CSJ. Decizia nr. 2695/2003. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 2695DOSAR nr. 2187/2003
Şedinţa publică din 20 iunie 200.
Asupra recursuluide faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
G.M.M. a chemat în judecată pe pârâta S.C. „A." SA Slatina solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 2.000.000.000 lei reprezentând drepturile ce i se cuvin ca urmare a aplicării în procesul de producţie şi obţinerii de beneficii a inovaţiei personale denumită „lopată tehnologică", recunoscută ca atare prin certificatul de inovator nr. 2714/1984 eliberat de Ministerul Industriei Chimice şi înregistrată lapârâtă sub nr. S.512 dosar nr. 9/1981, pe atunci Întreprinderea de Aluminiu Slatina.
Prin sentinţa civilă nr. 942 din 24 octombrie 2002 a Tribunalului Olt, secţia civilă, a fost respinsă excepţia denecompetenţă materială a instanţei civile în soluţionarea pricinii şi apoi a fost anulată ca insuficient timbrată acţiunea astfel cum a fost formulată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că acţiunea se întemeiază pe prevederile art. 67 din Legea nr. 64/1991 şi că potrivit alin. (3) al textului este atrasă obligaţia unităţii de a plăti despăgubiri autorului, potrivit dreptului comun şi nu în temeiul legii speciale menţionate, în sensul căreia, ar opera în timp scutirea de plată a taxei de timbru, sau stabilirea taxei de timbru în sumă fixă la valoarea de 300.000 lei.
Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentinţe a fost admis prin Decizia nr. 37 din 3 martie 2003 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă, prin care s-a dispus anularea hotărârii şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la Tribunalului Olt, secţia comercială.
S-a avut în vedere că în mod greşit tribunalul a respins excepţia de necompetenţă materială a instanţei civile, în situaţia în care litigiul este denatură comercială, în sensul art. 4 din C. com., situaţie în care cererea este corect timbrată conform HG nr. 752/1999.
Împotriva acestei decizii, SC A. SA a formulat recursul de faţă, criticând hotărârea ca fiind nelegală şi netemeinică în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Sesusţine că în mod greşit instanţa de apel a făcut aplicaţia art. 4 din C. com., care instituie o prezumţie de comercialitate pentru toate obligaţiilecomerciantului, în situaţia în care nu există raporturi de comerţ întrepărţi, reclamantul realizând inovaţia în cadrul unor raporturi de muncă cu unitatea, în anul 1984, dată la care plata recompensei era limitată la perioada maximă de aplicarede 5 ani.
În subsidiar, se invocă excepţia de netimbrare a cererii la valoare, întrucât cel în cauză nu a contestat cuantumul taxei de timbru stabilit la valoarea de 44.345.000 lei la organul financiar teritorial şi cum intimatul nu a uzat de această procedură specială de contestare, el rămâne obligat la plata taxei de timbru menţionate, în cuantumul prevăzut în sentinţă.
Recursul nu este întemeiat, urmând a fi respins în raport de cele ce urmează:
Potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) din C. proc. civ. tribunalele judecă în primă instanţă procesele şi cererile în materie comercială, al căror obiect are o anumită valoare, precum şi procesele şi cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani.
Întrucât textul se referă expres la procese şi cereri în materie comercială, rezultă că pentru stabilirea exactă a competenţei uneia din secţii este necesar a se determina natura civilă sau comercială a unei cauze, pentru că numai acestea din urmă sunt în competenţa secţiei comerciale a tribunalului.
Aşa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, litigiul de faţă are ca obiect drepturile băneşti cuvenite autorului unei inovaţii la nivelul unei unităţi, societate comercială, care, aşa cum se arată în acţiune a realizat beneficii considerabile datorită acesteia, drepturi solicitate în temeiul prevederilor art. 67 din Legea nr. 64/1991, anterior fiind reglementate de prevederile Legii nr. 62/1974.
În raport de obiectul pricinii se constată că aceasta este de natură comercială în raport de prevederile art. 4 din C. com., potrivit căruia se socotesc ca fapte de comerţ, celelalte contracte şi obligaţiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuşi actul.
Astfel legiuitorul socoteşte comercială o anumită categorie de fapte, orientându-se de această dată nu după conţinutul actului, ci având în vedere numai calitatea de comerciant a celui care îl săvârşeşte, aceste fapte fiind denumite în doctrina de specialitate, fapte subiective de comerţ.
Prin urmare textul instituie o prezumţie de comercialitate pentru toate obligaţiile comerciantului, cu două excepţii, expres prevăzute, care nu se regăsesc în speţă.
Aşa fiind principalul motiv de recurs invocat de S.C. A. SA Slatina, apare ca nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Nici cererea subsidiară a recurentului, în sensul de a se menţine obligarea reclamantului la plata taxei de timbru la valoarea pretenţiilor formulate, nu este de primit, întrucât potrivit art. 311 C. proc. civ. hotărârea casată nu are nici o putere. Şi cum instanţa de apel a adoptat această hotărâre, de desfiinţare a hotărârii anterioare, textul menţionat împiedică menţinerea unor dispoziţii luate prin hotărârea casată.
Faţă de cele arătate, recursul de faţă urmează a fi respins ca nefondat, conform art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fiind legală şi temeinică hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELELEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de pârâta S.C. „A." SA Slatina împotriva deciziei civile nr. 37 din 3 martie 2003 a Curţii de Apel Craiova, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2723/2003. Civil | CSJ. Decizia nr. 2693/2003. Civil → |
|---|
