ICCJ. Decizia nr. 3058/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în anulare

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ

Decizia nr. 3058

Dosar nr. 5116/2003

Şedinţa publică din 27 aprilie 2004

Asupra recursului în anulare de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 4 iulie 2002 sub nr. 2700 pe rolul Tribunalului Harghita, reclamanta G.E. a chemat în judecată Ministerul Justiţiei în calitate de ordonator principal de credite şi Tribunalul Harghita în calitate de ordonator secundar de credite, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să-i oblige pe pârâţi să-i restituie sumele încasate prin reţinerea nelegală a procentului de 7% din salariu cu titlu de contribuţie la asigurările sociale de sănătate pe perioada anterioară datei de 29 martie 2001, reprezentând plată nedatorată, cu aplicarea dobânzii legale, sumei aferente, calculată potrivit O.G nr. 9/2000 cu privire la nivelul dobânzii legale pentru obligaţii băneşti, de la data reţinerii acestor sume şi până la data plăţii integrale a acestora.

În motivarea acţiunii reclamanta a arătat, în esenţă, că prin Legea nr. 92/1992 şi HG nr. 409/1998 s-a instituit gratuitatea asistenţei medicale pentru magistraţi şi personalul auxiliar de specialitate, precum şi pentru familiile acestora.

Se mai arată că aceste prevederi legale au un caracter special şi ele derogă de la prevederile Legii nr. 145/1999 privind asistenţa medicală, lege care are un caracter general şi că abia prin Legea nr. 118 din 20 martie 2001 prin care s-a aprobat OUG nr. 179/1999 au fost modificate prevederile art. 99 din Legea nr. 92/1992 în sensul de a include magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate în categoria persoanelor obligate la plata asigurărilor de sănătate.

Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive în raport de faptul că sumele ce reprezintă contribuţia la asigurările sociale de sănătate, în cuantum de 7% din drepturile salariale, nu au fost reţinute de acesta ci de Tribunalul Harghita care, de altfel, nici acesta nu are calitate procesuală pasivă, fiind doar un intermediar între reclamantă şi C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., sumele reţinute fiind virate lunar acestei instituţii, conform contractului de asigurare. Prin întâmpinare, Ministerul Justiţiei a formulat totodată şi cerere de chemare în garanţie a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. solicitând instanţei, în principal, respingerea acţiunii ca nefondată iar în subsidiar, în ipoteza în care va fi admisă acţiunea principală, să se admită şi cererea de chemare în garanţie şi să fie obligată chemata în garanţie la restituirea sumelor reţinute de la reclamantă şi virate lunar cu titlu de contribuţie pentru asigurările sociale.

Tribunalul Harghita, prin sentinţa civilă nr. 1011 din 14 august 2002 a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei şi a Tribunalului Harghita. A admis acţiunea reclamantei împotriva pârâţilor Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Harghita şi a admis cererea de chemare în garanţie formulată de Ministerul Justiţiei împotriva C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. A obligat chemata în garanţie C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. să restituie reclamantei G.E., în locul pârâţilor, suma de 4.369.984 lei cu titlu de contribuţie la asigurările sociale de sănătate în procent de 7% lunar începând cu luna ianuarie 2000–martie 2001, cu aplicarea dobânzii legale calculată conform OG nr. 9/2000 de la data reţinerii lunare a sumei şi până la data plăţii integrale a datoriei.

Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 928 R din 8 noiembrie 2002, a respins ca nefondate recursurile declarate de pârâtul Ministerul Justiţiei şi de chemata în garanţie C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.

În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 şi art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva deciziei nr. 928 R din 8 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă, şi a sentinţei civile nr. 1011 din 14 august 2002 a Tribunalului Harghita, considerând că hotărârile au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.

În acest sens, se arată că, în conformitate cu art. 99 din Legea nr. 92/1992 magistraţii beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, iar condiţiile în care acestea se acordă au fost stabilite prin HG nr. 409/1998 precum şi prin Normele emise pentru aplicarea acestei hotărâri, în sensul că acordarea gratuităţilor se face în condiţiile prevăzute de Legea nr. 145/1997.

Se susţine în recursul în anulare că printr-o interpretare sistemică a tuturor actelor normative menţionate, în ordinea lor cronologică, rezultă că magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistenţă medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac reţineri în contul contribuţiei lunare de asigurări de sănătate.

Se mai invocă faptul că în Legea nr. 145/1997 se prevede obligativitatea asigurării pentru toţi cetăţenii români cu domiciliul în ţară, pentru cetăţenii străini şi apatrizi care au reşedinţa în România, că cei exceptaţi de la plata contribuţiei sunt nominalizaţi în mod expres în mai multe texte de lege iar în aceste categorii de persoane nu figurează magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate.

Se concluzionează în recursul în anulare că, din tăcerea legiuitorului, care nu a prevăzut în categoriile exceptate şi pe magistraţi, se deduce intenţia ca aceştia să nu fie scutiţi de plata contribuţiei pentru fondul de asigurări sociale de sănătate.

Ca atare se apreciază că, prin hotărârile criticate, instanţele au interpretat şi au aplicat greşit actele normative în vigoare când au apreciat că magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate nu trebuie să plătească contribuţia lunară, iar această încălcare esenţială a legii a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.

În consecinţă, pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor criticate şi pe fond respingerea acţiunii reclamanţilor ca nelegală.

Recursul în anulare este fondat.

Printr-o interpretare sistemică a tuturor dispoziţiilor cuprinse în actele normative care vor fi analizate, se vor reţine cele ce urmează.

Este de necontestat că în conformitate cu prevederile art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 republicată la data de 30 septembrie 1997, magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze însă condiţiile de acordare a acestora se stabilesc prin hotărâre a guvernului, astfel cum stipulează alin. (2) al art. 99.

La data de 20 iulie 1998, Guvernul a emis Hotărârea nr. 409 care, în art. 1, prevede că de aceste gratuităţi se beneficiază în condiţiile Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 (intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998), acelaşi lucru fiind prevăzut şi în Normele comune nr. 318/F.B.–64–807/C din 26 mai 1999 emise de Ministerul Justiţiei, Curtea Supremă de Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie pentru aplicarea HG 409/1998.

În consecinţă, trebuie avute în vedere aceste acte normative care arată, fără echivoc, că beneficiul gratuităţilor prevăzut de art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 se face în condiţiile Legii nr. 145/1997 al cărei art. 4 prevede obligativitatea asigurării pentru toţi cetăţenii români cu domiciliu în ţară iar în aliniatul al doilea arată în mod imperativ că „asiguraţii vor plăti o contribuţie lunară pentru asigurările sociale de sănătate".

În art. 6 şi art. 55 din aceeaşi lege sunt arătate categoriile de persoane care beneficiază de asigurare fără plata contribuţiei şi cele care sunt scutite de această plată.

Deci, din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care este voinţa sa, anume ca beneficiul gratuităţilor pentru magistraţi şi personalul auxiliar de specialitate „să se facă în condiţiile Legii nr. 145/1997".

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca persoanele prevăzute în art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 să aibă calitatea de asiguraţi, fără plata contribuţiei sau să fie scutiţi de ea, nu ar fi făcut trimitere la „condiţiile Legii nr. 145/1997" şi ar fi menţionat-o expres, incluzându-i în categoriile la care fac referire art. 6 sau art. 55 din această lege.

Legiuitorul nu a dorit acest lucru pentru că în categoria exceptaţilor au fost cuprinse persoanele care nu au venituri sau nu pot dobândi venituri într-o anumită perioadă.

Ca atare, instanţele care au reţinut în hotărârile criticate în recursul în anulare că sintagma „în condiţiile Legii nr. 145/1997" a fost necesară pentru a atesta existenţa şi raportul între Legea specială nr. 92/1992 şi Legea generală nr. 145/1997, au interpretat şi au aplicat greşit actele normative mai înainte menţionate încălcând esenţial legea ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.

De altfel, distinct de cele mai înainte menţionate, prin Legea nr. 118 din 30 martie 2001 pentru aprobarea OUG nr. 179 din 11 noiembrie 1999 privind modificarea şi completarea Legii nr. 92/1992, alin. (1) al art. 99 a căpătat următorul cuprins „magistraţii în activitate sau pensionarii, precum şi soţul sau soţia şi copii aflaţi în întreţinerea acestora beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, în condiţiile respectării dispoziţiilor legale privind plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate", ceea ce demonstrează, odată în plus, că voinţa legiuitorului a fost constantă în sensul ca gratuităţile să se acorde cu condiţia plăţii contribuţiei lunare pentru asigurări sociale de sănătate.

Astfel fiind, faţă de considerentele mai înainte arătate, văzând şi dispoziţiile art. 314 C. proc. civ., urmează a admite recursul în anulare, a casa hotărârile criticate şi, pe fond, a respinge acţiunea reclamantei precum şi cererea de chemare în garanţie a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. formulată de Ministerul Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.

Casează Decizia civilă nr. 928 R din 8 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă, precum şi sentinţa civilă nr. 1011 din 14 august 2002 a Tribunalului Harghita şi respinge acţiunea şi cererea de chemare în garanţie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3058/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în anulare