ICCJ. Decizia nr. 2373/2003. Civil. Pretentii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 2373
Dosar nr. 1110/2003
Şedinţa publică din 23 martie 2004
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 8 martie 2001 reclamantul D.A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună:
- obligarea pârâtului la plata de despăgubiri civile datorate de pe urma vătămării corporale grave (pierderea ochiului stâng) suferite pe câmpul de instrucţie la 17 februarie 1998, despăgubiri ce constau în: 2.000.000 lei, rentă lunară cu începere de la data accidentului, şi în continuare; 7.000.000 lei anual, contravaloarea protezei (ochi artificial); 1.000.000.000 lei daune morale;
- obligarea acestuia la asigurarea unui loc de muncă adecvat;
- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Ulterior, prin concluziile orale consemnate în încheierea de dezbateri din 12 aprilie 2002, precum şi concluziile scrise, reclamantul a precizat pretenţiile în sensul că a solicitat 3.773.070 lei rentă lunară, 6.720.000 lei anual contravaloarea protezei şi 500.000.000 daune morale.
În motivarea acţiunii, întemeiată în drept pe prevederile art. 1000 alin. (1) C. civ.(răspunderea pentru prejudiciul cauzat de lucrurile aflate sub pază) combinat cu art. 998 şi art. 999 din acelaşi cod (referitor la calcularea prejudiciului), reclamantul a arătat, că fiind militar în termen a participat la instrucţia zilnică din data de 17 februarie 1998 efectuată la poligonul din localitatea Bogota şi, în timpul şedinţei de tragere cu granade defensive de război, din cauza unor schije provenite dintr-o grenadă aruncată de un camarad, a fost atât de grav lezat, încât a pierdut vederea cu ochiul stâng, care a fost îndepărtat şi înlocuit cu proteză. Că Parchetul Militar Cluj, prin Rezoluţia din 20 august 1998 adoptată în dosarul nr. 56/P/1998 a dispus neînceperea urmăririi penale, pe motiv că accidentul s-a produs în împrejurări imprevizibile, îndrumându-l să-şi valorifice pretenţiile la despăgubiri, pe calea unei acţiuni civile.
Pârâtul a formulat întâmpinare şi a cerut respingerea pretenţiilor reclamantului pentru că, pe de o parte, în speţă nu era îndeplinită condiţia imposibilităţii de prevedere a vătămării corporale, întrucât împrăştierea schijelor şi efectul vătămător al acestora pe o anumită rază constituie tocmai caracteristicile şi funcţiunile unei grenade, iar pe de altă parte, a invocat culpa reclamantului, care, în momentul exploziei a întors capul în sus, ceea ce a făcut posibil ca un fragment de schijă să-i cadă în ochiul stâng, pe care l-a pierdut.
Învestit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Mureş, secţia civilă, a pronunţat sentinţa nr. 248 din 26 aprilie 2002 prin care a admis în parte acţiunea şi a obligat pe pârât să plătească reclamantului:
- Suma de 93.295.215 lei cu titlu de despăgubiri globale pentru perioada 1 aprilie 1998 – 30 aprilie 2002, iar în continuare, până la schimbarea condiţiilor de acordare, suma de câte 1.886.535 lei lunar cu titlu de prestaţie periodică;
- Suma de 6.720.000 lei, reprezentând câte ½ - a parte din contravaloarea a două proteze oculare implantate în perioada 2001-2002, iar în continuare suma de câte 3.360.000 lei anual reprezentând jumătate din contravaloarea unei asemenea proteze;
- Suma de 100.000.000 lei cu titlu de daune morale, plus 12.830.788 lei cheltuieli de judecată;
- a respins restul pretenţiilor;
- a data în debit pe reclamant cu suma de 1.500.913 lei diferenţa de taxă timbru şi cu suma de 5.145.000 lei taxă judiciară pentru care acesta a beneficiat de amânarea plăţii până la data de 30 aprilie 2002 şi a dispus restituirea cauţiunii în cuantum de 10.000.000 lei.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut, pe baza probelor administrate în cauză, respectiv, martori, înscrisuri, expertiză medico-legală, precum şi a dosarului nr. 56/P/1998 al Parchetului Militar Cluj, că reclamantul şi-a pierdut ochiul stâng în timpul unei şedinţe de aruncare a grenadei de mână, de război, la data de 17 februarie 1998, pe poligonul Bogota, vătămarea fiind cauzată de o schijă împrăştiată de grenada aruncată de un alt soldat. Urmare acestui eveniment, reclamantul a fost internat la Spitalul Militar Cluj Napoca în perioada 17 februarie – 25 martie 1998 cu diagnosticul „plagă corneeană perforantă, întinsă şi neregulată, cu evisceraţie parţială a globului ocular, ca urmare a impactului cu o schijă de grenadă". S-a procedat chirurgical la „rezecţie de vitros şi iris", acuitatea vizuală fiind atât la internare cât şi la externare „zero", iar leziunile, care au necesitat 36 de zile îngrijiri medicale, au cauzat victimei, cu începere de la 24.03.1998 o invaliditate definitivă de 35%. Existenţa legăturii de cauzalitate între acţiunea grenadei aruncate de soldatul B.I. şi vătămarea corporală a reclamantului este certă, martorii V.V., I.D., G.D., C.M., C.I., I.C., A.C., audiaţi de Parchetul Militar şi respectiv, de tribunal (C., G. şi C.) declarând că imediat după aruncarea grenadei reclamantul a acuzat dureri la ochiul stâng şi a fost transportat la spital.
Apărarea pârâtului vizând culpa exclusivă a reclamantului în producerea evenimentului prejudiciabil a fost înlăturată de tribunal, pe baza declaraţiilor martorilor C.M., C.I., G.D., din care a reţinut că, deşi era amenajat un traseu în care soldaţii trebuiau să se adăpostească în momentul aruncării grenadelor, întrucât acesta era plin cu apă, comandanţii nu le-a pretins să intre în el, ci, le-a cerut să rămână pe marginea tranşeului, cu spatele la biuta de pământ de pe aliniamentul de aşteptare, ghemuiţi şi cu capul pe genunchi. Soldaţii însă au adoptat o altă poziţie decât aceea în privinţa căreia au fost instruiţi şi anume, au stat cu faţa la biută, fără însă să fi fost corectaţi de comandanţii lor direcţi. Comandantul plutonului din care făcea parte reclamantul, martorul G.D. (locotenent) a declarat că, dat fiind că şantul (tranşeul) ce mărginea biuta în spatele căreia se aflau soldaţii în aşteptare, era plin cu apă, locotenent-colonelul V., desemnat de comandantul unităţii pentru a asigura supravegherea militarilor pe linia de aşteptare, le-a cerut acestora să stea cu spatele la biută, dincolo de şanţul plin cu apă şi cu capul aplecat pe genunchi.
În raport de aspectele menţionate, rezultate din probele analizate, tribunalul a reţinut culpa ambelor părţi în producerea evenimentului prejudiciabil, respectiv, a reclamantului, care, nu a respectat întru totul instrucţiunile comandanţilor, stând cu faţa la biută, în loc să stea cu spatele, şi a păzitorului juridic al lucrului, care, prin angajaţii săi, nu a manifestat suficientă rigurozitate în urmărirea respectării de către soldaţi a instrucţiunilor date permiţându-le să adopte o altă poziţie de aşteptare, decât aceea în privinţa căreia fuseseră instruiţi la începutul exerciţiului de aruncare a grenadei.
Invocarea de către pârât, ca o cauză exoneratoare de răspundere, a faptei victimei, care, ar fi ridicat capul de pe genunchi în momentul exploziei şi a adoptat o altă poziţie (ghemuit cu faţa la biută, nu cu spatele) ceea ce ar întruni caracteristicile forţei majore, nu a fost primită de instanţă, aceste situaţii nefiind dovedite prin probele administrate. De asemenea, nu s-a dovedit nici că fapta păzitorului juridic de omitere a prevenirii şi evitării faptei victimei în privinţa poziţiei adoptate pe aliniamentul de aşteptare nu a contribuit la producerea evenimentului prejudiciabil. Din contră, probatoriul administrat a dovedit, că în timpul desfăşurării exerciţiului de aruncare a grenadei a suferit o uşoară vătămare în zona nazală şi locotenent-colonelul V.V., desemnat că asigure ordinea pe timpul şedinţei de aruncare cu grenade de război defensive pe aliniamentul de aşteptare şi care, în momentul producerii evenimentului prejudiciabil era orientat şi el cu faţa spre biută, ghemuit, deci în aceeaşi poziţie ca reclamantul şi colegii lui, cu toate că, la începerea şedinţei le-a cerut să stea cu spatele la biută.
Reţinând culpa concurentă, în proporţii egale, a păzitorului juridic şi a victimei, tribunalul a acordat despăgubirile în mod corespunzător de ½, prestaţia periodică, de la 1 mai 2002 cu luarea în considerare a datei pronunţării sentinţei de 26 aprilie 2002, iar pentru perioada anterioară 1 aprilie 1998 (raportat la data externării din spital de 25 martie 1998) – 30 aprilie 2002 a acordat despăgubiri globale. Proporţia de ½ a fost menţinută şi în privinţa despăgubirii cu contravaloarea protezelor oculare implantate şi în continuare, anual cu contravaloarea unei asemenea proteze.
Cuantumul daunelor morale a fost limitat la suma de 100.000.000 lei considerată suficientă pentru acoperirea prejudiciului moral cauzat reclamantului.
Soluţia pronunţată de tribunal a fost menţinută de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă, care, prin Decizia nr. 6/A din 5 februarie 2003 a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamantul D.A. şi de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale.
Împotriva menţionatei decizii, au declarat recurs reclamantul şi pârâtul, în esenţă, reiterând motivele din apel.
În recursul său întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamantul a invocat lipsa culpei concurente de 50% a acestuia, şi a susţinut că instanţele, în mod greşit nu i-au acordat contravaloarea numărului de 5 proteze implantate pe întreaga perioadă de 5 ani, aşa cum s-a stabilit în raportul de expertiză al Institutului de Medicină Legală Târgu-Mureş şi, i-au micşorat nejustificat cuantumul daunelor morale de 500.000.000 lei pretinse, faţă de traumatismul suferit.
Ministerul Apărării Naţionale, invocând motivele de casare prev. de art. 304 pct. 5, 9 şi 10 C. proc. civ., a susţinut că în mod greşit instanţele, de fond şi de apel: i-au respins cererea privind obligarea reclamantului de a-şi proba calitatea de angajat la data încorporării, cu copia carnetului de muncă şi a contractului de muncă, deci de a-şi proba calitatea procesuală activă; nu au reţinut că accidentul, deci prejudiciul, a fost rezultatul faptei proprii a victimei care se face culpabilă de nerespectarea măsurilor de siguranţă în poligon, (reclamantul singur s-a expus stând cu faţa spre direcţia de tragere şi privind în sus), caz în care răspunderea păzitorului juridic este exclusă; au stabilit greşit despăgubirile globale şi prestaţia periodică luând în considerare salariul brut şi neţinând seama de capacitatea de muncă de 65% a victimei; au acordat contravaloarea a două proteze oculare deşi reclamantul a făcut dovada unei singure proteze implantate; au acordat despăgubiri pentru prejudicii incerte şi viitoare, întrucât o expertiză viitoare ar putea constata că proteza trebuie înlocuită la 2 ani şi nu la un an; au acordat daune morale în cuantum exagerat în raport cu vătămarea suferită şi culpa reţinută în sarcina reclamantului; au calculat eronat cheltuielile de judecată, fără deducerea culpei reclamantului.
Recursurile sunt nefondate.
Cu referire la recursul reclamantului este de reţinut, că motivele invocate se încadrează la pct. 11 din art. 304 C. proc. civ., aprecierea eronată a probelor, text abrogat prin OUG nr. 138/2000. Din probatoriul amplu, administrat în cauză, instanţele, prin hotărârile pronunţate, au reţinut în mod corect că nici reclamantul, care a fost accidentat, nu a respectat întocmai instrucţiunile privind desfăşurarea exerciţiului de aruncare a grenadei de mână, de război, şi au apreciat culpa concurentă în procent de ½ a acestuia, în raport de care au calculat şi acordat despăgubirile şi respectiv, daunele morale. În baza raportului de expertiză medico-legală întocmit la data de 27 noiembrie 2001, din care rezultă că la data examinării reclamantul prezenta proteză oculară stângă şi a chitanţei seria BB nr. 0891259 din 4 aprilie 2002 care atestă că reclamantul a achiziţionat de la o clinică din Ungaria o proteză oculară cu suma de 56.000 forinţi, echivalent în lei 6.720.000, instanţele au reţinut, că reclamantul a dovedit că până la 26 aprilie 2002, data pronunţării sentinţei, a beneficiat de două proteze şi nu de 5 proteze cum a pretins, aşa încât motivele de recurs invocate de acesta nu pot fi reţinute.
În ce priveşte recursul pârâtului Ministerul Apărării Naţionale este de menţionat în primul rând, că acesta nu a contestat calitatea de păzitor juridic al lucrului, ceea ce atrage răspunderea sa pentru prejudiciul cauzat de lucru conform art. 1000 alin. (1) C. civ. potrivit căruia „Suntem asemenea răspunzători de prejudiciul cauzat de lucrurile ce sunt sub paza noastră".
Victima care-şi întemeiază acţiunea pe dispoziţiile art. 1000 alin. (1) C. civ., trebuie să dovedească existenţa prejudiciului şi raportul de cauzalitate între fapta lucrului şi prejudiciu, situaţie în care operează prezumţia de pază juridică în persoana proprietarului, acesta putând fi exonerat de răspundere doar, dacă dovedeşte că dauna s-a datorat: forţei majore, faptei victimei, sau faptei unui terţ.
În speţă, s-a dovedit că D.A., militar în termen şi-a pierdut ochiul stâng în timpul exerciţiului de aruncare a grenadei de mână, de război, la data de 17 februarie 1998 pe poligonul Bogota, vătămarea fiind cauzată de o schijă împrăştiată de grenada aruncată de un alt soldat. A rămas cu o invaliditate definitivă de 35%.
Legătura de cauzalitate între acţiunea grenadei aruncate de soldatul B.I. şi vătămarea corporală a reclamantului, este indubitabil stabilită pe baza probelor aflate la dosar, martorii audiaţi în cauză declarând că imediat după aruncarea grenadei reclamantul a acuzat dureri la ochiul stâng fiind transportat de îndată la spital. De altfel, nici pârâtul nu a susţinut în apărare, că vătămarea ar fi fost rezultatul vreunui alt factor exterior. Acesta a invocat însă, ca o cauză exoneratoare de răspundere fapta victimei constând în nerespectarea de către reclamant a măsurilor de siguranţă în poligon, respectiv ridicarea capului de pe genunchi în momentul exploziei, susţinere nedovedită.
Or, pentru ca fapta victimei să exonereze de răspundere pe paznicul juridic al lucrului, aceasta trebuie să aibă caracteristicile forţei majore în raport cu fapta lucrului. În măsura în care nu sunt întrunite caracteristicile forţei majore, fapta victimei poate conduce doar la o diminuare a răspunderii paznicului juridic, proporţională cu gradul de participare şi cu vina proprie a victimei.
Cum, în cauză s-a dovedit fără echivoc, că nici reclamantul care a suferit vătămarea corporală şi nici comanda unităţii militare în cadrul căreia s-a desfăşurat exerciţiul nu au respectat întocmai şi cu rigurozitate instrucţiunile privind desfăşurarea exerciţiului, poziţia militarilor în aşteptare şi în acţiune, amenajarea poligonului (şanţul de adăpostire fiind cu apă şi deci practic inutilizabil de către militari), în mod corect instanţele au considerat că ambele părţi sunt în culpă privind producerea evenimentului producător al prejudiciului.
Într-adevăr, în speţă nu s-a dovedit nici fapta victimei în forma invocată de pârât, adică ridicarea capului de pe genunchi în momentul exploziei şi nici că adoptarea unei alte poziţii ar întruni caracteristicile forţei majore. Chiar şi comandantul care trebuia să organizeze exerciţiul locotenent-colonelul V. aflat pe aceeaşi poziţie de aşteptare cu reclamantul şi cu ceilalţi militari, a fost la rândul său accidentat, dovedind astfel că aplicaţia a fost coordonată şi organizată în mod defectuos, fapt ce a condus la producerea evenimentului prejudiciabil.
În aceste condiţii, corect instanţele au reţinut culpa concurentă în proporţii egale atât a păzitorului juridic cât şi a victimei, astfel că, motivul de recurs vizând stabilirea procentului culpei părţilor nu poate fi luat în considerare.
Este lipsit de temei legal şi motivul de recurs privind respingerea de către instanţe a cererii pârâtului de a-l obliga pe reclamant să probeze, cu carnetul de muncă sau cu contractul de muncă încheiat cu ACI, calitatea de angajat la data încorporării, la dosar existând adeverinţa nr. 2204 din 16 noiembrie 1999 care atestă această situaţie.
Despăgubirile globale şi cele periodice au fost corect calculate, apreciindu-se: câştigurile pe care le-ar fi putut realiza reclamantul, în calitate de conducător auto categoria B şi C conform adeverinţei de la o unitate economică cu profil similar celei în care a lucrat şi care nu mai există; concluziile raportului de expertiză în sensul infirmităţii fizice permanente care determină pierderea capacităţii de muncă pentru profilul de conducător auto profesionist; pensia de invaliditate şi, evident, culpa concurentă în procent de jumătate.
Sub acest aspect este de menţionat că, de vreme ce victima şi-a pierdut capacitatea de muncă pentru profilul de conducător auto profesionist, nu se poate pune problema deducerii din salariu a procentului de 65% aşa cum pretinde pârâtul.
Cât priveşte OUG nr. 102/1999 aprobată prin Legea nr. 519/2002 invocată de pârâtă, nu-şi are aplicare în speţă, în dosar neexistând probe care să ateste încadrarea victimei într-o categorie de persoane cu handicap care necesită protecţie specială.
Corect a fost apreciată şi stabilită contravaloarea protezelor oculare implantate în număr de două, precum şi plata în continuare, anual a sumei reprezentând jumătate din contravaloarea unei proteze, având în vedere raportul de expertiză care stabileşte necesitatea schimbării anuale a protezei, situaţie faţă de care, nu se poate susţine că ar fi vorba de o pagubă viitoare, incertă.
Cuantumul daunelor morale în sumă de 100.000.000 lei la care a fost obligat pârâtul, a fost corect stabilit de instanţe, având în vedere prejudiciul estetic, suferinţele fizice şi psihice inerente înlocuirii anuale a protezei, disconfortul creat de o asemenea intervenţie.
Şi suportarea cheltuielilor de judecată a fost corect stabilită de instanţe, astfel încât Decizia recurată, urmează să fie menţinută.
Faţă de considerentele menţionate, motivele de recurs invocate atât de reclamant, cât şi de pârât, nu pot fi luate în considerare, nefiind fondate. În consecinţă, urmează a se respinge recursurile declarate de aceştia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate recursurile declarate de reclamantul D.A. şi de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale împotriva deciziei nr. 6 din 5 februarie 2003 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 238/2003. Civil. Pretentii. Recurs în anulare | ICCJ. Decizia nr. 237/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în... → |
|---|
