ICCJ. Decizia nr. 2649/2003. Civil. Majorare pensie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 2649
Dosar nr. 6328/2003
Şedinţa publică din 1 aprilie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2144 din 4 septembrie 2003 pronunţată de Judecătoria Tulcea a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul, I.S., născut la 12 februarie 1989 şi asistat de mama sa C.I. împotriva pârâtului I.V. ce a fost obligat să plătească reclamantului suma de 16.932.000 lei cu titlu de pensie de întreţinere.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a calificat acţiunea reclamantului ca fiind o acţiune de stabilire valorică a pensiei de întreţinere raportată la o sumă fixă de bani, asimilată ca având caracterul unui venit salarial şi nu o acţiune pentru majorarea pensiei de întreţinere.
S-a reţinut ca prin sentinţa civilă nr. 62 din 11 ianuarie 2002 pronunţată de Judecătoria Tulcea, minorul I.S. a fost încredinţat spre creştere şi educare mamei sale C.I. iar pârâtul I.V. a fost obligat să-i plătească lunar, cu titlu de pensie de întreţinere suma de 830.000 lei
Aşa cum rezultă din adresa nr. 247/9492 din 31 iulie 2003 emisă de R. S.A. Tulcea, pârâtul a fost disponibilizat şi a încasat suma de 102.885.600 lei, drept plăţi compensatorii.
Suma încasată de pârât a fost considerată ca un venit salarial, ce nu are un caracter personal, ci este destinat a acoperi necesităţile de trai ale acestuia până îşi va găsi un alt loc de muncă. Fiind un venit salarial, această sumă globală încasată de pârât îl obligă pe acesta conform art. 107 C. fam. să contribuie şi la întreţinerea copiilor săi.
Drept urmare acţiunea reclamantului a fost admisă iar pârâtul a fost obligat să-i plătească acestuia suma de 16.932.000 lei reprezentând 16,6 (cf. art. 94 C. fam.) din suma de 102.885.600 lei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul I.V.
Considerând că recursul îndeplineşte cerinţele de formă la care se referă art. 3021 C. proc. civ., introdus prin OUG nr. 58/2003, prin încheierea din data de 12 februarie 2004 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cererea a fost admisă în principiu.
Recurentul, în motivarea cererii sale, consideră nelegală hotărârea judecătoriei prin care greşit a fost obligat să-i plătească intimatului o sumă globală drept pensie de întreţinere. Aşadar se invocă dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susţine de către recurent că prin „mijloacele" debitorului la care se referă art. 94 C. fam. se înţeleg numai veniturile cu caracter continuu, periodic şi alte sume plătite în temeiul raporturilor de muncă, ce au caracter de continuitate.
Că în cazul salariaţilor disponibilizaţi, numai indemnizaţia de şomaj poate fi baza de calcul pentru pensia de întreţinere, nu şi plăţile compensatorii, ce sunt concepute ca un ajutor acordat salariatului pentru a face o investiţie aducătoare de profit şi care are un caracter personal.
Totodată, se menţionează că obligarea la plata unei sume globale cu titlu de pensie de întreţinere pentru intimat, contravine însuşi scopului obligaţiei de întreţinere ce este cu execuţie succesivă şi are destinaţia de a acoperi nevoile zilnice de trai ale beneficiarului.
Se invocă că, însuşi plătitorul compensaţiei nu a diminuat suma, deşi exista la unitate hotărârea judecătorească de obligare a recurentului la plata pensiei de întreţinere, tocmai pentru că nu a considerat compensaţie ca având caracterul unui venit salarial.
Recursul declarat de pârât este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Este incontestabil că recurentul are obligaţie legală de a-i acorda întreţinere fiului său în raport de nevoile acestuia de creştere şi educare şi potrivit mijloacelor materiale de care dispune recurentul.
În mod judicios şi prin aplicarea şi interpretarea corectă a art. 94 C. fam., instanţa de fond a considerat că prin „mijloacele debitorului" obligaţiei de întreţinere se înţeleg atât veniturile din muncă cu caracter periodic şi continuu cât şi mijloacele asimilate veniturilor din muncă cum ar fi indemnizaţiile de şomaj şi plăţile compensatorii, în cazul desfacerii contractului individual de muncă ca efect al disponibilizărilor colective.
În sprijinul acestei interpretări sunt şi dispoziţiile art. 409 alin. (4) C. proc. civ. ce prevăd că „Ajutoarele pentru incapacitate temporară de muncă, compensaţia acordată salariaţilor în caz de desfacere a contractului individual de muncă pe baza oricăror dispoziţii legale, precum şi sumele cuvenite şomerilor, potrivit legii, nu pot fi urmărite decât pentru sume datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere şi despăgubiri pentru repararea daunelor cauzate prin moarte sau prin vătămări corporale, dacă legea nu dispune altfel".
În lipsa unei dispoziţii contrare care să statueze că plăţile compensatorii au caracter personal, în mod temeinic, instanţa de fond a apreciat că acestea au caracter de venituri salariale din care se pot deduce şi plăti obligaţiile de întreţinere.
De altfel, compensaţia are ca bază de calcul venitul salarial şi ca atare aceeaşi natură juridică.
Va fi înlăturată ca neîntemeiată şi susţinerea recurentului referitoare la greşita obligare a sa la plata unei sume globale cu titlu de pensie de întreţinere.
Este dovedit în cauză că recurentul a încasat compensaţia de 102.000.000 lei anterior acţionării sale în judecată, astfel că, stabilind obligaţia de întreţinere în limita sumei de 16.932.000 lei în favoarea intimatului-reclamant (echivalentul cotei legale prevăzute de art. 94 C. fam.) instanţa de fond nu l-a obligat la plata anticipată a pensiei.
Din această perspectivă, nu se poate susţine că suma stabilită ca pensie de întreţinere este o plată a unei sume globale ce ar reprezenta plata anticipată a ratelor viitoare de întreţinere ce ar contraveni scopului obligaţiei de întreţinere.
Încasând compensaţia anterior obligării sale la întreţinere pentru intimat, recurentul nu este în imposibilitate de a efectua plata.
Împrejurarea ca unitatea plătitoare a compensaţiei nu i-a diminuat suma prin deducerea pensiei de întreţinere stabilită printr-o hotărâre judecătorească anterioară, nu înlătură caracterul de venit salarial al compensaţiei care se include în noţiunea de „mijloacele" debitorului la care se referă art. 94 C. fam.
Faţă de cele ce preced, Curtea va respinge ca nefondat recursul pârâtului şi va păstra ca legală hotărârea instanţei de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul I.V. împotriva sentinţei civile nr. 2144 din 4 septembrie 2003 a Judecătoriei Tulcea
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2652/2003. Civil. Ordonanta presedintiala.... | ICCJ. Decizia nr. 2641/2003. Civil. Lg.10/2001. Recurs → |
|---|
