ICCJ. Decizia nr. 2194/2003. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 2194
Dosar nr. 2034/2003
Şedinţa publică din 16 martie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la 12 ianuarie 1999, reclamantul G.D.S. a chemat în judecată pârâţii P.D., P.I.M., Z.I., pentru ca prin sentinţa ce instanţa va pronunţa să-i oblige pe aceştia să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Constanţa, compus din teren în suprafaţă de 476 mp şi construcţia cu un nivel ridicată de acesta.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a dobândit imobilul, astfel: în cotă de ½, în urma decesului tatălui său G.G.(la 24 aprilie 1975) şi în baza contractului de donaţie, fiind gratificat de donatoarea H. (fostă G.)I. autentificat sub nr. 483 din 3 martie 1998 şi s-a legitimat procesual cu certificatul de moştenitor nr. 117 din 27 mai 1976 şi cu înscrisul menţionat.
Iniţial, imobilul mai sus individualizat a fost cumpărat de părinţii acestuia de la K.L. şi K.I. prin contractul autentificat sub nr. 6314 la 26 august 1967.
Mai arată reclamantul că acesta a trecut în proprietatea Statului, ca efect al Decretului nr. 223/1974 şi că, ulterior prin sentinţa civilă nr. 9313 din 18 iulie 1995, rămasă definitivă şi irevocabilă s-a dispus anularea deciziilor nr. 579 din 13 noiembrie 1978 şi 32 din 14 februarie 1979 emise de fostul Consiliu Popular al Judeţului Constanţa, cu consecinţa retrocedării imobilului, dar, cu toate acestea pârâţii refuză să-l elibereze, deşi prin hotărârea nr. 40 din 1 aprilie 1997 s-a realizat radierea acestuia din patrimoniul Statului.
În drept au fost invocate prevederile art. 480 şi urm. C. civ.
Pârâţii P.D. şi P.M. au opus acţiunii reclamantului o întâmpinare, prin care au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, apărându-se şi arătând că reclamantul a mai solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare, încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, în litigiul ce a făcut obiectul dosarului 8731/1998 al Judecătoriei Constanţa.
Această acţiune a fost respinsă, prin sentinţa civilă nr. 1872 din 2 februarie 1999 , soluţie ce a fost confirmată în apel, pe rolul instanţelor fiind judecarea recursului, în acea cauză.
Aceeaşi pârâţi au formulat şi cerere reconvenţională solicitând obligarea reclamantului G.D.S. la plata contravalorii îmbunătăţirilor aduse imobilului, evaluate la 10.000.000 lei şi instituirea unui drept de retenţie până la achitarea acestora.
Cu caracter de cerere de chemare în garanţie, reconvenienţii au solicitat obligarea Consiliului Local Constanţa şi R.A. E.D.P.P. Constanţa în principal, la oferirea unui spaţiu de locuit şi în subsidiar la plata contravalorii imobilului vândut. La termenul din 1 noiembrie 2000 reclamantul a înţeles să renunţe la judecată, şi a depus declaraţie autentificată sub nr. 3819 din 30 octombrie 2000.
Prin sentinţa civilă nr. 369 din 13 iunie 2001, Tribunalul Constanţa, a luat act de renunţarea la judecata acţiunii principale formulată de reclamant, prin mandatarul V.S. în contradictoriu cu pârâţii - reconvenienţi P.D., P.I.M., Z.I. şi chemaţii în garanţie R.A.E.D.P.P. Constanţa, Consiliul Local Constanţa.
A admis cererea reconvenţională formulată de pârâţii P.D. şi P.M., a obligat reclamantul la 67.959.000 lei, reprezentând contravaloarea îmbunătăţirilor aduse imobilului, a admis în parte cererea de chemare în garanţie, a obligat chematele în garanţie la plata sumei de 136.943.040 lei reprezentând preţul reactualizat al imobilului.
A respins cererea având ca obiect repartizarea unui alt spaţiu locativ.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut în esenţă, actul de dispoziţie al reclamantului, în sensul renunţării la judecata acţiunii, (declaraţia autentificată sub nr. 3819 din 30 octombrie 2000 de Biroul Notarului Public M.I., că prin sentinţa civilă nr. 9313 din 18 iulie 1995 a Judecătoriei Constanţa rămasă irevocabilă prin respingerea recursului) s-a admis acţiunea reclamanţilor H.I. şi G.D.F., în contradictoriu cu pârâtul R.A. C.U. Constanţa, Consiliul Judeţean Constanţa, s-a dispus anularea deciziilor nr. 579 din 13 noiembrie 1975 şi nr. 32 din 14 februarie 1979 ale fostului Comitet Executiv al Consiliului Popular Judeţean, şi a fost retrocedat imobilul din Constanţa.
Ulterior, prin Decizia nr. 1208 din 13 septembrie 2000, Curtea de Apel Constanţa a admis recursul declarat împotriva deciziei nr. 3451/1999, a casat Decizia recurată precum şi sentinţa instanţei de fond şi a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 27074 din 30 septembrie 1996 încheiat între pârâţii R.A.E.D.P.P. Constanţa şi P.D. şi P.M. cu consecinţa evacuării pârâţilor din imobil.
Potrivit probatoriilor administrate (expertiza tehnică preţuitoare a valorii îmbunătăţirilor) instanţa şi-a însuşit punctul de vedere şi concluziile expertului care a stabilit că pârâţii-recurenţi au adus imobilului îmbunătăţiri în valoare de 67.959.000 lei, aşa încât cu acest spor de valoare reclamantul, căruia i-a fost retrocedat imobilul, şi-a mărit patrimoniul, printr-o îmbogăţire fără justă cauză.
Apreciind incidente în cauză prevederile art. 1341 C. civ., instanţa a reţinut că vânzătorul datorează cumpărătorului evins toate obligaţiile stipulate de textul legal invocat.
Astfel, potrivit drepturilor legale „când vânzătorul este răspunzător de evicţiune, cumpărătorul dacă este evins, are dreptul de a cere de la vânzător: restituirea preţului, fructele (dacă este dator a le întoarce proprietarului care l-a evins), spezele instanţei deschise de dânsul în contra vânzătorului şi ale celei deschise de evingător în contra sa, daunele-interese şi spezele contractului de vindere".
Cum, în cauză, pârâţii-reconvenienţi au fost evinşi de reclamant, chematele în garanţie R.A.E.D.P.P. Constanţa (în calitate de vânzătoare) în contractul încheiat şi Consiliul Local Constanţa, în proprietatea căruia s-a aflat imobilul la data vânzării, au a răspunde pentru evicţiunea totală a cumpărătorilor P.D. şi P.M.I.
Stabilind întinderea obligaţiei de garanţie a vânzătorului pentru evicţiune, instanţa a socotit că persoanele chemate în garanţie vor fi obligate la plata preţului pentru imobilul vândut, ce va fi reactualizat conform indicelui de inflaţie, pentru a acoperi prejudiciul suferit de cumpărător, prin creşterea preţului între data încheierii contractului şi data producerii evicţiunii în temeiul art. 1342 – 1344 C. civ.
Astfel, preţul reactualizat (avans, rate) incluzând cheltuielile contractului este de 136.943.040 lei.
Cât priveşte petitul privind repartizarea unui alt spaţiu locuit, instanţa l-a respins cu motivarea din finele considerentelor sentinţei.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantul şi pârâţii P.D., P.I.M., N.L.G. şi chemata în garanţie R.A. E.D.P.P. Constanţa, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În ceea ce priveşte apelul reclamantului instanţa, l-a apreciat ca tardiv, în raport de dispoziţiile art. 284 alin. (1) C. proc. civ. care stipulează că „termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel" şi l-a respins, reţinând în considerentele deciziei nr. 24/C din 17 martie 2003 a Curţii de Apel Constanţa, că reclamantul prin mandatar nu a indicat schimbarea de domiciliu, neconformându-se prevederilor art. 98 C. proc. civ.
Din conţinutul deciziei de comunicare a sentinţei civile nr. 369 din 13 iunie 2001 a Tribunalului Constanţa, rezultă că hotărârea a fost comunicată la domiciliul, mandatarului, V.S., la data de 13 iunie 2001, dar, cum mandatarul nu mai locuia la această adresă, noul proprietar nu a permis afişarea, astfel că dovada de comunicare a fost restituită.
Apelul reclamantului a fost înregistrat la 28 septembrie 2001, peste termenul legal de 15 zile libere, defipt de dispoziţiile art. 284 alin. (1) şi art. 101 C. proc. civ.
Prin aceeaşi decizie, instanţa de control judiciar ordinar a respins şi apelurile pârâţilor P.D., P.I.M., N.M.G. şi chematei în garanţie R.A. E.D.P.P. Constanţa.
Prin prisma motivelor invocate, apelul pârâţilor mai sus menţionaţi, critică soluţia instanţei de fond pentru respingerea petitului privind obligarea chematelor în garanţie Consiliul Local Constanţa şi R.A.E.D.P.P. Constanţa la oferirea unui spaţiu de locuit echivalent celui din str. P.; ignorarea reparării în natură a prejudiciului, deşi această formă de reparaţie primează şi numai dacă aceasta nu este posibilă se aplică principiului restituirii prin echivalent.
Se indică în cuprinsul motivelor de apel ambele forme de răspunderi contractuale şi delictuale, ca temeiul al obligaţiei de reparaţie ce revine statului, prin instituţiile sale abilitate.
Se critică totodată, omisiunea instanţei de a stabili corect întinderea obligaţiei de dezdăunare şi cu „excedentul de valoare" de care cumpărătorii evinşi au fost privaţi, respectiv se solicită obligarea vânzătorului la plata sumei de 310.825.000 lei, precum şi reactualizarea contravalorii îmbunătăţirilor stabilite.
Chemata în garanţie R.A. E.D.P.P. Constanţa a invocat critici referitoare la greşita soluţionare a cererii de chemare în garanţie şi a arătat că, în mod eronat s-a dispus obligarea acesteia la restituirea către pârâţi a preţului reactualizat al imobilului, întrucât, în calitate de vânzător a încasat numai un comision de 1% din preţul de vânzare, restul de 99% fiind virat la bugetul Statului, în temeiul art. 9 alin. (5) din Legea nr. 112/1995 şi al art. 7 din Normele Metodologice de aplicare a acestei legi.
Apelul pârâţilor a fost respins de instanţă cu motivarea că, reactualizarea sumelor menţionate, cu procentul inflaţional corespunzător se poate realiza cu ocazia executării prin executorul judecătoresc, urmând procedura prevăzută de art. 3712 C. proc. civ.
În lumina acestor consideraţii, instanţa de apel a respins efectuarea unei expertize contabile, ce a fost solicitată în considerarea caracterului devolutiv specific acestei căi de atac.
S-a menţinut motivarea primei instanţe în ceea ce priveşte efectele obligaţiei de garanţie pentru evicţiune stabilită în sarcina vânzătorului.
În ceea ce priveşte motivele de apel ale chematei în garanţie, acestea au fost apreciate ca nefondate, întrucât conform prevederilor art. 1342 şi art. 1343 C. civ., în cazul evicţiunii totale, vânzătorul trebuie să restituie integral preţul primit, indiferent de micşorarea valorii lucrului, fie şi din neglijenţa cumpărătorului.
Cât priveşte răspunderea chematei în garanţie R.A.E.D.P.P. Constanţa, aceasta este angajată în cauză, dată fiind calitatea de vânzătoare a acestei societăţi, instanţa de control judiciar ordinar, considerând că, pe tărâmul răspunderii evicţionale, vânzătoarea este ţinută să restituie integral preţul plătit de cumpărător, indiferent de destinaţia preţului.
S-a reţinut totodată că R.A.E.D.P.P. Constanţa poate, la rându-i să se îndrepte, împotriva Statului, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice pentru profitul încasat de acesta din urmă, în numele vânzătorului.
Şi această decizie a făcut obiectul exercitării căii extraordinare de atac a recursului, de către pârâţi şi chemata în garanţie R.A.E.D.P.P. Constanţa.
Recursul pârâţilor, prin prisma motivelor invocate critică soluţia instanţei de apel pentru aplicarea greşită a legii, prin respingerea petitului privind obligarea chematelor în garanţie Consiliul Local Constanţa şi R.A.E.D.P.P. Constanţa la oferirea unui spaţiu de locuit echivalent, celui din str. P.; ignorarea şi încălcarea principiului reparaţiei în natură a prejudiciului şi numai în măsura imposibilităţii de aplicare a acestuia, restituirea prin echivalent, ca modalitate subsidiară de dezdăunare; aprecierea greşită a întinderii obligaţiei de evicţiune a vânzătorului, şi identificarea acesteia doar cu preţul reactualizat al imobilului vândut, fără a se socoti şi „sporul de valoare" între momentul încheierii contractului şi data deposedării.
Se reproşează instanţei de control judiciar ordinar, respingerea probei cu expertiză tehnică de specialitate, care să stabilească valoarea reală a despăgubirii, în considerarea dispoziţiilor art. 1344 C. civ., cu luarea în calcul a „excedentului de valoare" cu privire la imobil, precum şi nelegalitatea prevăzută de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., în sensul că aceeaşi instanţă a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 3712 C. proc. civ.
Mai precis, aceasta a socotit că reactualizarea se face de către executorul judecătoresc, odată cu executarea hotărârii, în conformitate cu textul procedural evocat şi că, în lipsa unei expertize contabile de reactualizare a sumei la care au fost obligate chematele în garanţie de la rămânerea definitivă a hotărârii până la data plăţii efective, ar însemna ca obligaţia de dezdăunare să nu se realizeze integral, într-un cuantum care să includă daunele-interese (art. 1344 şi art. 1345 C. civ.).
Chemata în garanţie R.A.E.D.P.P. Constanţa a dezvoltat criticile pe care le-a încadrat în pct. 9 şi 10 ale art. 304 C. proc. civ., sub aspectele legate de greşita soluţionare a cererii de chemare în garanţie, şi a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
În acest sens, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că aceasta nu a fost beneficiara preţului vânzării imobilului, decât în privinţa unui comision de 1%, iar avansul în sumă de (10.863.221 lei) (din valoarea totală a imobilului de 24.471.168 lei) a fost virat în contul Administraţiei Financiare Constanţa şi cu începere din anul 1997, ratele încasate au fost şi ele virate în contul D.G.F.P. Constanţa.
În contextul arătat, cel care trebuie să răspundă pentru sumele încasate este Ministerul Finanţelor Publice.
În motivele de recurs sunt evidenţiate şi analizate condiţiile răspunderii vânzătorului pentru evicţiune şi se arată că acestea nu sunt întrunite în ceea ce priveşte R.A. E.D.P.P. Constanţa. În consecinţă s-a solicitat admiterea recursului şi respingerea acţiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
Prin prisma motivelor invocate, instanţa va admite recursul pârâţilor şi îl va respinge ca nefondat, pe cel declarat de chemata în garanţie R.A. E.D.P.P. Constanţa, pentru considerentele ce succed:
Reclamantul G.D.S. a investit Tribunalul Constanţa cu o acţiune prin care a solicitat retrocedarea imobilului situat în Constanţa, intrat în proprietatea Statului în baza Decretului nr. 223/1974.
Acesta şi-a dovedit legitimarea procesuală activă, în raport cu autorii ce au fost proprietarii imobilului a făcut dovada dreptului de proprietate şi a depus la dosar sentinţa civilă nr. 9313 din 18 iulie 1995, rămasă definitivă şi irevocabilă, hotărârea judecătorească prin care s-a dispus anularea deciziilor nr. 579 din 13 noiembrie 1978 şi nr. 32 din 14 februarie 1979 emise de fostul Consiliu Popular al Judeţului Constanţa, cu consecinţa retrocedării imobilului.
Expresie a principiului disponibilităţii ce guvernează procesul civil, instanţa a luat act de renunţarea reclamantului la acţiunea acestuia, manifestare de voinţă care a îndeplinit toate cerinţele de formă şi de fond pentru a produce efecte juridice.
Cum cadrul procesual a fost conturat cu o întâmpinare, cerere reconvenţională a pârâţilor P.D. şi P.I.M. precum şi cu o cerere de chemare în garanţie a consiliului Local Constanţa şi R.A.E.D.P.P. Constanţa, instanţa a soluţionat pricina în limitele cadrului creat.
Instanţa a soluţionat cererile, admiţând-o pe cea reconvenţională cu obligarea reclamantului la 67.959.000 lei, reprezentând contravaloarea îmbunătăţirilor şi a admis în parte cererea de chemare în garanţie, obligând chematele în garanţie la plata sumei de 136.943.040 lei, reprezentând preţul reactualizat al imobilului.
Prin Decizia nr. 1208 din 13 septembrie 2000, Curtea de Apel Constanţa a admis recursul, a casat Decizia nr. 3451/1999 şi sentinţa instanţei de fond şi a constatat nulitatea absolută a contractului nr. 27074 încheiat între R.A.E.D.P.P. Constanţa şi pârâţii-reclamanţi P.D. şi P.I.M.
În situaţia de fapt expusă, instanţa a stabilit în drept, că vânzătorul răspunde pentru obligaţia de evicţiune, izvorâtă din tulburarea cumpărătorului în exercitarea dreptului său de proprietate.
În aceste condiţii a fost angajată răspunderea R.A. E.D.P.P. Constanţa, întrucât în calitate de vânzătoare şi debitoare a obligaţiei de garanţie pentru evicţiune, aceasta datorează cumpărătorilor evinşi, restituirea integrală a preţului, valoarea fructelor civile pe care a fost obligat să le înapoieze celui evins, daune-interese, în înţelesul obligaţiei de garanţie, reglementată de dispoziţiile art. 1337 – 1351 C. civ. care reprezintă sediul materiei acestei răspunderi.
Instanţa de control judiciar ordinar a respins apelurile reclamantului, pârâţilor şi chematei în garanţie, păstrând soluţia şi motivarea instanţei de fond.
Recursul pârâţilor se priveşte ca fondat, prin prisma motivelor invocate, întrucât, în ceea ce priveşte întinderea şi cuantumul obligaţiei de dezdăunare, criticile expuse sunt pertinente.
Pe cale de consecinţă este întemeiată critica pârâţilor, în sensul că instanţa de control judiciar ordinar, în considerarea caracterului devolutiv al acestei căi de atac, nu a încuviinţat o expertiză contabilă având ca obiectiv stabilirea corectă a dezdăunării.
Astfel, conform art. 1344 şi art. 1345 C. civ. daunele datorate de vânzător pentru evicţiune reprezintă diferenţa dintre preţ şi sporul de valoare dobândit de bun între momentul perfectării contractului de vânzare-cumpărare şi deposedarea cumpărătorului. În acest caz, despăgubirea cuvenită în caz de evicţiune reprezintă contravaloarea prejudiciului cauzat de producerea evicţiunii.
Aceste daune sunt datorate, indiferent de buna sau reaua credinţă şi independent de cauza care a produs excedentul de valoare: împrejurări fortuite sau cheltuielile necesare, ori utile făcute de cumpărător.
Dacă vânzătorul este de rea-credinţă, el este ţinut să restituie chiar şi cheltuielile voluptorii făcute de cumpărător.
Este unanim recunoscut în practica judiciară, că, în afară de acţiunea în regres în contra vânzătorului, cumpărătorul îl poate acţiona şi pe terţul evingător, cerându-i despăgubirile pentru cheltuielile şi îmbunătăţirile ce le-a adus bunul şi care i-au sporit valoarea şi cum terţul evingător profită de aceste cheltuieli şi îmbunătăţiri, el va trebui să-l despăgubească pe cumpărător, iar vânzătorul va fi garantat în subsidiar.
Sub acest aspect, al întinderii obligaţiei de dezdăunare, instanţele au omis a dispune efectuarea unei expertize contabile care să stabilească: sporul de valoare al imobilului şi reactualizarea sumei la care au fost obligate chematele în garanţie Consiliul Local Constanţa şi R.A. E.D.P.P. Constanţa (136.943.040 lei) la data plăţii efective.
Greşit a apreciat instanţa de apel că această reactualizare poate fi făcută în condiţiile prevăzute de art. 3712 C. proc. civ., prin intermediul executorului judecătoresc, şi, ca atare motivul de recurs ce vizează această critică, este, de asemenea fondat.
Potrivit textului procedural citat [art. 3731 pct. 2 alin (1)] „Cererea de executare silită se depune la executorul judecătoresc, dacă legea nu dispune altfel. Executorul judecătoresc va solicita încuviinţarea executării de către instanţa de executare, căreia, îi va înainta, în copie, cererea creditorului şi titlul executor".
În raportul juridic dedus judecăţii, cuantumul obligaţiei fixată în sarcina chematelor în garanţie este neîndestulător şi nu poate fi stabilit arbitrar, în lipsa unei expertize contabile.
Aceasta, cu atât mai mult, cu cât nu se cunoaşte, deci este incert momentul plăţii efective şi aplicarea indicelui de inflaţie, care trebuie calculat, prin raportare la momentul plăţii.
Pentru considerentele expuse, recursul pârâţilor urmează a fi admis, cu consecinţa schimbării în parte a deciziei nr. 24/C din 17 martie 2003, în sensul admiterii apelului pârâţilor împotriva sentinţei civile nr. 369 din 13 iunie 2001 a Tribunalului Constanţa.
Va fi modificată sentinţa apelată, în sensul că suma la care au fost obligate chematele în garanţie va fi reactualizată la data plăţii efective.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârilor pronunţate.
În ceea ce priveşte recursul declarat de chemata în garanţie R.A. E.D.P.P. Constanţa, acesta va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. pentru următoarele considerente:
Prin recursul său, chemata în garanţie invocă lipsa calităţii procesuale pasive a R.A.E.D.P.P. Constanţa, şi împrejurarea că inexistenţa unei clauze exprese privind răspunderea pentru evicţiune a vânzătorului, fac, ca această societate, deşi a vândut imobilul pârâţilor-reclamanţi P.D., P.I.M. (a se vedea contractul nr. 27074 din 30 septembrie 1996), să fie exonerată de răspundere, cumpărătorii asumându-şi riscul încheierii actului juridic.
Critica nu este de primit, deoarece, fiind parte contractantă, această societate are calitate procesuală în raportul juridic, realizând vânzarea imobilului şi încasând parte din preţul acestuia.
Nici următoarea critică, ce vizează inexistenţa răspunderii contractuale, nu este fondată, deoarece răspunderea vânzătorului pentru evicţiune există, în puterea legii, indiferent dacă într-un contract de vânzare-cumpărare este sau nu stipulată expres această obligaţie.
Răspunderea pentru evicţiune a fost reglementată ca un mijloc de protecţie al cumpărătorului evins şi, subzistă, fiind de esenţa contractului de vânzare-cumpărare, iar normele care o definesc au caracter imperativ. Această răspundere îşi are sediul în Codul Civil, Secţiunea III „Despre răspunderea vânzătorului şi este reglementată de art. 1337 – 1351.
Faptul că o persoana cumpără pe riscul său, nu înlătură nicidecum răspunderea pentru evicţiune a vânzătorului.
Concluzionând, instanţa urmează a admite recursul pârâţilor P.D., P.I.M., N.L.G., în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ. şi îl va respinge pe cel declarat de chemata în garanţie R.A. E.D.P.P. Constanţa, conform art. 312 alin. (1) teza a II a din acelaşi cod.
Având în vedere şi prevederile art. 274 C. proc. civ. va fi obligată recurenta-chemată în garanţie R.A. E.D.P.P. Constanţa la cheltuieli de judecată de 2.000.000 lei către recurenţii-pârâţi P.D., P.I.M., N.L.G.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâţii P.D., P.I.M. şi N.L.G. împotriva deciziei civile nr. 24/C din 17 martie 2003 a Curţii de Apel Constanţa, pe care o schimbă în parte, în sensul că admite apelul declarat de pârâţi împotriva sentinţei civile nr. 369 din 13 iunie 2001 a Tribunalului Constanţa.
În consecinţă, modifică sentinţa apelată în sensul că suma la care au fost obligate chematele în garanţie va fi reactualizată la data plăţii efective, menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor pronunţate.
Respinge ca nefondat recursul formulat de chemata în garanţie R.A.E.D.P.P. Constanţa împotriva aceleiaşi decizii, pe care o obligă la 2.000.000 lei cheltuieli de judecată către recurenţii-pârâţi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2196/2003. Civil. Punere sub interdictie.... | ICCJ. Decizia nr. 2189/2003. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs → |
|---|
