ICCJ. Decizia nr. 2648/2003. Civil. Majorare pensie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 2648
Dosar nr. 6327/2003
Şedinţa publică din 1 aprilie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2145 din 4 septembrie 2003, Judecătoria Tulcea a admis cererea formulată de reclamanta I.O. şi l-a obligat pe pârâtul I.V. să plătească reclamantei suma de 16.932.000 lei cu titlu de pensie de întreţinere.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 3164 din 29 octombrie 2001 a Judecătoriei Tulcea pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei, care este fiica sa, cu titlu de pensie de întreţinere, o sumă lunară ce reprezintă cota de 16,6% din venitul realizat, începând cu data de 28 septembrie 2001, până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 25 ani. Pârâtul a fost disponibilizat şi, ca urmare a disponibilizării, a încasat suma de 102.885.000 lei compensaţie.
Reţine instanţa, că cererea formulată de reclamantă este calificată ca acţiune de stabilire valorică a pensiei, raportat la o sumă de bani fixă, asimilată veniturilor din salariu, pentru că această sumă, acordată cu titlu de compensaţie, deşi nu are caracter stabil şi continuu este dată pentru a acoperi necesităţile de trai ale salariatului disponibilizat, pe o anumită perioadă, până la găsirea unui nou loc de muncă. De aceea, titularul, care nu are un drept exclusiv asupra compensaţiei, are obligaţia să contribuie, cu o parte din suma încasată, la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a copiilor săi, ori pentru asigurarea mijloacelor necesare traiului altor persoane aflate în întreţinerea sa.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul. În declaraţia de recurs nu se invocă vreun motiv de recurs, dar se formulează critici care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Arată recurentul, că obligaţia de întreţinere se stabileşte conform art. 94 alin. (1) C. fam., text care nu determină înţelesul noţiunii „mijloace" ale debitorului, dar Codul familiei se referă, în principal, la mijloacele din muncă cu caracter periodic şi continuu şi la alte sume care se plătesc în temeiul raporturilor de muncă, care au caracter de continuitate.
Susţine recurentul că, în cazul salariaţilor disponibilizaţi este supusă obligaţiei de întreţinere doar indemnizaţia de somaj, care are acelaşi caracter ca şi venitul salarial, nu şi plăţile compensatorii, care au caracter personal.
Se mai susţine că obligarea sa la plata unei sume globale de peste 16 milioane lei este greşită, pentru că i s-a creat o situaţie împovărătoare şi că obligaţia de întreţinere fiind cu execuţie succesivă, stabilirea ei sub forma unei sume globale contravine scopului întreţinerii, care are ca destinaţie acoperirea nevoilor zilnice şi nu aducerea în bugetul beneficiarului a unei sume importante de bani.
Recurentul arată că plătitorul compensaţiei nu a diminuat suma plătită, deşi exista la unitate hotărârea anterioară de obligare la plata pensiei, tocmai pentru faptul că nu a considerat-o venit din muncă supus obligaţiei de întreţinere.
Recursul, admis în principiu prin încheierea din data de 12 februarie 2004, urmează a fi respins ca nefondat, pentru următoarele considerente.
Raportat la actele depuse la dosar, soluţia pronunţată prin hotărârea recurată este dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor înscrise în art. 94 C. fam.
Recurentul are obligaţia legală de a-i acorda întreţinere reclamantei-intimate, care este în continuarea studiilor, iar cuantumul pensiei de întreţinere se determină potrivit cu nevoia reclamantei şi mijloacele pârâtului-recurent.
Într-adevăr, prin lege, nu este determinat înţelesul noţiunii de „mijloace" ale debitorului întreţinerii, dar, în sensul art. 94 C. fam., mijloacele debitorului nu sunt limitate la veniturile din muncă cu caracter de continuitate. Aparţin acestei categorii şi mijloacele asimilate veniturilor din muncă.
De aceea, în ipoteza desfacerii contractului de muncă, sunt mijloace asimilate, atât indemnizaţia de somaj, cât şi compensaţia acordată ca urmare a disponibilizării, care este echivalentul a mai multor salarii plătite anticipat.
Suma încasată cu titlu de compensaţie nu are caracter personal, aşa cum susţine recurentul, deoarece, prin lege, nu i s-a stabilit o destinaţie specială, iar conform art. 409 alin. (4) C. proc. civ., compensaţia acordată salariaţilor în caz de desfacere a contractului individual de muncă pe baza oricăror dispoziţii legale poate fi urmărită pentru obligaţii de întreţinere şi deci luată în calcul la determinarea mijloacelor materiale ale debitorului.
Neîntemeiată este şi susţinerea recurentului că este greşită obligarea sa la plata unei sume globale şi că prin acest mod de stabilire a obligaţiei de întreţinere i s-a creat o situaţie împovărătoare.
Este, de principiu, că obligaţia de întreţinere, fiind cu execuţie succesivă, nu poate fi stabilită sub forma unei sume globale, care ar reprezenta plata anticipată a ratelor viitoare de întreţinere.
În prezenta cauză însă, stabilirea obligaţiei de întreţinere la suma de 16.932.000 lei, care este echivalentul cotei legale din compensaţia încasată de recurent, nu constituie o plată anticipată, deoarece compensaţia a fost încasată fără ca unitatea plătitoare să reţină cota de 16,6% stabilită ca obligaţie de întreţinere printr-o hotărâre anterioară.
Compensaţia, în sumă de 102.000.000 lei, fiind încasată de recurent anterior obligării sale la plată, nu se poate reţine ca fiind întemeiată nici susţinerea acestuia că este pus în imposibilitate de a efectua plata, iar faptul că plătitorul compensaţiei nu a reţinut cota stabilită prin hotărârea de obligare la plata pensiei de întreţinere, nu exclude compensaţia din noţiunea, mijloacele debitorului.
Prin urmare, se constată că soluţia obligării pârâtului la plata pensiei de întreţinere, stabilită prin raportarea cotei legale de 16,6% la suma încasată cu titlu de compensaţie, sumă inclusă în categoria, mijloace ale debitorului, este legală.
Pentru considerentele arătate, se va respinge recursul declarat de pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul I.V. împotriva sentinţei civile nr. 2145 din 4 septembrie 2003 a Judecătoriei Tulcea.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 1 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2647/2003. Civil. Majorare pensie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 260/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în... → |
|---|
