CSJ. Decizia nr. 2567/2003. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.2567DOSAR NR.842/2003
Şedinţa publică din 13 iunie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de Primarul Municipiului Târgu Jiu împotriva deciziei nr.1 din 15 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Craiova – secţia civilă.
La apelul nominal s-au prezentat intimata reclamantă M.M.reprezentată de mandatarul U.L.fără studii juridice lipsind Primarul Municipiului Târgu Jiu.
Procedura completă.
Nefiind formulate alte cereri cauza a fost reţinută pentru deliberare.
CURTEA
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată reclamanta M.M.a chemat în judecată pe pârâtul C.F.în calitate de Primar al Municipiului Târgu Jiu, pentru ca prin hotărârea ce se va da, să se dispună obligarea acestuia de a se pronunţa prin dispoziţie asupra notificării cu nr.669/23.10.2001, transmisă în baza Legii nr.10/2001, sub sancţiunea unor daune cominatorii de 500.000 lei/zi de întârziere.
Ulterior, obiectul acţiunii a fost precizat de reclamantă, solicitându-se restituirea în natură a terenului de 308 m.p. situat în Municipiul Târgu Jiu, str. 14 octombrie.
Tribunalul Gorj, prin sentinţa civilă nr.228 din 1 octombrie 2002, a respins acţiunea ca fiind prematur introdusă.
S-a reţinut că, în absenţa dispoziţiei motivate emise de unitatea deţinătoare, instanţa nu poate proceda la judecarea fondului litigiului, nefiind parcurse toate etapele procedurii prevăzute imperativ de legea specială, respectiv prevăzute imperativ de art.21, 24 din Legea nr.10/2001.
Prin Decizia nr.1 din 15 ianuarie 2003, Curtea de Apel Craiova - secţia civilă, a admis apelul declarat de reclamanta M.M.prin mandatar M.R., împotriva sentinţei civile nr.2946/2002 pronunţată de Tribunalul Gorj, pe care a anulat-o şi a reţinut cauza spre rejudecare în vederea soluţionării, pe fond, a cererii formulate de reclamantă, fixând termen de judecată în acest sens.
Pentru a hotărî astfel, în ce interesează, instanţa de apel a reţinut că, în mod greşit s-a respins acţiunea ca prematură, tăcerea persoanei notificate neputând afecta interesele persoanei îndreptăţite, care, într-o astfel de situaţie, se poate adresa instanţei să se pronunţe prin hotărâre asupra însăşi a cererii de restituire, astfel încât hotărârea judecătorească să înlocuiască Decizia pe care pârâtul a refuzat să o emită în aplicarea legii.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs Primarul Municipiului Târgu Jiu, susţinând că în mod corect acţiunea a fost respinsă ca prematur introdusă, conform art.24 din Legea 10/2001 putând fi atacată în instanţă numai dispoziţia prin care s-a soluţionat notificarea, dispoziţie care, de altfel a şi fost emisă şi comunicată reclamantei.
Recursul este inadmisibil.
În conformitate cu prevederile art.297 al.1 C.proc.civ.în cazul în care prima instanţă a respins sau a anulat cererea de chemare în judecată fără a intra în cercetarea fondului şi instanţa de apel, găsind apelul întemeiat, a anulat hotărârea apelată, va evoca fondul şi va judeca procesul, pronunţând o hotărâre definitivă.
Evocarea fondului şi judecarea procesului se realizează în înţelesul devolutiv specific căii ordinare a atac a apelului şi, atâta timp cât judecata nu a fost finalizată prin hotărâre definitivă, astfel cum prevede art.297 al.1C.proc.civ., nu poate fi exercitată calea de atac a recursului.
În atare situaţie, Decizia prin care a fost anulată hotărârea apelată şi a fost reţinută cauza de către instanţa de apel pentru judecarea în fond, are caracterul unei hotărâri intermediare, ce nu este deci susceptibilă de a fi atacată separat cu recurs, ci doar odată cu hotărârea prin care se finalizează judecata în apel.
Or, în speţă, cum indiscutabil prima instanţă nu a intrat în cercetarea fondului, tocmai în considerarea celor deja arătate, instanţa de apel a procedat în conformitate cu prevederile art.297 al.1, situaţie în care recursul promovat astfel, apare ca inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Primarul Municipiului Târgu Jiu împotriva deciziei nr.1 din 15 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă, ca inadmisil.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 iunie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 2592/2003. Civil | CSJ. Decizia nr. 2568/2003. Civil → |
---|