ICCJ. Decizia nr. 2199/2003. Civil. Pretentii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 2199
Dosar nr. 2934/2003
Şedinţa publică din 16 martie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 162 din 9 aprilie 2002 pronunţată de Tribunalul Arad, s-a respins acţiunea formulată de S.C. A. C. Arad şi continuată de S.C. E. S.A. în calitate de lichidator al reclamantei, în contradictoriu cu pârâţii B.A.L., B.Ş.A. şi B.E.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în cele trei cărţi funciare sunt înscrişi ca proprietari ai imobilelor din litigiu pârâţii: în C.F. nr. 11.062 Arad – B.A., în C.F. nr. 82.57 Arad – B.A., în C.F. nr. 57.485 Arad – B.A.L.A., B.Ş.A. şi B.E. Că în atare situaţie, nu se poate reţine că reclamanta are vreun drept cu privire la imobilele din litigiu.
S-a mai reţinut că imobilele au fost preluate în mod abuziv de Statul Român, fără ca acesta să înscrie în cartea funciară dreptul său de proprietate sau un drept real.
Curtea de Apel Timişoara prin Decizia civilă nr. 53 din 10 aprilie 2003, a respins ca neîntemeiat apelul declarat de reclamanta S.C. A. C. S.A. prin lichidator S.C. E. S.A. Arad împotriva sentinţei civile nr. 162 din 9 aprilie 2002 pronunţată de Tribunalul Arad.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că imobilele înscrise în C.F. Arad au aparţinut autorilor pârâţilor, însă au fost preluate în fapt de Statul Român, fără ca acesta să înscrie în cartea funciară dreptul său de proprietate sau un alt drept real.
S-a mai reţinut că, Statul Român a preluat în fapt imobilele menţinute în lipsa oricărui titlu. Fiind vorba de o deposedare abuzivă a imobilelor Statul Român nu a devenit proprietarul acestora şi pe cale de consecinţă nu poate fi vorba nici de un drept de superficie cu privire la imobilele respective.
Împotriva deciziei civile mai sus menţionate a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A. Arad prin lichidator S.C. E. S.A. Arad, criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală, invocând art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., deoarece:
- Instanţele au ignorat legile aplicabile la data când imobilele în litigiu au fost preluate de Statul Român, în baza cărora acesta a devenit proprietar al imobilelor, respectiv, Decretul nr. 218/1960, Decretul nr. 712/1966 şi Legea nr. 59/1974.
- Instanţele ignorând legile în vigoare aplicabile speţei nu au luat în considerare modul de dobândire a dreptului de superficie prin acte administrative individuale, prin care terenurile proprietate de stat au fost atribuite, cu titlu de drept de folosinţă, organizaţiilor cooperatiste, altor organizaţii obşteşti şi persoanelor fizice, încălcând prevederile actelor normative care au reglementat acest mod de dobândire: Decretul nr. 244/1955, Legea nr. 4/1973 şi Legea nr. 58/1974.
- Instanţele prin nerecunoaşterea în favoarea noastră a existenţei unui drept de superficie cu privire la imobilele (terenuri) în litigiu, au încălcat prevederile art. 492 C. civ. şi implicit art. 11 din Legea nr. 115/1938.
- Prin nerecunoaşterea dreptului nostru de proprietate asupra construcţiilor edificate menţionate în acţiunea introductivă şi refuzul de a dispune evidenţierea acestora în cartea funciară, instanţele au încălcat prevederile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990.
- Instanţele soluţionând cauza au încălcat şi prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Recursul nu este fondat.
Obiectul litigiului dintre reclamanta S.C. A. C. S.A. reprezentată prin lichidator S.C. E. S.A. Arad şi pârâţii: B.A.L., B.Ş.A., B.E., îl constituie o acţiune în constatare.
Reclamanta prin acţiunea sa, a solicitat să se constate că după preluarea de către stat a terenurilor înscrise în C.F. 57481 – Arad, C.F. 11.062 – Arad şi C.F. 8257 – Arad, a edificat următoarele: 24 grajduri, 13 magazii, 2 centrale termice, 1 grup electric, 2 ateliere, 1 rampă, 1 remiză P.S.I., 1 magazin, 1 abator, 1 centrală electrică, 3 silozuri, o parte din moara cu utilajele existente în interior, 1 anexă moară, 1 buncăr, 2 cabine poartă, 1 depozit de carburanţi, 1 platformă betonată, 11 locuinţe, 1 şcoală, 14 şoproane, 8 anexe, 2 garaje, 2 cocine, 1 padoc, 1 grup sanitar, 3 coteţe, 3 WC, 1 bazin, 6 bazine dejecţii, 1 staţie pompe. În atare situaţie se impune a i se recunoaşte dreptul de superficie asupra terenurilor menţionate, iar în subsidiar un drept de retenţie asupra construcţiilor edificate şi asupra modernizărilor efectuate la construcţiile deja existente pe terenurile respective.
Potrivit art. 17 din Decretul-lege nr. 115/1938, „Drepturile asupra imobilelor se vor dobândi numai dacă între cel care dă şi cel care primeşte dreptul este acord de voinţă asupra constituirii sau strămutării, în temeiul unei cauze arătate, iar constituirea sau strămutarea a fost înscrisă în cartea funciară.
Imobilele înscrise în C.F.: 8257, 11.062, 57.481 Arad, au aparţinut autorilor pârâţilor. Ele se află situate pe raza localităţii Ceala, judeţul Arad, unde sunt aplicabile prevederile actului normativ mai sus menţionat cu privire la înscrierile în cartea funciară.
Deşi, Statul Român a preluat în mod abuziv imobilele mai sus menţionate, în perioada anului 1949, după ce autorii reclamanţilor au fost deportaţi în altă localitate, totuşi acesta nu a devenit proprietarul imobilelor deoarece nu le-a înscris în cartea funciară, cum prevede art. 17 din Decretul nr. 115/1938.
În atare situaţie, susţinerea reclamantei în sensul că Statul Român a devenit proprietarul imobilelor în litigiu, invocând Decretul nr. 218/1966, Decretul nr. 712/1966, nu poate fi reţinută, cu atât mai mult cu cât aceste decrete contravin dispoziţiilor Constituţiilor din 1952 şi 1965, precum şi art. 481 C. civ., cu privire la proprietate.
Reclamanta a folosit imobilele menţionate mai sus şi a încercat să înscrie în cartea funciară dreptul său de proprietate asupra acestora. Cererea reclamantei a fost iniţial admisă, încheierea de carte funciară pronunţată la 23 februarie 1998 a Judecătoriei Arad, însă ulterior, prin Decizia civilă nr. 513 din 22 februarie 2000 a Curţii de Apel Timişoara a fost admis recursul şi a fost casată încheierea menţionată şi Decizia civilă nr. 1504 din 8 iunie 1990 a Tribunalului Arad, dispunându-se restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară.
Ca urmare, nu se poate reţine un drept real de proprietate nici în favoarea reclamantei cu privire la imobilele înscrise în C.F. 8257, 11.062 şi 57.481 Arad pe numele autorilor pârâţilor.
Reclamanta a folosit atât construcţiile existente care au constituit o fermă cu locuinţă pentru funcţionari, pentru servitori, grajd, magazii, fabrică pentru prepararea furajelor, moară cu edificiu de maşinării şi casă pentru birourile societăţii, cât şi pe cele noi edificate după data preluării.
Susţinerea reclamantei în sensul că prin nerecunoaşterea de către instanţe, în favoarea sa a unui drept de superficie asupra terenului rămas pe urma autorilor pârâţilor s-au încălcat prevederile art. 492 C. civ. şi art. 11 din Legea nr. 115/1938, nu poate fi primită pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 11 din Decretul-lege nr. 115/1938, drepturile tabulare sunt drepturile reale imobilelor înscrise în cartea funciară şi anume: dreptul de proprietate; dreptul de superficie; dreptul de uz; dreptul de habitaţiune şi servitute; dreptul de ipotecă.
În speţă, reclamanta nu şi-a intabulat vreun drept de proprietate sau de superficie în cartea funciară, cu privire la imobilele despre care face vorbire în acţiunea introductivă.
Mai mult, dreptul de superficie poate fi constituit prin: titlu (act juridic, convenţie, testament, act de concesiune); uzucapiune (nu este cazul în speţă); direct prin lege, art. 30 C. fam., nu este cazul în speţă. Or, în cauză se poate constata că nu avem de a face cu constituirea unui drept de superficie în favoarea reclamantei asupra imobilelor respective, în condiţiile arătate.
Potrivit art. 492 C. civ., orice construcţie, plantaţie sau lucru făcut în pământ sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa şi că sunt ale lui, până ce se dovedeşte din contra.
În contextul dispoziţiilor mai sus enunţate, construcţiile presupuse a fi edificate de reclamantă pe terenul autorilor pârâţilor, sunt prezumate a fi ale pârâţilor până la proba contradictorie.
Dovada că acele construcţii despre care face vorbire reclamanta în acţiune în sensul că îi aparţin nu se poate face pe calea unei acţiuni în constatarea unui drept, cum este cazul în speţă, ci pe calea unei acţiuni în realizarea dreptului.
Nu poate fi reţinută nici susţinerea reclamantei în sensul că instanţele soluţionând cauza au încălcat prevederile Legii nr. 10/2001, deoarece obiectul prezentei cauze îl constituie acţiunea în constatare formulată de reclamantă, contra pârâţilor, care nu poate fi soluţionată prin prisma Legii nr. 10/2001, ci în condiţiile art. 111 C. proc. civ.
Pentru toate aceste considerente Înalta Curte reţine că motivele de recurs invocate nu se circumscriu temeiurilor prevăzute de art. 304 pct. 9, 10 C. proc. civ. şi în consecinţă, se vor respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. A. Ceala S.A. prin lichidator S.C. E. S.A., împotriva deciziei nr. 53 din 10 aprilie 2003 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. E. S.A., societate lichidatoare a S.C. A. C. S.A. împotriva deciziei nr. 53 din 10 aprilie 2003 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2236/2003. Civil. Revizuire | ICCJ. Decizia nr. 220/2003. Civil. Contestaţie în anulare → |
|---|
