CSJ. Decizia nr. 2070/2003. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.2070/2003
Dosar nr.4748/2002
Şedinţa publică din 21 mai2003
S-a luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei civile nr.570 din 20 noiembrie 2001 a Tribunalului Alba – Secţia civilă precum şi a deciziei nr.576 din 18 martie 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia civilă.
La apelul nominal s-au prezentat: consilier juridic P.G.reprezentând pe intimatul-pârât Ministerul Apărării Naţionale – UM 01794 Alba Iulia, intimatul-reclamant P.F.I.şi consilier juridic V.C.S.reprezentând pe intimatul-chemat în garanţie Ministerul Finanţelor Publice – D.G.F.P. Alba.
Procedura completă.
Intimatul-reclamant P.F.I., căruia i se înmânează copie de pe recursul în anulare şi de pe cererea de restabilire a situaţiei anterioare executării formulată de Ministerul Apărării Naţionale, arată că nu înţelege să solicite amânarea judecării cauzei pentru a lua cunoştinţă de acestea şi doreşte să se judece la termenul de astăzi.
Reprezentanta Ministerului Public, în temeiul art.314 C.proc.civ., solicită admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate şi pe fond respingerea acţiunii reclamantului.
Consilier juridic P.G.solicită admiterea recursului în anulare aşa cum a fost formulat şi întoarcerea executării prin restabilirea situaţiei anterioare, în temeiul art.4042 C.proc.civ.
Consilier juridic V.C.S.solicită admiterea recursului în anulare.
Intimatul-reclamant P.F.I.solicită respingerea recursului în anulare ca nefondat.
CURTEA,
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la Tribunalul Alba la 21 septembrie 2002, reclamantul P.F.I. domiciliul în com. Nicolae Bălcescu, sat Pleşoiu, jud.Vâlcea achemat în judecată civilă Ministerul Apărării Naţionale cu sediul în Bucureşti str.Livezii nr.4, pentru a fi obligată la plata sumei de 77.507.100 lei actualizată potrivit coeficientului de inflaţie la data plăţii, reprezentînd diferenţa între ajutorul brut datorat conform art.31 alin.1 din Legea nr.138/1999 stabilite în raport de ultima soldă brută şi ajutorul net efectiv plătit la trecerea în rezervă în temeiul art.85 din Legea nr.80/1985 şi OG nr.7/1998.
În motivarea pretenţiilor reclamantul a susţinut în esenţă, că deşi urmare a trecerii sale în rezervă cu drept de pensie de serviciu potrivit deciziei nr.08943 din 1 iulie 2000 a Ministerului Apărării Naţionale – Secţia Pensii Militare, era îndreptăţit potrivit art.31 pct.1 din Legea nr.138/1999 la plata integrală şi neimpozabilă a unui ajutor calculat în raport de ultima soldă lunară brută, s-a acordat în mod efectiv numai suma netă rezultată după deducerea impozitului pe salariu.
Invocând OGnr.73/1999 prin care au fost explicit abrogate dispoziţiile legale privind neaplicarea impozitului pentru ajutoarele salariale acordate în condiţiile art.31 din Legea nr.138/1999, pârâţii au cerut prin întâmpinare să serespingă acţiunea ca nefondată.
Soluţionând cauza în primă instanţă prin sentinţa civilă nr.570 din 20.XI.2001TribunalulAlbaconstituitîncompletpentrusoluţionarea litigiilor de muncă, a admis acţiunea cât şi cererea de chemare în garanţie formulată împotriva Ministerului Finanţelor Publice şi a obligat pe pârâţi să plătească reclamantului suma de 77.507.100 lei reprezentând diferenţa între ajutorul net acordat efectiv, la valoarea actualizată prin aplicarea indicelui de inflaţie, aplicabil până la plata efectivă a carenţei.
Hotărârea primei instanţe a fost modificată ca urmare a admiterii recursurilor declarate de pârâţi, în partea privind cuantumul sumei stabilite la 17.973.600 lei în loc de 77.507.100 leiconform deciziei nr.576 din 18 martie 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia Civilă.
Prin hotărârile menţionate s-a considerat prin interpretarea legii aplicabile că ajutoarele prevăzute de art.31 din Legea nr.138/1999 nu constituie venituri impozabile şi nu ar putea fi impozitate conform OG nr.73/1999, aşa încât reţinerea impozitului la sumele acordate cu acest titlu ar fi nelegală.
Împotriva hotărârilor pronunţate în cauză Procurorul general de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, a declarat în termenul legal, recursul în anulare de faţă, întemeiat pe dispoziţiile art.330 pct.2 C. proc.civ.
Invocându-se încălcarea esenţială a legii cu consecinţa văditei netemeinicii a hotărârilorpronunţate s-a susţinut că instanţele au nesocotitdispoziţiile art.6 lit.f din OG nr.73/1999 aplicabileîn cauză, potrivit cărora ajutoarele salariale acordate la trecerea în rezervă potrivit Legii nr.138/1999 nu sunt exceptate de la impozitare.
Recursul este fondat.
Potrivit deciziei de pensionare şi a dovezilor cauzei, reclamantulP.F.I.în calitatea sa de cadru militar activ la UM 01794 Alba Iulia a fost trecut înrezervă cu drept de pensie de serviciu la data de 30 iunie 2000.
Cu această ocazie s-a acordat reclamantului în temeiul Legii nr.138/1999 şi OG nr.73/1999 un ajutor echivalent cu două solde lunare brute pentru fiecare an rămas întreg până la 55 de ani în raport de ultima soldă, după deducerea şi virarea impozitului pe salariu la bugetul de stat.
Reţinerea şi virarea impozitului la buget se dovedeşte corectă fiind întemeiată pe dispoziţiile legale în vigoare la data stabilirii şi acordării drepturilor cuvenite, întrucât:
Potrivit art.31 din Legea nr.138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalilui militar, la trecerea în rezervă sau direct în retragere cu drept de pensie, cadrele militare erau îndreptăţite la plata unui ajutor neimpozabil stabilit în funcţie de solda lunară brută.
Încadrându-se în categoria drepturilor salariale din care izvorăsc, la care se referă şi al căror regim îl poartă în temeiul legii, salariile acordate global odată cu încetarea raporturilor de muncă în condiţiile concrete reglementate, nu au fost asimilate drepturilor băneşti nesupuse impozitării prinOGnr.73/1999 care au în vedere în mod explicit ajutoarele acordate ca forme de sprijin cu destinaţie socială, de urgenţă, de necesitate, ocazională, altele decât cele de natura salarială.
Cum şi prin dispoziţiile art.86 din OG nr.73/1999 s-a prevăzut expres că prevederile contrare ordonanţei sunt abrogate, orice altă interpretare în aplicarea legii este exclusă.
Aşa fiind recursul în anulare se va admite şi ca urmare conform art.312 C.proc.civ.se va dispune casarea hotărârilor formulate în cauză şi respingerea acţiunuii, precum şi a cererii de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice.
Totodată văzând dispoziţiile art.4042C.proc.civ.se va dispunela cererea pârâtului Ministerul Apărării Naţionale repunerea în situaţia anterioară.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr.576 din 18 martie 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia Civilă.
Casează Decizia atacată precum şi sentinţa civilă nr.570 din 20 noiembrie 2001 a Tribunalului Alba – Secţia civilă şi în fond, respinge acţiunea reclamantului P.F.I.şi cererea de chemare în garanţie.
Conform art.4041 C.proc.civ. dispune restabilirea situaţiei anterioare, obligând pe reclamant la restituirea sumelor încasate.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi21 mai2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 209/2003. Civil. Revizuire | CSJ. Decizia nr. 2074/2003. Civil. Ordonanta presedentiala.... → |
|---|
