ICCJ. Decizia nr. 220/2003. Civil. Contestaţie în anulare

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ

Decizia nr. 220.

Dosar nr. 6455/2003

Şedinţa publică din 16 martie 2004

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele :

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 19 octombrie 2003, contestatorul Borcan Gheorghe a atacat cu contestaţie în anulare Decizia acestei curţi nr. 4164 din 21 octombrie 2003.

Contestatorul a indicat ca temei de drept „art. 318, art. 304, art. 3041, art. 312, art. 103, art. 105, art. 118, şi art. 115, etc. C. proc. civ.; Legea nr. 168/1999, Legea nr. 130/1996, Legea nr. 53/2003, Constituţia şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului".

Cât priveşte motivarea în fapt, contestatorul a arătat că ea a fost dezbătută pe larg în motivele de recurs.

Prin Decizia nr. 4164 din 21 octombrie 2003 Curtea Supremă de Justiţie a respins ca nefondat recursul declarat de contestator împotriva sentinţei civile nr. 44 din 23 iunie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia pentru conflicte de muncă şi litigii. Prin această din urmă sentinţă s-a rezolvat un conflict negativ de competenţă, stabilindu-se competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Contestaţia în anulare, cale extraordinară de atac, este reglementată, cât priveşte motivele pentru care poate fi declarată, de art. 317 teza 1, două situaţii [cele din alin. (1)] şi teza 2 [alin. (2)] precum şi de art. 318 pentru două situaţii.

Contestatorul nu a invocat în declararea acestei căi de atac nici unul din motivele legale în temeiul căruia poate fi primită contestaţia în anulare.

Deşi s-a invocat art. 318 (alături de o serie de alte articole din codul de procedură civilă care reglementează alte instituţii procedurale), nu s-a arătat care este greşeala materială făcută de instanţă care a dus la o hotărâre greşită şi nici motivul de recurs omis a fi analizat.

Ca urmare, se va respinge ca neîntemeiată contestaţia în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată de contestatorul B.G. împotriva deciziei civile nr. 4164 din 21 octombrie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 220/2003. Civil. Contestaţie în anulare