ICCJ. Decizia nr. 20/2003. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTEDE CASAŢIEŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.20.
Dosar nr. 1717/2003
Şedinţa publică din 20 ianuarie2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 11 iunie 2002 M.N.A., M.C.G. şi M.N. au chemat în judecată pârâţii Consiliul local al comunei Săvârşin, Primarul comunei Săvârşin şi Prefectura Judeţului Arad solicitând obligarea acestora la restituirea în natură a suprafeţeide 675 mp teren din parcela cu nr. top. 211 CF 1443 Săvârşin, la plata daunelor interese în sumă de 25.000.000 lei şi a penalităţilor de întârziere în sumă de 100.000 lei pentru fiecare zi.
Reclamanţii şi-au precizat ulterior acţiunea în sensul că au solicitat să li se restituie în natură 462 mpdin parcela cu nr.top. 211/2, iar pentru parcela 211/1 în suprafaţă de 543 mp să li se acorde despăgubiri în echivalent, menţinând şi pretenţiile la daune şi penalităţi.
Investit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Arad, secţia civilă, prin sentinţa nr. 477 din 4 noiembrie 2002 a admis în parte acţiunea precizată şi în consecinţă: a modificat în parte dispoziţia nr. 222 din 8 august 2002 emisă de Primarul comunei Săvârşin şi a dispus restituirea în natură a parcelei cu nr.top. 211/2 în suprafaţă de 462 mpdin CF 1443 Săvârşin. A luat act de acordul reclamanţilor privind acceptarea ofertei administrative de a negocia preţul despăgubirilor pentru parcela cu nr.top. 211/1 în suprafaţă de 543 m2, a respins cererea privind plata de penalităţi în sumă de 100.000 lei/zi şi a anulat ca netimbrat capătul de cerere privind daunele morale în sumă de 25.000.000 lei.
La pronunţarea sentinţei tribunalul a avut în vedere precizarea de acţiune făcută în raport de contestaţia formulată de reclamanţi împotriva dispoziţiei nr. 222 din 8 august 2002 prin care Primarul comunei Săvârşin a respins cererea de restituire în natură a suprafeţei de 462 mp teren parcelă identificată în CF 1443 Săvârşin făcându-li-se reclamanţilor ofertă de restituire prin echivalent.
Apelul reclamanţilor a fost admis de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, prin Decizia nr. 14 din 14 februarie 2003. Sentinţa a fost anulată în parte şi rejudecând, curtea a respins cererea reclamanţilor de obligare a pârâtului Primarul comunei Săvârşin la plata de daune interese, menţinând în rest hotărârea atacată.
Reclamanţii au declarat recurs împotriva deciziei pronunţate în apel.
Fără a invoca vreunul din motivele prevăzute la art. 304 pct. 1 – 10 C. proc. civ., deşi aveau această obligaţie conform art. 302 1 pct. 3 introdus prin OUG nr. 58/2003 şi art. 303 pct. 2 din acelaşi cod, recurenţii-reclamanţi au reiterat motivele din apel. Au susţinut în esenţă, că în mod greşit instanţele, nu au obligat primarul la plata penalităţilor pe zi de întârziere deşi acesta a refuzat să negocieze preţul despăgubirilor şi a întârziat emiterea dispoziţiei în baza Legii nr. 10/2001 ca urmare a notificării, că nu i-au acordat daunele interese în sumă de 25.000.000 lei justificate de refuzul de restituire a imobilului ceea ce a condus la nevalorificarea respectivului imobil şi nu i-au acordat cheltuielile de judecată, deşi i-au dat câştig de cauză.
Recursul este nefondat.
Aşa după cum în mod corect a reţinut instanţa de apel cu referire la pretenţiile privind daunele-interese de 25.000.000 lei exceptate de la plata taxei de timbru, acestea nu sunt întemeiate.
Reclamanţii au invocat prejudiciul ca fiind determinat de imposibilitatea valorificării terenului, care nu i-a fost restituit, fără a proba nici existenţa şi nici întinderea acestui prejudiciu.
Refereirile la taxele de piaţă încasate de la producătorii agricoli şi de la agenţii comerciali şi eventualele contracte (de închiriere, concesionare, vânzare) ce s-ar fi putut încheia cu privire la teren, nedovedite în condiţiile art. 1169 C. civ. nu sunt de natură a conduce la concluzia existenţei unui prejudiciu şi respectiv a temeiniciei pretenţiei la daune.
Menţinerea soluţiei de respingere a capătului de cerere privind penalităţi de 100.000 lei/zi întârziere până la repunerea în drepturi asupra terenului, este de asemenea întemeiată.
Se reţine că, pretenţia la plata penalităţilor pe zi de întârziere are natura unei pretenţii la plata daunelor cominatorii, reclamanţii urmărind constrângerea pârâţilor să le recunoască dreptul şi să le predea bunul.
În speţă însă, răspunderea pârâţilor poate fi angajată, nu prin obligarea lor de a face sub sancţiunea plăţii daunelor cominatorii, ci pe calea reglementată de art. 5802 şiart. 5803 C. proc. civ. în sensul obligării la plata unei amenzi civile pe zi de întârziere în favoarea statului.
Cu referire la plata cheltuielilor de judecată se reţine că dispoziţia de restituire a fost emisă în termen, iar reclamanţii au acceptat restituirea în natură a suprafeţei de 462 mp (parcela top 211/2) şi oferta administrativă de a negocia preţul despăgubirilor pentru parcela nr.top. 211/1 în suprafaţă de 543 mpsituaţie de care a luat act instanţa de fond.
Pe de altă parte cheltuielile de judecată pot fi acordate părţii care câştigă procesul, doar dacă dovedeşte că le-a făcut.
Or, reclamanţii nu au depus nici un act în justificarea acestor cheltuieli, aşa încât şi sub acest aspect Decizia criticată este întemeiată.
Faţă de cele menţionate motivele invocate de recurenţii-reclamanţi nu se pot lua în considerare, fiind neîntemiate.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ. recursul declarat de reclamanţi se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamanţii M.N.A. M.C.G. şi M.N. împotriva deciziei nr. 14din 14 februarie 2003 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi20 ianuarie2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 2066/2003. Civil | CSJ. Decizia nr. 2040/2003. Civil → |
|---|
