023 din 28 martie 1991 a Judecătoriei Timişoara, s-a dispus înfierea cu efecte depline a reclamantei de către R.M.
Prin testamentul autentificat din 4 iunie 1990 R.M. testează reclamantei dreptul litigios asupra imobilului.
La data de 4 ianuarie 1992 decedează R.M.
De menţoionat că la dosarul cauzei există un certificat de calitate de moştenitor din 9 mai 1995 – dosar 1260 al fostului notariat de Stat judeţean Timiş, în care se arată că R.M. în calitate de soţie supravieţuitoare este moştenitoarea în cotă de 1/1 a lui R.R., iar aceasta la rândul său a fost moştenită de fiica sa, reclamanta din această cauză.
Deşi certificatul se afla depus la dosar şi despre existenţa sa se face menţiune chiar în notificarea adresată unităţii deţinătoare, instanţa de fond nu se pronunţă asupra lui, cu toate că acesta putea avea o influienţă hotărâtoare privind soluţionarea cauzei.
Instanţa de apel procedează în acelaşi mod: cu toate că în şedinţa publică din 10 octombrie 2002 „din oficiu, constată necesitatea ataşării dosarului notarial 1260/1995 în care s-a eliberat certificatul de calitate de moştenitor pe numele reclamantei" dispunând acordarea unui termen în acest scop, în şedinţa din 7 noiembrie revine asupra acestei dispoziţii.
În considerentele deciziei instanţa de apel nu se pronunţă în legătură cu certificatul de calitate de moştenitor şi reţine că soţia supravieţuitoare a titularului dreptului de proprietate, nu a dezbătut succesiunea după soţul său şi nici nu a făcut acte de acceptare tacită a succesiunii, concluzionând că pe cale de consecinţă reclamanta nu este moştenitoarea proprietarului tabular al imobilului în litigiu.
Pentru considerentele mai înainte arătate, văzând şi dispoziţiile art. 314 C. proc. civ. urmează a admite recursul, a casa atât Decizia pronunţată de către Curtea de Apel Timişoara cât şi sentinţa pronunţată de Tribunalul Timiş.
Cauza va fi trimisă spre rejudecare, acestei din urmă instanţe, care urmează a avea în vedere considerentele mai înainte enunţate a prezentei hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de E.H. împotriva deciziei nr. 143 din 7 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Casează menţionata decizie, precum şi sentinţa nr. 708 din 9 iulie 2002 a Tribunalului Timiş.
Trimite cauza pentru rejudecarea fondului, aceluiaşi tribunal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2019/2003. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 188/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în... → |
|---|
