ICCJ. Decizia nr. 2653/2003. Civil. Majorare pensie. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 2653
Dosar nr. 7061/2003
Şedinţa publică din 1 aprilie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 985 din 26 septembrie 2003 pronunţată de Judecătoria Feteşti, judeţul Ialomiţa a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta L.G.C. împotriva pârâtului R.V. şi s-a dispus majorarea pensiei de întreţinere de 700.000 lei lunar stabilită prin sentinţa civilă nr. 150 din 10 februarie 2003 a Judecătoriei Feteşti în favoarea minorului R.C.D., născut la 4 septembrie 1994, la 1.400.000 lei lunar începând cu data de 3 septembrie 2003 până la majoratul copilului, pensie pe care pârâtul a fost obligat să o achite.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 86 şi art. 94 C. fam., veniturile de 5.797.206 lei lunar realizate de pârât şi faptul că nevoile de creştere şi educare ale minorului R.C.D., născut la 4 septembrie 1994, au crescut.
Drept urmare pensia de întreţinere datorată de pârâtul R.V. a fost majorată de la 700.000 lei lunar la suma de 1.400.000 lei lunar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul R.V.
Întrucât cererea îndeplinea cerinţele de formă prevăzute de art. 3021 C. proc. civ., introdus prin OUG nr. 58/2003, prin încheierea din data de 12 februarie 2004 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie recursul a fost admis în principiu.
În motivarea recursului declarat, pârâtul R.V. arată că hotărârea pronunţată de judecătorie este nelegală deoarece nu s-a avut în vedere că începând cu data de 15 septembrie 2003 a fost concediat, că în prezent este şomer şi suferă de diabet. Că mai are în întreţinere pe minora R.M.E., născută la data de 26 februarie 1999, astfel că s-au încălcat dispoziţiile art. 94 C. fam.
Recursul declarat este fondat.
Din înscrisurile depuse direct în recurs, rezultă că recurentul a fost concediat la data de 15 septembrie 2003 (Decizia nr. 9/1135/242 din 13 septembrie 2003, nota de lichidare din 18 septembrie 2003), fiind în prezent şomer. De asemenea, mai are în întreţinere pe minora R.M.E., născută la data de 26 februarie 1999 din căsătoria cu R.M.
Aşa fiind, faţă de indemnizaţia de şomaj (1.800.000 lei) şi de fracţiunea de ⅓ din venitul net prevăzută de art. 94 C. fam. pentru calculul pensiei, în cazul când debitorul are în întreţinere doi copii, Curtea va admite recursul, considerând că nu este posibilă majorarea obligaţiei de întreţinere pentru minorul R.C.D.
Ca urmare va modifica în totalitate sentinţa judecătoriei şi va respinge ca nefondată acţiunea reclamantei L.G.C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul R.V. împotriva sentinţei civile nr. 985 din 26 septembrie 2003 a Judecătoriei Feteşti.
Modifică în tot hotărârea recurată în sensul că respinge ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta L.G.C. pentru majorarea pensiei de întreţinere a minorului R.C.D., născut la 4 septembrie 1994.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 aprilie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 2675/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în... | ICCJ. Decizia nr. 2652/2003. Civil. Ordonanta presedintiala.... → |
---|