ICCJ. Decizia nr. 2543/2003. Civil. Litigiu munca. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 2543
Dosar nr.3765/2003
Şedinţa publică din 30 martie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 4 iulie 2002 sub nr. 7338 pe rolul Tribunalului Bacău, reclamanţii au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Bacău, Curtea de apel Bacău, Casa de Asigurări de Sănătate, a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să oblige pârâţii la restituirea sumelor încasate cu titlul de contribuţie la asigurările sociale de sănătate în procent de 7% din salariul brut realizat de reclamanţi în perioada 1 ianuarie 2000 – 31 martie 2001, reevaluată la rata inflaţiei.
În motivarea acţiunii, au arătat că în calitate de personal auxiliar al instanţei beneficiază de aceleaşi drepturi ca şi magistraţii, astfel încât, în temeiul art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992, în perioada menţionată erau scutiţi de la plata contribuţiei de 7% lunar din venitul brut.
Tribunalul Bacău a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesual pasive, întrucât tribunalul nu are personalitate juridică şi este reprezentat de către Ministerul Justiţiei, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Ministerul Justiţiei a invocat, de asemenea, lipsa calităţii procesual pasive, susţinând că sumele în litigiu nu au fost reţinute de către minister, ci de tribunal care însă nu are nici el calitate procesual pasivă pentru că sumele respective nu au intrat în bugetul său.
C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. a formulat de asemenea întâmpinare prin care a invocat excepţia de necompetenţă materială a tribunalului în rezolvarea cauzei, considerând că acesta este un litigiu fiscal de competenţa Curţii de apel Bucureşti.
Tribunalul Bacău, prin sentinţa civilă nr. 494 din 6 septembrie 2002 a respins excepţia de necompetenţă materială precum şi excepţiile privind lipsa calităţii procesual pasive invocate de către Tribunalul Bacău şi Ministerul Justiţiei.
A admis acţiunea formulată de către reclamanţi şi a obligat Tribunalul Bacău şi Ministerul Justiţiei să restituie contestatorilor sumele nete reţinute în perioada 1 ianuarie 2000 – 31 martie 2001 cu titlu de contribuţie la asigurări de sănătate (7% din salariu), sume ce urmează a fi reactualizate, în funcţie de rata inflaţiei la data executării.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut, în ceea ce priveşte excepţiile, că sunt neîntemeiate.
Astfel, referitor la competenţa materială a reţinut că faţă de obiectul acţiunii (restituirea unor sume reţinute în mod nelegal din venitul brut lunar) ne aflăm în prezenţa unui litigiu de muncă, căruia îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 111 C. muncii şi Legea nr. 168/1999, deci competenţa de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Bacău, conform art. 2 pct. 1 lit. b1) C. proc. civ.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesual pasive, a reţinut că raportul de muncă este stabilit cu tribunalul care a reţinut sumele pretinse în acţiune iar Ministerul Justiţiei are calitatea de ordonator principal de credite, fiind aşadar instituţia ce ar aloca sumele pretinse de reclamanţi, în ipoteza admiterii acţiunii; deci ambii pârâţi au calitate procesual pasivă.
Pe fondul cauzei s-a reţinut că în conformitate cu prevederile art. 99 şi art. 141 alin. (2) din Legea nr. 92/1992, reclamanţii având calitatea de personal auxiliar de specialitate, ca şi magistraţii, au beneficiat în mod gratuit, de asistenţă medicală, medicamente şi proteze până la data de 30 martie 2001, când, prin Legea nr. 118/2001, s-a reglementat obligaţia de plată a contribuţiei la asigurările de sănătate.
Curtea de apelBacău, prin Decizia civilă nr. 1738 din 13 noiembrie 2002, a admis recursul formulat de Tribunalul Bacău şi a modificat sentinţa nr. 494/2002 a Tribunalului Bacău în sensul că a respins ca nefondată acţiunea reclamanţilor C.G., ş.a.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A respins ca nefondat recursul formulat de Ministerul Justiţiei împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa a avut în vedere aceleaşi considerente ca şi instanţa de fond, dar a reţinut că numai personalul auxiliar de specialitate beneficiază de dispoziţiile de favoare instituite de art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 şi, în consecinţă reclamanţii (menţionaţi în dispozitivul deciziei) fiind salariaţi în baza Legii nr. 154/1998, li se aplică prevederile Legii nr. 145/1997 privind asigurările sociale de sănătate şi, ca atare, cererile acestora au fost respinse prin modificarea sentinţei instanţei de fond.
În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legeanr. 92/1992 şi art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva acestor două hotărâri, considerând că au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
În acest sens se susţine că în conformitate cu prevederile Legii nr. 92/1992 magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze ,iar condiţiile în care acestea se acordă au fost stabilite prin HG nr. 409/1998 precum şi prin Normele emise pentru aplicarea acestei hotărâri, în sensul că acordarea gratuităţilor se face în condiţiile prevăzute de Legea nr. 145/1997.
Se mai susţine că printr-o interpretare sistemică a tuturor actelor normative menţionate, în ordinea lor cronologică, rezultă că magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistenţă medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac reţineri în contul contribuţiei lunare de asigurări de sănătate.
Se invocă că în Legea nr. 145/1997, se prevede obligativitatea asigurării pentru toţi cetăţenii români, cu domiciliul în ţară, pentru cetăţenii străini şi apatrizii care au reşedinţa în România şi totodată şi obligaţia acestora de a plăti contribuţia lunară; cei exceptaţi de la plata contribuţiei fiind nominalizaţi în mod expres în mai multe texte de lege, iar în aceste categorii de persoane nu figurează magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate.
Se concluzionează în recursul în anulare că prin tăcerealegiuitorului, care nu a prevăzut în categoriile exceptate şi pe magistraţi se deduce intenţia că aceştia să nu fie scutiţi de plată pentru fondul de asigurări sociale de sănătate.
Ca atare se apreciază că prin hotărârile criticate, instanţele au interpretat şi au aplicat greşit actele normative în vigoare când au apreciat că magistraţii nu trebuie să plătească contribuţia lunară, iar această încălcare esenţială a legii a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
În consecinţă pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului în anulare şi pe fond respingerea acţiunii reclamanţilor.
Recursul în anulare este fondat.
Este de reţinut în primul rând că atât în considerentele hotărârilor criticate cât şi în motivele formulate în recursul în anulare sunt invocate aceleaşi prevederi legale, interpretarea lor fiind însă total diferită.
Astfel, printr-o interpretare sistematică a tuturor dispoziţiilor cuprinse în actele normative care vor fi analizate urmează a reţine:
Este de necontestat că în conformitate cu prevederile art. 99 şi art. 141 din Legeanr. 92/1992 republicată la data de 30 septembrie 1997, magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze.
Condiţiile de acordare a acestora se stabilesc însă prin hotărâre a Guvernului, se precizează în alineatul al doilea al art. 99.
În acest sens Guvernul a emis la data de 20 iulie 1998 Hotărârea nr. 409 care în art. 1 arată fără echivoc că de aceste gratuităţi se beneficiază în condiţiile Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 (intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998) acelaşi lucru este prevăzut şi în Normele comune nr. 318/F.B. – 64 – 807/C din 26 mai 1999 emise de Ministerul Justiţiei, Curtea Supremă de Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, pentru aplicarea HG 409/1998.
În consecinţă, având în vedere aceste acte normative care prevăd fără echivoc că beneficiul gratuităţilor prevăzut de art. 99 şiart. 141 din Legea nr. 92/1992 se face în condiţiile Legii nr. 145/1997 care prevede în art. 4 obligativitatea asigurării pentru toţi cetăţenii români cu domiciliu în ţară, iar în alineatul al doilea arată în mod imperativ că „asiguraţii vor plăti o contribuţie lunară pentru asigurările sociale de sănătate".
În art. 6 şi art. 55 din aceeaşi lege sunt arătate categoriile de persoane care beneficiază de asigurare fără plata contribuţiei şi cele care sunt scutite de această plată.
Deci, din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care este voinţa sa şi anume că beneficiul gratuităţilor pentru magistraţi şi personalul auxiliar de specialitate „să se facă în condiţiile Legii nr. 145/1997".
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei prevăzuţi în art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 să aibă calitatea de asiguraţi fără plata contribuţiei, sau să fie scutiţi de ea, nu ar fi făcut trimitere la „condiţiile Legii nr. 145/1997" şi ar fi menţionat-o expres, incluzându-i în categoriile prevăzute de art. 6 sau art. 55 din această lege.
Legiuitorul însă nu a dorit acest lucru pentru că în categoria exceptaţilor au fost cuprinse persoanele care nu au venituri sau nu pot dobândi venituri într-o anumită perioadă.
Ca atare, instanţele care au reţinut în hotărârile criticate de recursul în anulare că sintagma „în condiţiile Legii nr. 145/1997" a fost necesară pentru a atesta existenţa şi raportul între Legea specială nr. 92/1992 şi Legea generală nr. 145/1997, au interpretat şi au aplicat greşit actele normative mai înainte menţionate încălcând esenţial legea, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
Distinct de cele mai înainte menţionate urmează a mai reţine că mai înainte de soluţionarea irevocabilă a cauzei, prin Legea nr. 118 din 30 martie 2001 pentru aprobarea OUG nr. 179 din 11 noiembrie 1999 privind modificarea şi completarea Legii nr. 92/1992, alin. (1) al art. 99 a căpătat următorul cuprins: „magistraţii în activitate sau pensionari precum şi soţul sau soţia şi copii aflaţi în întreţinerea acestora, beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, în condiţiile respectării dispoziţiilor legale privind plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate",ceea ce demonstrează în plus că voinţa legiuitorului a fost constantă în sensul că gratuităţile să se acorde cu condiţia plăţii contribuţiei lunare pentru asigurări sociale de sănătate.
Astfel fiind, faţă de considerentele mai înainte arătate, văzând şi dispoziţiile art. 314 C. proc. civ., urmează a admite recursul în anulare, a casa hotărârile criticate şi pe fond, a respinge acţiunea reclamanţilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul Generalal Parchetuluide pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei civile nr. 1738 din 13 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Bacău şi sentinţei civile nr. 494 din 6 septembrie 2002 a Tribunalului Bacău.
Casează hotărârile atacate şi pe fond, respinge acţiunea formulată de reclamanţi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi30 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2496/2003. Civil. LEGEA 54/1991. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2545/2003. Civil. Litigiu de munca (... → |
|---|
