ICCJ. Decizia nr. 2547/2003. Civil. Litigiu munca. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 2547
Dosar nr. 5027/2003
Şedinţa publică din 30 martie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 30 septembrie 2002 pe rolul Tribunalului Neamţ reclamanţii, magistraţi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman, şi personal auxiliar de specialitate la aceeaşi instanţă, au chemat în judecată Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ şi Casa de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa:
- să oblige pe pârâţi să le restituie sumele de bani încasate prin reţinerea cotei de 7% din salariul lunar, cu titlu de contribuţie la fondul de asigurări sociale de sănătate pentru perioada septembrie 1999 până la zi, iar pe viitor să nu se mai efectueze aceste reţineri.
Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ, în întâmpinările pe care le-au formulat, au solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând că reclamanţii au dreptul la asistenţă medicală gratuită numai dacă fac dovada plăţii, în contul Contribuţiei lunare de asigurări de sănătate, a primelor de asigurare.
C.A.S.A. O.P.S.N.A.J. în întâmpinarea formulată a invocat excepţia lipsei calităţii procesual pasive şi excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Neamţ, solicitând pe fond respingerea acţiunii.
Totodată, a formulat cerere de chemare în garanţie a Casei Naţionale de Asigurări Sociale de Sănătate, pentru ca, în cazul admiterii acţiunii, să se dispună obligarea chematei în garanţie la restituirea cuantumului de 25% din suma pretinsă, ce a fost virată în contul acesteia.
Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate a formulat întâmpinare şi a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive şi excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie a sa.
Tribunalul Neamţ, prin sentinţa nr. 342/C din 19 noiembrie 2002, a admis în parte acţiunea şi a obligat intimatele să restituie reclamanţilor sumele reprezentând Constituţia de 7% reţinute din veniturile fiecăruia şi să sisteze reţinerea acestor contribuţii, începând cu data rămânerii definitive a sentinţei.
A fost admisă cererea de chemare în garanţie a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, aceasta fiind obligată să restituie către C.A.S.A. O.P.S.N.A.J. suma reprezentând cota de 25% din suma pretinsă de reclamanţi.
A respins excepţiile de necompetenţă teritorială şi a lipsei calităţii procesual pasive invocate de către C.A.S.A. O.P.S.N.A.J. precum şi excepţiile privind lipsa calităţii de chemată în garanţie şi a inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie, invocată de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, ca neîntemeiate.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în esenţă că în conformitate cu prevederile art. 99 alin. (1) şi art. 141 din Legea nr. 92/1992, magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze şi că legea nu condiţionează acordarea asistenţei medicale gratuite de plata unor contribuţii de asigurări sociale de sănătate.
S-a mai reţinut că dreptul special instituit prin prevederile legale mai înainte arătate în ipoteza în care ar fi condiţionat de plata contribuţiei la asigurările sociale de sănătate, ar fi îngrădit şi limitat doar la decontarea, ocazională a unor servicii medicale, iar gratuitatea prevăzută de norme speciale nu ar exista, practic.
Prin Decizia civilă nr. 87 din 29 ianuarie 2003, Curtea de Apel Bacău a respins ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ şi C.A.S.A. O.P.S.N.A.J., având în vedere aceleaşi considerente avute în vedere de către instanţa de fond.
În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 şi art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva acestor hotărâri, respectiv sentinţa nr. 342/C din 19 noiembrie 2002 a Tribunalului Neamţ şi Decizia civilă nr. 87 din 29 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Bacău, considerând că au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
În acest sens se susţine că în conformitate cu prevederile Legii nr. 92/1992, magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, iar condiţiile în care acestea se acordă au fost stabilite prin HG nr. 409/1998 precum şi prin Normele emise pentru aplicarea acestei hotărâri, în sensul că acordarea acestor gratuităţi se face în condiţiile prevăzute de legea nr. 145/1997.
Se mai susţine că printr-o interpretare sistematică a tuturor actelor normative menţionate, în ordinea lor cronologică, rezultă că magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistenţă medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac reţineri în contul contribuţiei lunare de asigurări de sănătate.
Se invocă că în Legea nr. 145/1997, se prevede obligativitatea asigurării pentru toţi cetăţenii români, cu domiciliul în ţară, pentru cetăţenii străini şi apatrizii care au reşedinţa în România şi totodată şi obligaţia acestora de a plăti contribuţia lunară; cei exceptaţi de la plata contribuţiei fiind nominalizaţi în mod expres în mai multe texte de lege, iar în aceste categorii de personal, nu figurează magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate.
Se concluzionează în recursul în anulare că prin tăcerea legiuitorului, care nu a prevăzut în categoriile exceptate şi pe magistraţi se deduce intenţia că aceştia să nu fie scutiţi de plată pentru fondul de asigurări sociale de sănătate.
Ca atare se apreciază că prin hotărârile criticate, instanţele au interpretat şi au aplicat greşit actele normative în vigoare când au apreciat că magistraţii nu trebuie să plătească contribuţia lunară, iar această încălcare esenţială a legii a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
În consecinţă pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului în anulare şi pe fond respingerea acţiunii reclamanţilor.
Recursul în anulare este fondat.
Este de reţinut în primul rând că atât în considerentele hotărârilor criticate cât şi în motivele formulate în recursul în anulare sunt invocate aceleaşi prevederi legale, interpretarea lor fiind însă total definitivă.
Astfel, printr-o interpretare sistematică a tuturor dispoziţiilor cuprinse în actele normative care vor fi analizate urmează a reţine:
Este de necontestat că în conformitate cu prevederile art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 republicată la data de 30 septembrie 1997, magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze.
Condiţiile de acordare a acestora se stabilesc însă prin hotărâre a guvernului – se precizează în alineatul al doilea al art. 99.
În acest sens Guvernul a emis la data de 20 iulie 1998 Hotărârea nr. 409 care în art. 1 arată fără echivoc că de aceste gratuităţi se beneficiază în condiţiile Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 (intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998) acelaşi lucru este prevăzut şi în Normele Comune nr. 318/FB – 64 – 807/C din 26 mai 1999 emise de Ministerul Justiţiei, Curtea Supremă de Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, pentru aplicarea HG nr. 409/1998.
În consecinţă, având în vedere aceste acte normative care prevăd fără echivoc că beneficiul gratuităţilor prevăzut de art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 se face în condiţiile Legii nr. 145/1997 care prevede în art. 4 obligativitatea asigurării pentru toţi cetăţenii români cu domiciliul în ţară, iar în alineatul al doilea arată în mod imperativ că „asiguraţii vor plăti o contribuţie lunară pentru asigurări sociale de sănătate".
În art. 6 şi art. 55 din aceeaşi lege sunt arătate categoriile de persoane care beneficiază de asigurare fără plata contribuţiei şi cele care sunt scutite de această plată.
Deci, din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care este voinţa sa şi anume că beneficiul gratuităţilor pentru magistraţi şi personalul auxiliar de specialitate „să se facă în condiţiile Legii nr. 145/1997".
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei prevăzuţi la art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 să aibă calitatea de asiguraţi fără plata contribuţiei, sau să fie scutiţi de ea, nu ar fi făcut trimitere la „condiţiile legii nr. 145/1997" şi ar fi menţionat-o expres, incluzându-i în categoriile prevăzute de art. 6 sau art. 55 din această lege.
Legiuitorul însă nu a dovedit acest lucru pentru că în categoria exceptaţilor au fost cuprinse persoanele care n-au venituri sau nu pot dobândi venituri într-o anumită perioadă.
Ca atare, instanţele care au reţinut în hotărârile criticate de recursul în anulare că sintagma „în condiţiile Legii nr. 145/1997" a fost necesară pentru a atesta existenţa şi raportul între Legea specială nr. 92/1992 şi Legea generală nr. 145/1997, au interpretat şi au aplicat greşit actele normative mai înainte menţionate încălcând esenţial legea, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
Distinct de cele mai înainte menţionate urmează a mai reţine că mai înainte de soluţionarea irevocabilă a cauzei, prin Legea nr. 118 din 30 martie 2001 pentru aprobarea OUG nr. 179 din 11 noiembrie 1999 privind modificarea şi complectarea Legii nr. 92/1992, alin. (1) al art. 99 a căpătat următorul cuprins: „magistraţii în activitate sau pensionarii precum şi soţul sau soţia şi copii aflaţi în întreţinerea acestora, beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, în condiţiile respectării dispoziţiilor legale privind plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate", ceea ce demonstrează în plus că voinţa legiuitorului a fost constantă în sensul că gratuităţile să se acorde cu condiţia plăţii contribuţiei lunare pentru asigurări sociale de sănătate.
Astfel fiind, faţă de considerentele mai înainte arătate, văzând şi dispoziţiile art. 314 C. proc. civ., urmează a admite recursul în anulare, a casa hotărârile criticate şi pe fond, a respinge acţiunea reclamanţilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei civile nr. 87 din 29 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Bacău.
Casează hotărârile atacate şi pe fond respinge acţiunea reclamanţilor.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 256/2003. Civil. împotriva încheierii de... | ICCJ. Decizia nr. 2496/2003. Civil. LEGEA 54/1991. Recurs → |
|---|
