ICCJ. Decizia nr. 2278/2003. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 2278
Dosar nr. 4123/2003
Şedinţa publică din 18 martie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 12 iulie 2002, A.P.A.P.S. a formulat, în contradictoriu cu Primăria Oraşului Haţeg şi cu R.S., acţiune în constatarea nulităţii absolute a art. 2 din Dispoziţia nr. 293 din 10 mai 2002 emisă de primarul oraşului Haţeg, prin care, ca urmare a respingerii cererii privind restituirea în natură a imobilului înscris în C.F. 1159 Haţeg, nr.top 841/1/2/b şi 845/2 formulată de persoana îndreptăţită R.S., s-a propus acesteia „să opteze pentru acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau în acţiuni la societăţile comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital, pentru diferenţa dintre valoarea încasată în baza Legii nr. 112/1995, actualizată cu indicele inflaţiei şi valoarea corespunzătoare a imobilului".
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat, în esenţă, că A.P.A.P.S. nu este singura instituţie publică implicată în procesul de privatizare, din această categorie făcând parte orice minister de resort, precum şi autoritatea administraţiei publice locale căreia trebuia să i se adreseze notificarea. Că reclamanta nu este deţinătoarea imobilului în cauză şi nici nu a avut în portofoliul său societatea deţinătoare a imobilului ce s-a solicitat a fi restituit, situaţie în care nu poate efectua acte de dispoziţie cu privire la imobil şi nici nu poate acorda măsuri reparatorii în schimbul valorii acestuia.
Tribunalul Hunedoara, secţia civilă, prin sentinţa nr. 1842 din 6 noiembrie 2002, a respins acţiunea, această soluţie fiind menţinută de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, prin Decizia nr. 303/A din 27 martie 2003, prin care apelul declarat de reclamantă a fost respins ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, instanţele au reţinut, în esenţă, că întrucât persoana îndreptăţită nu a cerut restituirea imobilului în natură acceptând oferta reparatorie sub formă de titluri de valoare nominală sau acţiuni, sunt aplicabile dispoziţiile art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 neavând relevanţă faptul că reclamanta nu este deţinătoarea imobilului.
Împotriva deciziei instanţei de apel reclamanta a declarat recurs reiterând susţinerile formulate în instanţele anterioare.
Recursul va fi admis în temeiul motivului de ordine publică invocat din oficiu în condiţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ. vizând competenţa materială a instanţelor, potrivit considerentelor ce succed.
Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 reglementează, în art. 21-23, condiţiile în care se declanşează procedura administrativă odată cu notificarea, stabilind drepturi şi obligaţii în sarcina persoanelor implicate în această procedură. Între acestea, se prevede obligaţia „unităţii deţinătoare" de a se pronunţa, prin decizie sau, după caz, dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură comunicând soluţia adoptată „persoanei îndreptăţite".
Tot astfel, legea reglementează în art. 24 condiţiile şi modalităţile de „restituire prin echivalent" în cazul în care restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, precum şi dreptul „persoanei îndreptăţite" de a ataca în justiţie Decizia „unităţii deţinătoare" [art. 24 alin. (7)], atribuind secţiei civile a tribunalului în a cărui circumscripţie teritorială se află sediul unităţii deţinătoare competenţa de soluţionare a contestaţiei persoanei îndreptăţite [art. 24 alin. (8)].
Din cele redate rezultă că dreptul de a ataca în justiţie măsura adoptată în faza administrativă prealabilă de aplicare a Legii nr. 10/2001 îl are numai „persoana îndreptăţită" a cere acordarea de măsuri reparatorii, tribunalului revenindu-i competenţa de soluţionare în primă instanţă numai în această situaţie.
Or în cauză, reclamanta nu se regăseşte printre persoanele care se pot prevala de prevederile art. 24 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 10/2001, astfel încât revine judecătoriei, potrivit art. 1 C. proc. civ., competenţa de soluţionare a acţiunii dedusă judecăţii, fondată în drept pe dispoziţiile art. 948 C. civ.
Astfel fiind, în temeiul art. 312 alin. (3) teza a II-a cu referire la art. 304 alin. (3) C. proc. civ., va fi admis recursul şi se va dispune casarea hotărârilor pronunţate, cu trimiterea cauzei la Judecătoria Haţeg, pentru soluţionare în primă instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta A.P.A.P.S. împotriva deciziei nr. 303 A din 27 martie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Casează Decizia recurată, precum şi sentinţa nr. 1842 din 6 noiembrie 2002 a Tribunalului Hunedoara, secţia civilă, şi trimite cauza, spre competentă soluţionare, la Judecătoria Haţeg, ca instanţă de fond.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 2280/2003. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2247/2003. Civil. Ordonanta presedintiala.... → |
|---|
